Echipa de fotbal a UBB, campioană națională

Echipa de fotbal a Universității Babeș-Bolyai a câștigat astăzi, 29 aprilie 2016, finala Campionatului Național Universitar de Fotbal 2016. Jucătorii clujeni antrenați de conf. univ. dr. Septimiu Ormenișan s-au impus cu 6-0 în finală în fața echipei Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

Locul 3 la nivel național a fost obținut de echipa Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, care s-a impus cu 3-0 în finala mică.

„Suntem extrem de mândri de jucătorii noștri, care au reușit să obțină azi primul titlu național la fotbal. E o victorie meritată și le mulțumim celor de la U Cluj, Unirea Dej, Unirea Jucu și FC Zalău, care au fost de acord ca jucătorii lor studenți să reprezinte UBB. Le mulțumim suporterilor care au fost alături de noi și mă bucur că UBB a arătat încă o dată că poate face performanță pe toate planurile”, a declarat conf. univ. dr. Cosmin Irimieș, directorul general adjunct al UBB.

fotbal

Ediția 2015-2016 a Campionatului Național Universitar de Fotbal a debutat la începutul lunii martie a acestui an, aliniind la start peste 20 de echipe ale universităților din întreaga țară.

Distribuie:

Postaţi un comentariu