FOTO| Cerul Clujului, transformat în circuit pentru Liberty Multirotor Racing 2017
Liniștea păsărilor care populează de obicei zona verde din campusul Liberty Technology Park a fost întreruptă sâmbătă și duminică de o competiție ajunsă la Cluj-Napoca în premieră: Liberty Multirotor Racing 2017. Evenimentul este o competiție în care multirotoare de o agilitate impresionantă s-au întrecut prin aer și printre copaci într-un show în care piloții „dronelor” au trăit la maxim fiecare secundă a competiției comparată de pasionați cu o curs de Formula 1 în aer.
Drone cu ghilimele întrucât, așa cum țin sportivii să sublinieze „nu tot ce zboara și e controlat cu telecomanda se numește dronă”. Liberty Multirotor Racing 2017 a fost o competiție la startul căreia au luat parte 16 piloți și aeromodelelor lor denumite în limbaj de specialitate multirotoare. Chiar dacă seamănă cu dronele, multirotoarele sunt folosite numai în cadrul curselor de acest fel și au particularitatea de a funcționa în totalitate manual. Ele sunt controlate de la sol de piloți care folosesc ochelari de realitate virtuală cu care văd traseul pe care dispozitivul lor îl urmează, astfel că experiența devine una extrem de palpitantă.
Chiar dacă este o disciplină relativ nouă în România și chiar și în rândul pasionaților de aeromodelism, cursele cu multirotoare prind tot mai multă viteză. Întrecerea desfășurată la Cluj-Napoca a avut loc în incinta Liberty Technology Park, unde traseul a fost organizat pe o surafață de aproximativ 20.000 de metri pătrați în care micile zburătoare au avut de ocolit steaguri, de trecut prin porți făcute din copaci sau de sărit peste o fântână arteziană.
„Este o cursă în care concurează adulți și este vorba despre un hobby apărut recent în România și care între timp a devenit un sport. La noi în țară de vreo doi ani a început lumea să piloteze în cadrul unor curse aceste multirotoare care ating chiar și viteze de 140 de km/h în mai puțin de două secunde. Este ca o competiție de Formula 1, cu un traseu bine stabilit. Concurenții trebuie să treacă prin porți, iar câștigătorul este cel care ajunge primul la finish. Traseul este unul foarte complex și suntem mândri de locația în care l-am avut. Este foarte bine să ai natură, apă, copaci chiar dacă unele mulți rotoare au avut și de suferit”, a explicat Babos Andras Sandor, președintele Asociației Române de Aeromodelism.
Ali Grunner participă de mai mult de patru ani la competiții de acest fel și este unul dintre cei mai buni din țară. De altfel, el a și reușit să câștige cursa de la Liberty Multirotor Racing 2017, câștigând în finala mare după două zile de competiție în care multe dispozitive au sfârșit în crengile copacilor sau în pâlcul de apă de pe traseu.
„Pentru România putem spune că este un sport nou, însă la nivel mondial se practică deja de mai bine de patru ani de zile. La noi este un „copil mic”, dar după astfel de evenimente ne putem aștepta la o creștere a numărului de piloți. Oamenii când văd ceva zburător se gândesc imediat la drone, dar nu cred că putem să le numim așa. Se numesc multirotoare pentru că fiecare rotor funcționează individual și le folosim numai în scop sportiv și recreativ, încadrându-se la categoria aeromodelelor. Nu sunt nici jucării, pentru că se deplasează cu viteze foarte mari, de până la 140 km/h. Nu este deloc simplu. Multirotoarele pe care le vedem sunt manuale în totalitate. Nu există automatizare nici mpcar pe partea de stabilizare și ceea ce faci din stick-uri face multirotorul să reacționeze imediat. Nu există nici un mod auto cu care să lucrezi”, explică tânărul clujean care a luat acasă trofeul marelui câștigător.
Viteza amețitoare nu ar însemna atât de mult dacă pilotul nu ar avea impresia că este una cu multirotorul. Tehnologia îi permite atât lui cât și spectatorilor de la o astfel de cursă să zboare odată cu multirotorul: pilotul urcă în văzduh cu ajutorul ochelarilor de realitate virtuală, în timp ce fanii pot vedea pe ecrane uriașe cursa din perspectiva pe care o are și pilotul.
„Asta îi atrage pe oameni în această lume. Nu atât de mult ecranul de afară, ci combinația dintre sunetul multirotorului și ceea ce simți și vezi. Când îți pui un set de ochelari pe ochi, totul se schimbă. Orice obstacol ocolești îți dă impresia că ești acolo, iar atunci când lovești ceva simți că ai lovit tu. Nu sunt necesare abilități de pilot, ci să îți însușești anumite principii care se învață. Celor care vor să facă așa ceva, le recomand să își instaleze pe PC sau laptop un simulator, să își cumpere o telecomandă și să-i dea bătaie. Dacă nu se simte atras în acel moment, poate renunța, dar dacă se simte atras poate merge mai departe. Comparativ cu alte „zburătoare” din categoria aeromodelelor, ceea ce folosim noi aici nu costă atât de mult. Un accident cu un elicopter poate face o pagubă chiar și de 3000 de euro, în timp ce la noi totul se poate repara cu câteva zeci de euro sau o lovitură puternică se rezolvă cu 100-200 de euro”, mai spune Ali.
Traseul este și el foarte important. Obstacolele fac deliciul publicului, iar Liberty Technology Park înseamnă combinația perfectă între tehnologie și natură. În plus, organizarea unui astfel de eveniment a dorit să fie și un liant între activitatea din cadrul parcului tehnologic și comunitatea clujean.
„Este locul perfect în care să faci o astfel de competiție pentru că este departe de trafic, avem peste 20.000 de metri pătrați dedicați acestui eveniment și se potrivește cu ceea ce facem noi zi de zi aici, chir dacă fost o gălăgie de genul celei din Star Trek. Este un sport aflat la intersecția dintre divertisment și tehnologie, deoarece sunt necesare multe cunoștințe inginerești și cunoștințe tehnice. Cum specificul nostru este de parc tehnologic, mare parte dintre rezidenții de aici sunt pasionați de astfel de lucruri și, în plus, cred că împărtășim aceleași valori, pentru că ne dorim să întărim relația cu comunitatea, astfel că ne bucură că în aceste două zile au venit mulți copii și multe familii care au dorit să vadă acest show”, a explicat Nina Moldovan, CEO al Liberty Technology Park.
Cursele cu multirotoare, mai populare în țările vestice, reprezintă încă o noutate în țara noastră. Primele competiții au avut loc anul trecut – la București, Brașov și Salina Turda, iar în 2017 au mai fost organizate competiții doar la București și Brașov. Potrivit reprezentanților ARA, în România există în prezent aproximativ 60 de piloți care practică această ramură sportivă, iar tendința este de creștere, în special în rândul tinerilor.
Potrivit terminologiei de specialitate, dronele sunt aparate utilitare – folosite în scop lucrativ, în domeniul militar etc. Atunci când sunt folosite în scop sportiv ori recreativ, sunt aeromodele.
Mai jos, o galerie foto realizată de Dan Bodea.