Episcopul ortodox Vasile Someșanul a murit, vineri, la vârsta de 72 de ani

Foto: Dan Bodea

Preasfințitul Părinte Vasile, Episcop Emerit și fost Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului în perioada 1998-2019, a trecut la cele veșnice în ziua de vineri, 8 octombrie 2021, la ora 11.30, conform unui anunț făcut de Biroul de presă al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului

Slujba Prohodului se va oficia în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca luni, 11 octombrie 2021, după următorul program:
– 900 Sfânta Liturghie arhierească
– 1200 slujba Prohodului propriu-zisă, oficiate de către un sobor de arhierei, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.
– Înhumarea în cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane

Cu ani în urmă l-am intervievat pentru un articol, pe care îl publicăm în continuare.

Pe Episcopul Vasile Someșanul îl caută zeci de clujeni în fiecare zi. Primește scrisori din țară și din străinătate. S-a auzit de el din om în om, de-a lungul anilor. Dumnezeu l-a căutat și l-a găsit, i-a arătat drumul spre Biserică și l-a dăruit semenilor săi pentru a le asculta nevoile și suferințele.

Vasile Someșanul a fost luat de pe întortocheatele cărări ale destinului și trimis în Biserică, acolo unde îl aștepta misiunea sa. A fost hirotonit preot celib și este primul episcop vicar din țară pe probleme sociale. La ușa sa am întâlnit oameni simpli, muncitori, pensionari, tineri, intelectuali, artiști, medici, profesori universitari, studenți, șomeri, oameni bolnavi… Descoperi aici fața nevăzută a acestui oraș aparent prosper, aparent liniștit, aparent fericit. Acolo, la ușa episcopului, se recompune chipul suferind al lumii noastre, cu toate necazurile cunoscut de om vreodată. Fiecare eveniment social cu urmări negative se simte aici ca unda de șoc a unui cutremur. Preotul, aproape totdeauna cu ultimă instanță, nu are alternativă: el trebuie să salveze!

De la strung la teologie

Episcopul Vasile Someșanul vorbește foarte greu despre sine. Sau nu vorbește deloc. L-am convins cu greu să spună câte ceva despre viața sa: este obișnuit să asculte în primul rând, și nu să vorbească.

Vasile Flueraș s-a născut la 30 decembrie 1948, în Mănăștur-Cluj, în casa părinților. În 1987, casa a fost demolată, familia mutându-se tot în Mănăștur, la bloc. Părinții săi au fost muncitori: tatăl a lucrat la Uzina de Apă, iar mama la uzina „16 Februarie”. Amândoi s-au adaptat ușor noii orânduiri, muncind din greu pentru familia lor, acolo unde țara le cerea. În 1969 și-a pierdut tatăl și unicul frate, în vârstă de 27 de ani, într-un accident de tren.

Și-a continuat viața alături de mama sa, „o femeie energică”, încercând să se achite de sarcinile și responsabilitățile unui cap de familie. „Până în casa a VII-a am fost un elev obișnuit. Am mers la școala profesională, unde am învățat meserie, aceea de strungar. După ce am absolvit școala profesională, m-am angajat și eu la uzina «16 Februarie», unde lucra mama. Am întâlnit acolo un colectiv de oameni extraordinari. M-am atașat de ei și am fost sensibilizat de problemele lor. De la «16 Februarie» am plecat în armată, la Cristian, lângă Brașov. După terminarea stagiului militar m-am întors la strung, dar avea și alte gânduri…”

Tocmai pentru că și-a dorit să ajute oamenii, tânărul Flueraș a hotărât să se facă medic. A învățat din greu și a mers la examenul de admitere la Medicină. Nu a fost admis, pentru că „așa a vrut Dumnezeu”, și s-a întors la munca sa, în uzină.

Întâlnirea cu Dumnezeu

„Nu frecventam prea mult biserica și nu cred că știam prea multe despre această lume. Prima mea întâlnire cu ceea ce aveam să fiu s-a petrecut la Cozia. Eram într-o excursie cu tineri de vârsta mea. Am pășit pe caldarâmul mănăstirii și ceva de acolo a devenit, brusc, deosebit de tulburător pentru mine. Felul în care cădea lumina pe pământ, aerul pe care îl respiram acolo, totul mi s-a părut altfel decât până atunci. Acolo, la Cozia, am simțit că lumea aceea mă cheamă. M-am întors acasă, la Cluj, și l-am căutat pe părintele Popa de la Calvaria. A fost mirat că un tânăr școlit la școala comunistă, atee, se arăta interesat de Biserică. Începusem să mă gândesc serios la ce vreau să fac în viață, iar bătrânul preot Romul Popa mi-a fost călăuză”.

Și-a făcut rost de cărți și a început să învețe. Avea să dea examen la Teologie. Colegii din uzină nu știau nimic din ceea ce se întâmpla cu Vasile, dar, la slujba de Înviere din 1972 l-au zărit, cu surprindere, purtând un stihar. Așadar, Vasile îi părăsea, pentru că-și găsise drumul său! „Oricât de exigentă a fost educația comunistă și de neîndurătoare cu cele bisericești, oricât de drastic ar fi fost sistemul, Dumnezeu a învins. El m-a ajutat să-mi găsesc locul!”

Ca student la Teologie, i-a fost greu să intre în competiție cu absolvenții de Seminar, el fiind un simplu strungar, care-și găsea cu greu cărțile trebuincioase. În primii doi ani a avut nota 1 la muzică, iar în următorii doi ani, nota 2. Vocea sa nu avea cum să fie cultivată: băiatul nu cântase la „16 Februarie”… S-a remarcat însă la Bizantinologie, s-a apropia de profesorul Bodogaem, l-a cunoscut pe părintele Teofil Părăianu de la Mănăstirea Sâmbăta… a înțeles și a pătruns în lumea pe care și-o dorea.

Călugăria

A fost hirotonit preot celib la Biserica Calvaria din Mănășturul natal. Preotul celib este asemenea unui călugăr, face jurământ de castitate, sărăcie, ascultare…

La biserica aceea și-a început misiunea. Oamenii își amintesc de tânărul preot Vasile Flueraș, pe care îl căutau să îi spună ce îi doare, iar el le găsea alinarea. În primăvara anului 1991 s-a călugărit și, în octombrie a aceluiași an, a fost numit stareț al Mănăstirii Nicula, atunci când Arhiepiscopia a considerat că viața monahală de acolo trebuie revigorată. La Nicula a găsit doar patru călugări, iar când a plecat a lăsat acolo 26. Și acum mai merge la Nicula să slujească, cu cea mai mare plăcere.

Episcop misionar

ÎPS Bartolomeu Anania a inițiat un program socio-misionar de asistență socială la Cluj. Pentru aceste nou domeniu, atât de necesar lumii sărăcite și umilite a tranziției, l-a adus pe părintele Vasile. La început, ca duhovnic al Catedralei Ortodoxe, apoi ca episcop vicar pe probleme sociale, primul de acest fel din țară.

Programul episcopului Vasile pare incredibil: în fiecare zi are întâlniri cu enoriașii, merge prin spitale, în locuri de suferință sau prin orfelinate. Sectorul misionar este un exemplu: aici au fost angajați aici asistenți sociali cu studii de specialitate, au fost deschise cămine de bătrâni, un centru pentru copiii care abandonează școala, o policlinică, un centru de dezalcoolizare, o casă de copii, o farmacie gratuită…

Niciun fel de avere

„Nu am nimic, niciun fel de avere. Nu am casă, nu am mașină, nu am bani. Toți banii care prisosesc nevoilor traiului îi dau pe cărți sau pe diverse lucruri trebuincioase semenilor mei. Au fost vremuri în care făceam rost de cărți bisericești, le multiplicam pe banii mei și le împărțeam. Mi-am făcut o asigurare pentru bătrânețe, dar nu am nicio altă avere. Pentru călugări, averea nu trebuie să fie o preocupare.”

Episcopul și florile

Sfinției Sale Vasile Someșanul îi plac florile. În micuțul său birou de la Arhiepiscopie, are încăperea plină de flori. Le udă și le îngrijește, le admiră și le vorbește vizitatorilor despre el. Simțind parcă dragostea stăpânului, florile cresc și înfloresc ca în basme. Lămâiul Sfinției Sale a rodit acolo, lângă fereastră. Are o lămâie imensă, de aproape o jumătate de kilogram, care crește pe-o ramură plăpândă, de un an și jumătate…


Ultimii ani

„În luna septembrie a anului 2014, episcopul a suferit un accident vascular cerebral. La finalul anului 2019, ca urmare a aprobării cererii de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în data de 17 decembrie 2019, se retrage din activitatea administrativă, continuându-și pe mai departe activitatea pastorală și duhovnicească”, se arată într-un comunicat dat publicității vineri de Mitropolia Clujului.

Distribuie:

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu