“Conduită culpabilă” a unor miniştri în cazul accidentului aviatic
Procurorul general al Curţii de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, a declarat la Sibiu, că în cazul accidentului aviatic din Apuseni există “suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au calitatea de ministru”, transmite Mediafax.
“Există suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au calitatea de militari şi care ar atrage competenţa procurorului militar. De asemenea, există suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au făcut parte din celulele de criză din instituţiile centrale ale statului. Acele celule de criză au fost coordonate de persoane care au calitatea de ministru şi în final se va da o soluţie cu referire la toate aceste persoane”, a declarat Lazăr.
Procurorul a menţionat şi că sunt câteva categorii de persoane care au fost audiate şi care reprezintă personalul ISU, al Jandarmeriei, personalul silvic, localnicii, pădurarii care au participat la căutări şi victimele. “În continuare urmează o altă fază a anchetei în care vor fi audiate persoanele care au avut atribuţii de serviciu pentru a pregăti avionul de zbor, Romatsa, apoi persoanele care au coordonat în cadrul celulelor din instituţiile centrale”, a mai spus Lazăr.
În accidentul din Apuseni şi-au pierdut viaţa două persoane, alte cinci fiind rănite după prăbuşirea unui avion medical.