Elevi, vi se pregătește ceva. Vreți la „Școala în natură”? Interviu cu Oana Mîndruț, unul dintre inițiatori
Campania „Școala în natură” a fost demarată de curând la Cluj-Napoca. Ea se adresează întregii țări și pornește de la ideea că elevii ar avea vădite beneficii dacă, în cadrul programei școlare, câteva ore s-ar desfășura în aer liber. Este inițiată de 3 ONG-uri – „Life Education for All”, „Spiridușii pădurii” și Asociația „Natura Vie” având ca membrii fondatori pe Oana Mîndruț, Cristina Ene – profesor Teach for România care este o promotoare a educației în natură și Sorana Olaru Zăinescu – care are și ea o grădiniță în Cluj-Napoca unde activitățile educaționale se fac outdoor.
Am discutat cu Oana Mândruț, una dintre inițiatoarele acestei campanii despre cum a pornit ideea ei, ce obiective concrete țintește și când se va implementa ca măsură în politicile educaționale. Oana Mîndruț este președinta asociației „Life Education for All”, pe care a înființat-o în octombrie 2014, din dorinta de a ajuta copiii. În acest răstimp, a implementat numeroase proiecte prin care a dotat spitale de copii și școli din aproape toată țara.
– Dragă Oana, am remarcat începutul unei campanii de promovare a orelor de școală în natură în care ești implicată. De ce crezi că este important acest lucru, de ce ați demarat acest proiect?
Oana Mîndruț: – Prima dată când m-am gândit la posibilitatea ca în școlile românești de stat profesorii să poată preda copiilor ore în aer liber a fost când am fost în Noua Zeelanda, acum șase ani și am văzut că toate școlile de acolo, începând de la grădiniță, își desfășurau cea mai mare parte din activități în aer liber. Mi-a plăcut enorm asta pentru că și eu iubesc natura iar soarele, aerul curat, apropierea copacilor, vederea florilor într-un cuvânt conectarea cu natura este foarte importantă pentru starea de bine a copiilor și a profesorilor. Și în țările nordice este o tradiție ca multe dintre activitățile de la școală să fie ținute în aer liber.
– Dar la noi cum stau lucrurile?
– La noi clar nu există o astfel de deschidere nici măcar acolo unde deja există infrastructura: foișoare, spații care ar putea fi folosite pentru asta. Dar, virusul produce și schimbări pozitive și ne-a forțat anul trecut să gândim soluții pentru a păstra distanța și a nu sta în spații închise.
– Mai exact, care sunt pașii pe care-i urmați?
– În această etapă am creat împreună cu ajutorul unor sociologi de la UBB un chestionar pentru profesori, unul pentru elevii din clasele III-XII și un chestionar pentru părinți pentru a obține niște informații despre numărul de ore petrecut de copii în aer liber, despre părerea părinților, copiilor și profesorilor despre cum i-ar ajuta ca la școală să petreacă obligatoriu un anumit număr de ore în aer liber și despre cum s-ar putea implementa proiectul în școli. E prima cercetare de acest fel făcută în România și ne dorim ca în urma rezultatelor să obținem informații relevante prin care să fundamentăm științific o propunere de politică publică pe care s-o înaintăm Ministerului Educației și Cercetării. Săptămâna aceasta vom lansa pe Facebook și vom trimite emailuri către școli cu aceste chestionare.
Vom trimite după ce avem gata cercetarea și un formular de strângere de semnături prin care toți cei care doresc să susțină campania (ONG-uri, părinți, elevi, profesori, medici, psihologi) s-o poate face prin a semna documentul prin care vom înainta propunerea noastră.
În paralel, asociația Life Education for ALL va continua să doteze școlile care au spațiu în curte și vor să-l folosească pentru susținerea orelor în aer liber.
– Cum va arăta campania în continuare, ce vă propuneți să realizați anul acesta?
– Anul acesta, pe lângă că vom continua să dotăm cu infrastructura necesară un număr de minim cinci școli continuăm acestă campanie de promovare a ideii de educație în aer liber pe care ne dorim s-o transformam într-una de advocacy pentru ca Ministerul Educației și Cercetării să legifereze, după modelul „Săptămâna Altfel”, un număr minim de ore pe care fiecare clasă de copii din România s-o petreacă anual învățând în aer liber. Dar vom face și un ghid de bune practici pentru profesori și intenționăm dacă vom avea finanțare să facem și cursuri pentru profesori despre cum pot efectiv să predea lecția în aer liber pentru diferite materii școlare.
– Cu cine veți lucra în cadrul acestui proiect? Cine din lumea școlii sau a societății civile vă sprijină susținând campania?
– Ne-am propus să creștem comunitatea paginii de Facebook a campaniei Școala în Natură. Vom invita alături de noi profesori, psihologi, medici, părinți să ni se alăture prin mesaje filmate în care își expun motivele pentru care susțin campania.
Avem deja trei ambasadori onorifici ai campaniei: Mirela Oprea, psiholog și inițiatorul mișcării de Dream Management în România, Consuela Colțan – învățătoare și Alexandru Stermin – biolog și cadru didactic la Universitatea Babeș-Bolyai.
– Așadar, acesta este cel mai recent proiect pentru educație pe care „Life Education for All” l-a inițiat. Vorbește-ne puțin despre celelalte proiecte la care ați lucrat.
– „Educație pentru suflet” e un proiect în care mergem în școli în Săptămâna Altfel și lucrăm cu copiii prin metode nonformale în jurul valorilor de altruism și bunătate. „Școli frumoase” este alt proiect în care pictăm școli, le dotăm cu mobilier și aparatură interactivă sau le renovăm.
– Am înțeles că aveți și proiecte în care încurajați colaborarea între școli.
– Da. „Școli care ajută școli” este un proiect demarat în octombrie 2020: 6 scoli implicate, 3 licitații online cu obiecte create de copii în care s-au adunat 15.200 de lei și s-au cumpărat un laptop performant, un videoproiector performant, două whiteboard-uri mobile, șase table magnetice, un set de tabla inteligentă și accesorii pentru videoproiector.
Apoi, „Happy Room”. Acesta este un proiect inovator în România care a pornit de la ideea ca ethos-ul școlii este cel puțin la fel de important ca și curricula și modul de predare a acesteia pentru creșterea atașamentului copiilor și al profesorilor pentru școală. Mediul imprimă un anumit tip de comportament celor care îl ocupă. Pentru ca nu putem schimba cu totul înfățișarea școlilor, acest proiect își propune existența unui spațiu în fiecare școală în care copiii și chiar și profesorii să poată intra când vor să-și înlăture greutatea zdrobitoare a armurii pe care sunt nevoiți să o poarte zilnic.
– Unde s-a implementat acest proiect? Cum decurge el?
– Prima școala unde am implementat proiectul pilot este „Liviu Rebreanu” din Cluj unde am transformat o veche sală profesorală într-un spațiu de relaxare. Acesta va fi deschis în pauze elevilor și profesorilor care vor să-și petreacă recreația „altfel”, fie citind, fie meditând, fie ascultând muzică. De asemenea, spațiul va fi folosit pentru diverse activități nonformale. Apoi, mai avem un proiect care se apropie de cel lansat recent. „Școala din curtea școlii” a demarat în septembrie 2020 prin care ne propunem să ajutăm școlile care au curte interioară să-și amenajeze spații de învățare în aer liber. Anul trecut am dotat zece școli din țară cu ceea ce era necesar pentru susținerea orelor în aer liber, iar pentru două dintre ele am construit câte două spații de învățare cu foișor și mini amfiteatru cu ajutorul asociației „Zi de Bine” care a finanțat aceste spații de învățare în aer liber. Eu sper ca aceste spații să fie folosite cât mai mult de acum încolo și copiii și profesorii lor să petreacă cât mai mult în aer liber și nu doar în pandemie de frica virusului.
Puteți consulta aici chestionarele: