Clujul după 30 de ani | Epopeea industrializării Clujului. De la revoluția industrială la revoluția gulerelor albe

Imediat după revoluție, mai precis în 1990, premierul de atunci, Petre Roman, a rostit o frază ce anunța iminenta reorganizare și transformare a industriei românești: „industria românească este un morman de fiare vechi“. Deși premierul Roman a îndulcit ulterior această afirmație, acest denunț va avea un impact enorm asupra profilurilor industriale ale orașelor și asupra vieții muncitorilor, care vor suferi transformări socio-economice radicale, mulți dintre ei părăsind definitiv procesul de producție românesc, calificările lor fiind depășite în raport cu noile tehnologii. Istoria industriei și a forței sale salariate la Cluj este veche, în oraș existând fabrici cu vechime de peste un secol, a căror producție și mână de lucru a marcat istoria socio-profesională a clujenilor.

Pe ruinele „mormanelor de fiare vechi“ au crescut centre culturale, platforme de afaceri private, sedii de multinaționale, cartiere rezidențiale, parcuri tehnologice și diverse sedii pentru industriile creative. Pe scurt, după mai mult de un secol de dezvoltare industrială, Clujul se antrenează azi în depășirea paradigmei producției materiale înspre cea a bunurilor imateriale sau a nișelor productive aducătoare de rate mai mari de valoare adăugată. Pe scurt, se ascute competiția în cadrul lanțurilor de producție globală, iar Clujul nu a precupețit nicio transformare pentru a prinde loc bun în noile jocuri globale ale schimbului de mărfuri.

Lecția istoriei

Începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea, producția industrială a modelat viața economică a Clujului, brăzdată de momente de recesiune și boom, criză și război,dar modificări dramatice ale compoziției forței de muncă. Deja de la începutul secolul XX, Clujul s-a impus ca un centru industrial redutabil al țării, cu peste 6.000 de întreprinderi activând într-o mulțime de sectoare economice. Criza din anii ’30 și ravagiile făcute de cel de-al doilea război mondial retrogradează Clujul în categoria orașelor marginale pentru economia României, această perioadă fiind una dintre cele mai dure pentru clasa muncitoare clujeană. Valul mondial de boom economic din decada șaizecistă prinde și Clujul, care sub impactul urbanizării și (re)industrializării ajunge din nou în prima ligă a polilor industriali ai țării, mândrindu-se cu o serie de coloși industriali ce valorizau munca a zeci de mii de oameni. În fine, căderea regimului și valurile de privatizare, disponibilizare și modernizare tehnologică aruncă o nouă provocare capitalei Transilvaniei, care ridica mănușa și se reinventează, mai ales în ultimii 15 ani, și ca reacție la efectele negative macro-economice și micro-economice ale crizei din 2008, ca oraș smart contând pe antreprenori, creativi, informaticieni, bancheri, dezvoltatori imobiliari și alte categorii socioprofesionale similare, cu toții gulere albe, care împreună promit marje ample de plusvaloare adăugată în sectoare cu rate mari de profit.

Din cercetările sociologilor, aflăm de pildă că în 1930, existau peste 6.000 de întreprinderi înregistrate în Registrul Industrial al orașului Cluj. Dintre acestea, „116 au fost categorizate drept medii sau marii, deși doar două dintre ele angajau mai mult de 1.000 de muncitori: Dermata și Atelierele Căilor Ferate. Alte fabrici angajau în jur de 250-500 de muncitori în diverse ramuri precum metalurgia, electricitatea, textile, pielărie, hârtie, tipografie și producție chimică. În industria textilă și de marochinărie se angaja forța de muncă cea mai calificată. Până în 1938, multe dintre aceste întreprinderi au dispărut ca o consecință directă a crizei economice din anii ′30, care a afectat dezvoltarea industrială a orașului. La sfârșitul anilor ′30, șomajul și sărăcia mergeau braț la braț cu miriadă de falimente declarate, situația de criză economică afectând mai mult de o cincime din clasa muncitoare clujeană“, explică Alina Cucu în cartea sa Planficând munca. Timp și fundamente ale socialismului industrial în România.

Dermata și Remarul, istorice branduri à la Cluj

Ambele fabrici cu peste 1.000 de muncitori menționate, Dermata, actualmente Clujana și Remarul încă există, deși Clujana pare că se află în insolvență, întreprinderea care a crescut în socialism ajungând la câteva mii de angajați, mai numărând astăzi abia vreo 400 de oameni. De cealaltă parte, Remarul 16 Februarie SA, înfiinţată în anul 1870, este astăzi o societate cu capital integral privat, romanesc, ce are ca obiect principal de activitate construcția, modernizarea şi repararea materialului rulant de cale ferată. Dintre succesele întreprinderii, conducerea Remarul 16 Februarie SA a anunțat că a încheiat cu Bombardier Transport – Franța un acord pentru achiziția unei licențe pentru producerea familiei de trenuri de mare capacitate AGC în cadrul societății.

Clujana, una dintre cele mai vechi fabrici din Cluj, cu o istorie de peste 100 de ani, și singura rămasă încă neprivatizată, se zbate astăzi să supraviețuiască în economia de piață capitalistă. A fost un gigant în vremea vechiului regim cu 12.000 de angajați, rămași astăzi doar 400 de oameni care produc o cantitate limitată de încălțăminte. După 1989, Clujana a acumulat datorii fiind nevoită să își înstrăineze cea mai mare parte a activelor. Istoric, Clujana a fost fondată în 1911 sub numele de Fabrica de Piele Fraţii Renner, iar apoi a devenit Dermata, perla din coroana pielăriei şi încălţămintei din România.

Deși industria a prins rădăcini la Cluj deja de la începutul secolului XX, Clujul fiind de-a lungul secolului un pol de dezvoltare industrială, dezvoltarea sa a cunoscut atât sincope, cât și puncte culminante.

După anii de criză din 1930 și ravagiile economice și sociale făcute de cel de-al doilea război mondial – cele mai sumbre momente din secolul XX pentru Cluj, economia și industria clujeană va decola din nou în anii ′60. „Deși a pornit ca un site periferic în economia postbelică românească, în următorii 20 de ani Clujul va dezvolta o industrie înfloritoare și să atragă suficienți oameni din zonele rurale, schimbând și balanța etnică a orașului. Dintr-un oraș unguresc de învățare și cultură în care intelectualii români își jucau propria carte în articularea dreptului la oraș, la mijlocul decadei șaizeciste Clujul a devenit un oraș dominant românesc, concentrându-și două treimi din populația orașului în activitate industrială“, afirmă Alina Cucu în cartea citată.

Coloșii Clujului, trecută glorie industrială

În 1989 se regăseau în oraș 32 de unități industriale, majoritatea acestora fiind înființate în perioada 1959-1982. Domeniul de activitate specific al industriei orașului este industria prelucrătoare, cu specific foarte variat de la industrie alimentară, industrie ușoară (îmbrăcăminte, încălțăminte, hârtie, carton, tricotaje, cosmetice, bunuri de consum) până la industrie grea (mașini, unelte). Numărul angajaților variază de la câteva sute (țesături și mătase, morărit și panificație, cosmetice) până la mari combinate cu peste 10.000 angajați (Combinatul de pielărie şi încălţăminte Clujana respectiv Combinatul de Utilaj Greu).

„Una din efectele vizibile ale acestei industrializări a fost schimbarea structurii ocupaţionale a populaţiei oraşului: în 1956 numărul populaţiei ocupate în industrie era de 48,1%, 37,5% reprezenta numărul funcţionarilor publici şi a intelectualilor, 7,6% din populaţie era ocupată în agricultură, respectiv 5,31% erau mici meseriaşi. În anul 1989, din totalul de 108.904 de angajaţi ai populaţiei Clujului un număr de 81.113 erau ocupați în industrie, din care 77.531 – reprezentând 71,2 % – erau muncitori. Această creştere continuă atât a numărului populaţiei cât și al celor ocupați în industrie a fost caracteristic perioadei socialiste, după care a urmat o restructurare însemnată a structurii ocupaţionale“, a explicat Gyongyi Pasztor pentru Transilvania Reporter.

Ursus, CUG, Feleacul, Flacăra, Tehnofrig, Mucart, Fimaro, Libertatea, Deramata/Clujana, Remar, Napolact, Farmec, Terapia, Prodvinalco, Sinterom, Armătura sunt doar câteva dintre numele sonore ale fostei industrii clujene. Multe dintre ele nu mai activează, iar altele, precum Clujana sau Tricotaje Someșul se află în insolvență sau funcționează doar cu o mână de angajați, proprietarii postdecembriști fiind mai degrabă interesați de activele imobiliare, decât de creșterea și dezvoltarea industriei. Napolact și Prodvinalco și-au mutat punctele de producție în afara Clujului.

În răspăr cu tendințele, Terapia, producător de medicamente, și Farmec, producător de cosmetice și uz casnic, au reușit să prospere și în capitalismul românesc, reușind să-ți îmbunătățească produsele și tehnologia și păstrând un nivel înalt al calificării forței sale de muncă.

Pentru a înțelege transformările socio-economice, e suficient să ne amintim că înainte de 1989, la Combinatul de Utilaj Greu (CUG) fondat în 1970 lucrau peste 10.000 de angajați, angajați în producția de echipamente energetice. După Revoluție, CUG-uls-a divizat în opt societăți: Fortpres, Termorom, UNIMET, TCM, PSA, Tehnomag, ERS și Fortur, majoritatea utilajelor din hale fiind vândute la fier vechi.

Înfiinţată în 1918, Feleacul s-a concentrat pe caramelaj, drajeuri şi fondante, iar după 10 ani a intrat în patrimoniul Băncii de Credit Cluj. După naţionalizare, producția s-a extins cu secțiile de producție de halva, rahat şi turtă dulce. Statul a vândut fabrica în 1997.

Nici fabrica Libertatea, specializată în producția de mobilă,nu mai funcționează fiind reconvertită în parc tehnologic. La fel de rușinos a sfârșit și fabrica de bere Ursus, cu o vechime de 138 de ani, care a pierit la Cluj pe vremea când mai avea doar 150 de angajați, mutându-și producția la Buzău.

Noile ancore economice ale orașului

După valul de privatizări și disponibilizări din anii ’90, după valurile de emigrație masive (mai mult de 4,5 milioane de români emigrând în ultimii treizeci de ani), după reconfigurarea industriei românești postcomuniste, profilul economic al Clujului s-a modificat radical. Nici ultimii treizeci de ani nu au fost lipsiți de drastice sincope, boom-ul economic al anilor 2000, fiind repede uitat sub impactul dur al crizei economice mondiale din 2008. Grava depresiune economică și-a lăsat urmele pe toate centrele economice ale țării, împingându-le pe acestea la o competiție pentru resurse și investiții și mai acerbă după 2008. Protagoniștii vieții economice a orașului nu mai sunt reprezentanții vechii clase muncitoare industriale, gulerele albastre fiind trase pe linie moartă și concediate din societatea civilă, angajații corporatiști, sau nu, din noile sectoare precum IT și comunicații, finanțe și bănci, servicii sau transport, construcții sau comerț primind rolul de vioară întâi a proiectului social românesc. Clujul este astăzi un agregat metropolitan în care trăiesc și lucrează 429.431 de persoane, iar dintre aceștia 324.267 trăiesc chiar în Cluj Napoca.

„Deși numărul populației orașului în perioada de după 1990 este relativ stabil, între anii 1990-2002 din Cluj au plecat 16800 persoane, numărul acestora fiind compensat cu cel al noilor veniți. Schimbarea structurii ocupaționale este însă una foarte grăitoare: dacă în 1989 procentul populației ocupate în industrie era de 74.5% (din totalul angajaților), în 2002 procentul acestora este de 47% iar în 2011 scade la 31.1%. Alături de câteva din fabricile socialiste restructurate și/sau privatizate (cum ar fi Clujana, Sanex, Iris sau Napolact), au fost înființate și altele noi din investiții străine sau autohtone“, a mai explicat sociologul Gyongyi Pasztor.

Mai precis, privatizarea economiei orașului înseamnă astăzi punerea în mișcare a unei mașinării de întreprinderi private ce contează în 2019 pe munca a 149.950 de oameni, concentrați în câteva sectoare majore precum afaceri și servicii bancare (17.259 persoane), IT (17.122 de persoane), transport și logistică (15.092), conform studiului Clujul în cifre. În oraș activează aproximativ 27.000 de companii private, iar forța de muncă a crescut cu 30% în ultimii 10 ani. Din acest mediu, sectorul de servicii este printre cele mai dinamice, acesta dublându-și numărul de angajați în ultimii 10 ani. La fel de spectaculos este și domeniul IT clujean. În IT activează mai mult de 1.800 de companii și 350 de startupuri. Și în acest sector numărul de angajați s-a triplat în ultimii 10 ani, de la 6.310 angajați în 2011 la 17.122 în 2018, Clujul ajungând să fie primul oraș din țară cu cel mai mare procent de angajați în dezvoltare de software din țară. Datele menționate mai sus au fost preluate din studiul emis de Primăria Cluj-Napoca, Clujul în cifre, la care au colaborat diverși cercetători și specialiști din oraș.

„Un alt aspect important al studiului îl reprezintă datele referitoare la sectorul de business, care e mare și în creștere. Apoi, ce mi se pare iarăși interesant este faptul că avem un sector financiar foarte stabil, cu un număr de 6.500 – 7.200 de persoane în ultimii 10 ani. Acest sector și faptul că este stabil a avut un rol central pentru producția clujeană, mai ales prin prisma echilibrării relațiilor de proprietate. Am lucrat doar cu datele pe care ni le-a pus primăria la dispoziție și nu am avut acces la cele din arhiva ministerelor, ceea ce a determinat lipsa conturării unei imagini complete a sectorului public, despre care pot spune oricum că este și el o sursă majoră de stabilitate pentru viața economică a orașului. Mai mult, dinamismul și stabilitatea acestui sector financiar local este un avantaj economic pentru oraș. El este, ca să zic așa, ancora economică a orașului“, a explicat sociologul și conferențiarul universitar Norbert Petrovici.

Citiți și:

Clujul după 30 de ani | Vechi spații industriale, noi centre culturale. De la Fabrica de Pensule, la Centrul de Interes, artiștii rescriu destinul fostelor fabrici

Clujul după 30 de ani | Platforma de fier vechi și high tech a orașului