Carta UBB pe 2014, adoptată fără consultarea studenților din ONG-uri. Ce spune Senatul Universității

Foto: Dan Bodea

Universitatea Babeș-Bolyai a serbat 95 de ani ieri, 3 noiembrie, de la susținerea cursului inaugural în limba română. În cadrul acestui eveniment, Senatul Universității „Babeș-Bolyai” a votat modificarea Cartei, documentul care conține principiile și valorile după care se ghidează universitatea, fapt ce a strârnit nemulțumiri din partea studenților.

Conform acestora, dezbaterile cu privire la articolele Cartei nu au fost deschise spre întreaga comunitate academică, deopotrivă profesori și studenți, așa cum prevede carta actuală. Lucrările la noul model de cartă au început cu vara acestui an, iar varianta care a ajuns spre aprobare în ședința Senatului a fost finisată pe parcursul lunii octombrie. Carta nu a apărut pe site-ul Senatului UBB, iar varianta finală a Cartei a fost înaintată către Senat cu trei zile înainte ca aceasta să fie discutată în ședință. Studenții sunt nemulțumiți că nu au fost invitați la dialog, cu toate că exista posibilitatea de amendare a documentului.

„Organizațiile care își asumă reprezentarea studenților din UBB au avut o participare foarte mică în procesul conceperii cartei, lipsind o invitație la dialog sau o consultare cu acestea. Fie din cauza lipsei de informare, fie datorită monopolului Consiliului Studenților din UBB, majoritatea membrilor ONG-urilor studențești nu au reușit să își aducă aportul în realizarea documentului care afectează în mod direct viața academică a colegilor lor și inclusiv a lor ca structuri de reprezentare din cadrul universității. Singura organizație care a participat activ în acest proces a fost Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai, care a negociat din perspectiva studenților”, au transmis reprezentanții OSUBB.

În ceea ce privește modificările aduse de către noua cartă, acestea sunt puține. Din dorința de a crea o cartă ce se rezumă la nivel de principii, Senatul UBB ar fi șers o mare parte din prevederile anterioare. Unul din amendamentele inițiate de către OSUBB și acceptate de Senatul Universitar prevede introducerea în cadrul sesiunilor deschise a tuturor mobilităților efectuate de către studenți, fie ele organizate de studenți sau nu. Astfel, nu mai poate fi exclusă posibilitatea efectuării examenelor în cadrul acestei sesiuni deschise a studenților care participă la programe Erasmus+, European Voluntary Service (EVS) sau alte tipuri de mobilități.

În plus, Senatul UBB ar fi refuzat asumarea în textul cartei a încercării de a suplimenta din fonduri proprii bursele sociale în așa fel încât ele să acopere costurile minime de masă și cazare. Nu în ultimul rând, în tonul procedurii defectuoase, Senatul UBB ar fi schimbat modul în care poate fi modificată carta, aceasta nemaiavând nevoie de consultarea întregii comunități academice, ci doar a membrilor Senatului UBB. „Considerăm că această modificare nu este de bun augur întrucât cea afectată de modificările cartei este întreaga comunitate universitară și prin urmare procedura ar trebui să conțină cel puțin dezbatera publică”, transmit reprezentanții OSUBB.

Poziția UBB vizavi de aceste nemulțumiri

În urma sesizării primite din partea reprezentanţilor OSUBB, Conducerea Senatului a făcut mai multe precizări. Conform membriloe Senatului, proiectul Cartei UBB ar fi fost postat pe site-ul Senatului Universităţii încă din luna septembrie 2014, documentul fiind supus dezbaterii publice. Astfel, toate persoanele interesate au avut posibilitatea de a consulta documentul şi de a formula propuneri de modificare sau completare. Reprezentanții Universității „Babeș-Bolyai” au precizat, de asemenea, că Proiectul Cartei UBB a fost transmis prin Rectoratul Universităţii, tuturor facultăţilor pentru a fi dezbătut şi amendat și că reprezentanţii OSUBB, invitaţi de către Comisia de Coduri, regulamente şi probleme juridice, a Senatului UBB, au participat la discutarea proiectului Cartei în respectiva comisie.

Carta actuală cuprinde, în secţiunea Anexe, Regulamentul European pentru Credite Transferabile care prevede în detaliu modul în care se face recunoaşterea rezultatelor obţinute în cadrul unor mobilităţi de tip Erasmus sau de alt fel, deci şi problema sesiunii deschise, fapt care se stabileşte de către comisia organizată în fiecare facultate pentru rezultatele obţinute, au precizat reprezentanții UBB. Aceștia au explicat, de asemenea, de ce documentul respectiv nu conține prevederi legate de reducerea sau suplimentarea de fonduri pentru burse sociale, acesta cuprinzând doar regulamentul de burse. „Alocarea acestora se realizează de către Serviciul Social în colaborare cu conducerea facultăţilor din fondurile alocate de Ministerul Educaţiei, iar decizia de suplimentare aparţine Rectoratului (Rectorul decide suplimentarea, iniţiativa sa e supusă aprobării Senatului). Altfel spus, această problemă nu este de competenţa Cartei”, au spus reprezentanții Senatului UBB.

Reprezentații OSUBB s-au arătat nemulțumiți de faptul că celelalte organizații studențești nu au fost consultate de către Consiliul Studenţilor, în timp ce reprezentanții UBB au precizat că dezbaterea proiectului Cartei a fost prelungită cu o lună faţă de graficul iniţial, tocmai pentru a oferi timp tuturor celor interesaţi să propună amendamente.

„Principalul beneficiar al Cartei UBB este studentul, iar acesta are, în Senatul Universităţii, , , reprezentanţi” care le apară interesele”, au mai spus reprezentanții UBB.

Distribuie:

Postaţi un comentariu