Consiliul Județean alocă patru milioane de lei spitalelor pentru lupta anti-CoViD-19

Foto: Dan Bodea

Spitalele clujene vor beneficia de o alocare de patru milioane de lei din partea Consiliului Județean (CJ) Cluj, pentru lupta împotriva pandemiei de CoViD-19.

„Consiliul Județean Cluj alocă încă 4 milioane de lei pentru spitalele clujene, în vederea gestionarii pandemiei CoViD-19. Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre care urmează să fie dezbătut în cadrul proximei ședințe ordinare a forului administrativ județean și care vizează rectificarea bugetului prin alocarea de noi fonduri suplimentare, pentru 12 spitale clujene”, se arată într-un comunicat trimis, luni, de CJ.

Potrivit sursei citate, 2.280.000 lei sunt pentru patru dintre spitalele aflate în subordine – Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, Spitalul de Boli Infecțioase, Spitalul de Recuperare și Spitalul de Copii.

Ceilalți 1.600.000 de lei sunt alocați pentru opt spitale din județul Cluj: Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor”, Spitalul Clinic Județean de Urgență, Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță”, Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal, Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu”, Spitalul Municipal Gherla, Spitalul Municipal Dej și Spitalul Orășenesc Huedin.

„Cunoaștem faptul că sistemul sanitar este supus unor provocări continue în contextul epidemiologic actual și tocmai de aceea am decis să răspundem afirmativ solicitărilor formulate atât de spitalele noastre, cât și de cele aflate în subordinea altor instituții locale sau centrale. Este vorba despre o sumă extrem de consistentă pe care vrem să o alocăm instituțiilor medicale clujene, circa 4 milioane de lei, bani care, cu siguranță, vor ajuta spitalele vizate să răspundă cât mai bine tuturor provocărilor pandemiei”, a declarat, conform comunicatului, președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

Distribuie:

Postaţi un comentariu