Continuă lucrările în Piața Unirii. E rândul laturii de est. Ce schimbări se fac

Foto: Dan Bodea

În această săptămână au început lucrările pe latura estică a Pieței Unirii. Lungimea acestei laturi este de aproximativ 216 ml. În acest moment se lucrează pe primul tronson, cuprins între Bd. Eroilor – Iuliu Maniu, la desfacerea pavajului și a bordurii. Durata lucrărilor va fi de aproximativ o lună.

Latura estică va fi reconfigurată astfel:

  • până la intersecția cu strada Iuliu Maniu vor rămâne 3 benzi curente de circulație și se va amplasa o stație de taximetre de 12 locuri;

  • de la strada Iuliu Maniu până la intersecția cu B-dul Regele Ferdinand vor fi 4 benzi de stocaj (2 benzi înspre Memorandumului și alte 2 înspre strada Regele Ferdinand);

  • va fi realizată  o pistă de bicicliști cu dublu sens, de aproximativ 160 ml, în continuarea celei de pe B-dul Eroilor spre strada Memorandumului și B-dul 21 Decembrie 1989.

    latura-estica

    Lucrările la latura estică vor dura o lună de zile. Foto: Dan Bodea

Din primăvara anului viitor vor începe lucrările pe latura de vest, care ar urma să fie pietonalizată în întregime. Valoarea totală a investiției în Piața Unirii, etapa 2 este de 7.943.756, 83 lei.

Distribuie:

Postaţi un comentariu