GALERIE FOTO| Câinii zăpezilor au făcut spectacol la Cupa Beliș 2018

Iarna parcă și-a intrat în drepturi de dragul patrupedelor și a stăpânilor lor care au participat în acest weekend la cea de-a treia ediție a Cupei Beliș la sănii trase de câini, eveniment care a avut loc în localitatea clujeană Beliș. Competiția a fost organizată sub egida asociației „House of Happy Living” a avut la start 19 echipaje și dincolo de orice clasamente, a însemnat un spectacol canin în care spectatorii s-au bucurat de spectacolul oferit bucuria unor zeci de câini aflați cu adevărat în elementul lor: zăpada.

Competiția s-a desfășurat pe două trasee semi-montane, lungi de 4.5 kilometri, respectiv 7 kilometri. Traseul a fost unul relativ dificil: patrupedele au avut de înfruntat numeroase zone de urcare în pante abrupte, zone cu drum foarte îngust și chiar un pârâu ce trebuia traversat. La cele două punct de control de pe traseu s-au aflat, în permanență, două echipaje de acordare a primului ajutor, care să ajute în cazul în care vreun echipaj ar fi avut probleme.

Vremea a ținut cu concurenții dar și cu publicul spectator, venit în număr destul de mare pentru a asista la spectacol. Copiii au fost de departe cei mai încântați de „atleții” blănoși, cu care, după concurs, s-au fotografiat și s-au jucat, câțiva numărându-se printre norocoșii care au și urcat în sanie și au „dat o tură”.

Mai jos, câteva fotografii din prima zi a Cupei Beliș 2018, realizate de către fotograful Transilvania Reporter, Dan Bodea.

002W0A9125 002W0A9155 002W0A9179 002W0A9185 002W0A9236 b 002W0A9248 002W0A9267 002W0A9299 002W0A9307 002W0A9326 002W0A9331 002W0A9390 002W0A9402 002W0A9426 002W0A9479 002W0A9482 002W0A9500 002W0A9506 002W0A9519 002W0A9524 002W0A9529
<
>
Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Allegoria says:

    Felicitari, imaginile sunt extraordinare ! Bafta pentru organizarea evenimentulului si in urmatorii ani!

Postaţi un comentariu