Clujenii au înregistrat în acest an peste 19.000 de contracte de închiriere la Finanţe

Peste 19.000 de contracte de închiriere au fost înregistrate până la jumătatea lunii noiembrie a acestui an de clujeni la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj. Chiriile declarate de proprietari variază între 700 de lei pentru o garsonieră şi 2.550 de lei pentru 3 camere.

Astfel, potrivit datelor comunicate de AJFP Cluj numărul de contracte înregistrate este de 19.374 (la data de 16.11.2016) aferent unui număr de 10.998 contribuabili. Faţă de 2015, numărul contractelor înregistrate este doar puţin mai mic, respectiv 19.853 de contracte în 2015 aferent unui număr de 10.957 contribuabili.

Numărul de decizii de impunere emise pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor în anul 2016 este de 22.659 (la data de 16 noiembrie), faţă de 24.476 în 2015.

Clujenii care închiriază imobile o fac la preţuri destul de piperate. Totuşi sunt şi excepţii. „Din consultarea prin sondaj a unui număr de 90 Contracte de închiriere depuse în anul 2016 sumele declarate în lei sunt: garsoniere între l00 lei – 700 lei, apartamente cu 2 camere între 200 lei – 2.550 lei şi apartamente cu 3 camere între 500 lei – 2.550 lei. Garsonierele/apartamentele pot fi cu suprafeţe diferite şi amplasate în zone diferite”, se arată în răspunsul primit de la AJFP Cluj.

Finanţele clujene au făcut în acest an şi mai multe controale în privinţa declarării contractului de închiriere. „În urma sesizărilor primite prin petiţii, s-au efectuat de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, prin controale inopinate, verificări privind declararea şi înregistrarea Contractelor de cedare a folosinţei. Rezultatele acestor controale s-au concretizat în cazurile în care s-a impus, prin aplicarea de amenzi contravenţionale, potrivit prevederilor legale în vigoare şi au fost luate măsuri în vederea impunerii acestora”, se mai arată în răspunsul compartimentului de comunicare.

Distribuie:

Postaţi un comentariu