Cele mai noi aparate Nikon, testate în cadrul Photo Romania Festival 2015
Nikon este partenerul principal al festivalului internaţional Photo Romania, ediţia 2015, eveniment care va avea loc între 15- 24 mai, la Cluj-Napoca.
Îastfel, în cadrul festivalului va exista o zi dedicată partenerului – Ziua Nikon, iar pe parcursul festivalului vor fi prezenţi la Cluj fotografi de marcă – ambasadori Nikon. De asemenea, doritorii vor putea să testeze cele mai recente echipamente Nikon.
„Suntem încântaţi de faptul că Nikon ne susţine şi că va fi o prezenţă activă pe tot parcursul festivalului. Suntem convinşi că vom avea o colaborare fructuoasă şi plină de creativitate”, a declarat Cătălin Balog Bellu, iniţiatorul Photo Romania Festival.
Peste 50 de expoziții
Festivalul internaţional Photo Romania a ajuns la a cincea ediţie. Publicul va putea participa, în cadrul Photo Romania 2015, la peste 50 de expoziţii ale unor fotografi români şi străini de prestigiu, la ateliere de specialitate, la concursuri diverse, la concerte şi alte evenimente speciale.
Photo Stories
Photo Romania Festival va gădui Photo Stories – o conferinţă de fotografie pe modelul TEDx, Industry Days – o serie întâlniri internaţionale ale managerilor de festivaluri de fotografie şi evenimente cu profil specific, precum Focus Ungaria, Ziua Fotojurnalismului sau Ziua Fotografiei de Arhitectură.
Creat în 2010, sub titulatura FIAF, Festivalul Photo Romania a adus fotografia în prim-planul vieţii culturale româneşti şi a reuşit să înscrie Clujul în reţeaua mondială a festivalurilor de fotografie de înaltă ţinută.
Nikon este unul dintre cei mai importanți producători de echipament foto din lume, cu o tradiție de peste 90 de ani. Primul aparat foto produs de Nikon a fost lansat în 1948. Nikon s-a impus pe piața de-a lungul timpului prin calitatea deosebită a produselor, acestea reprezentând astăzi alegerea predilectă a fotografilor profesioniști din întreaga lume.
Anul trecut, partenerul oficial al festivalului a fost Canon.
Opinii
OPINIE | Să iubim Crăciunul, pentru că e miracolul vieţii
Peste câteva ore doar, vom simți cu toții bucuria Naşterii Lui. Și vine vremea
De la un palaneț împărțit la trei, în România, la farfuria cu escargots la Ritz
Cineva mi-a reprodus discuția dintre trei tineri studenți care coborau de la Clinici.
Liberalii oficializează segregarea şcolară, în siajul gândirii USR
Guvernul a identificat două nevoi reale. Pe de o parte, copiii au nevoie să fie
Congresul PNL. Cine strică marfa o plăteşte
Nu daţi vrabia din mână, oameni buni, pe cioara nebună de pe gard, îi conjură
Apocalipsa după UNTOLD. Pista de atletism distrusă, iar gazonul de un milion de euro e înlocuit cu unul de 180.000
An după an daunele materiale provocate de cel mai mare festival de muzică electronică
ADVERTORIAL
Sănătatea Ochilor la Vârsta a Treia: Ghid Complet de Prevenție și Tratament
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, corpul nostru trece prin numeroase transformări, iar ochii
Hipermarketul Auchan Iulius Mall a fost modernizat. Clienții sunt așteptați cu oferte exclusive și surprize atractive, intr-un nou concept modern de cumpărături
Până pe 5 octombrie clienții au parte de oferte exclusive și de beneficii speciale prin cardul
COMUNICAT DE PRESĂ
Lansare proiect Intensificarea creșterii durabile și a competitivității firmei FABRICA DE PLASE
Destinație de vacanță
Clujul s-a asociat cu județele Alba și Bihor pentru dezvoltarea turistică a Țării de Piatră din Apuseni
Consilierii județeni au adoptat astăzi proiectul de asociere pe 10 ani între județele Alba,
Ofertă irezistibilă pentru un sejur la mare. A început ”Litoralul pentru toți”
Românii pot petrece, începând de astăzi, un sejur pe litoralul românesc cu preţuri ce pornesc
Arteră spre inima Balcanilor (III): Bosnia și Herțegovina, încremenită în proiect
Pe lângă Szeged-Belgrad-Niș-Skopje, o altă arteră care ajunge în inima Balcanilor este prin
Cele mai recente articole

Târguri de Crăciun la Cluj-Napoca, în acest weekend: ghid cu produse handmade și creații locale

Sănătatea Ochilor la Vârsta a Treia: Ghid Complet de Prevenție și Tratament

Un podcast vine în sprijinul părinților și învățătorilor cu reduse educaționale pentru copiii din clasele primare

Hipermarketul Auchan Iulius Mall a fost modernizat. Clienții sunt așteptați cu oferte exclusive și surprize atractive, intr-un nou concept modern de cumpărături

COMUNICAT DE PRESĂ

A 9-a ediție a WonderPuck aduce, în centrul Clujului, spectacole din 6 țări

Cele mai bune 6 croieli de blugi pentru femei peste 40 de ani

Ediția a doua a Festivalului Internațional de Teatru Transilvania (FITT) – o sărbătoare a teatrului, muzicii și creativității aduce spectacole emblematice și eve

Liceenii vor desena LIVE un aeroplan, în Piața Unirii din oraș, dar și un autobuz care, mai apoi, va circula pe străzile din Cluj-Napoca

19 artiști clujeni primesc sprijin pentru a-și dezvolta proiectele personale