Consiliul Judeţean va introduce noi drumuri în programul de reparaţii

Consiliul Judeţean Cluj a obţinut fonduri suplimentare prin intermediul programului național menit să stimuleze dezvoltarea locală şi va reloca o parte din banii destinaţi modernizării unui drum judeţean către reparaţii la alte drumuri.

Astfel, 9,7 milioane de lei, alocați inițial din bugetul Consiliului Județean Cluj pentru reabilitarea drumului județean 107 L Petrești-Lita, au devenit disponibili pentru a fi investiți de forul administrativ județean în repararea și modernizarea unor noi drumuri județene.

Consiliul Județean va trebui să asigure, acum, din fondurile proprii, doar 15% din valoarea lucrărilor de modernizare a drumului județean 107 L Petrești-Lita, respectiv 1.888.703 lei. În acest fel, diferența până la suma totală de 11.600.545,82 lei, adică peste 9,7 milioane de lei, urmează a fi realocată de forul județean pentru repararea altor drumuri județene, neincluse până acum în programele de lucrări.

„Această nouă finanțare recent obținută și care ne degrevează de niște costuri extrem de însemnate ne permite să includem noi sectoare în lista drumurilor județene ce vor beneficia de reabilitare și modernizare. În final, de câștigat vor avea toți clujenii precum și economia locală, în ansamblu” a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean 107 L Petrești-Lita, între pozițiile kilometrice 14+900 și 30+950, constau într-o serie de operațiuni complexe, în profunzimea drumului, care se vor finaliza prin așternerea de covor asfaltic în două straturi, respectiv binder şi strat de uzură. Totodată, lucrările de modernizare mai constau în construirea a trei noi poduri, respectiv cele de kilometrii 15+500, 15+881 și 20+057, realizarea de șanțuri, podețe și acostamente, amenajarea drumurilor laterale.


Publicitate

Postaţi un comentariu