Caracterul bate „legea junglei”

Că “ora exactă se dă de la Bucureşti” nu este chiar un mit. Cel puţin asta este părerea unui clujean care a răzbit în “jungla capitalei”, ca să-l cităm pe selecţionerul echipei naţionale de tineret a României, Cristian Dulca. A fost fotbalist de echipă naţională, a cucerit Cupa şi Campionatul României, în calitate de căpitan al unei dintre cele mai iubite echipe din ţară, Rapid Bucureşti. A ajuns în capitală pe când abia trecute de 20 de ani. S-a remarcat la CFR Cluj, în Divizia B. A debutat mai apoi în prima ligă în tricoul Gloriei Bistriţa. Doar 11 meciuri a apucat Dulca să joace pentru ardeleni. A atras atenţia celor de la Rapid şi a devenit unul dintre fotbaliştii exponenţiali ai clubului de sub Podul Grant, însă, aventura lui în Giuleşti se putea termina la fel de brusc cum a început.

Nasul spart, în loc de bun venit

Pentru mara majoritate a sportivilor echipele din Bucureşti sunt un miraj. Mai întâi le priveşti la televizor. Apoi, dacă te pregăteşti adecvat, faci pasul spre performanţă la echipa din oraşul tău şi poate ai noroc îţi înfrunţi idolii într-un meci direct. Aşa sună povestea celor mai mulţi sportivi din provicnie care au făcut pasul spre cluburile din Bucureşti. Ascensiunea lui Dulca a urmat cu sfinţenie acelaşi traseu. “Îmi amintesc că atunci când eram foarte tânăr şi mă uitam la meciurile echipelor din Bucureşti, Steaua, Dinamo, Rapid, parcă mă simţeam şi eu mai fotbalist. Mi-am dorit să ajung să joc în capitală pentru că ştiam că la acea vreme doar acolo poţi să faci performanţă. Treaba aceea cu <ora exactă se dă de la Bucureşti> nu e chiar un mit. Acolo sunt bani mulţi, oameni care investesc în sport, e altceva. Orice tânăr fotballist visa să ajungă la o echipă din Bucureşti”, își începe povestea Dulca.

Însă, primul contcatc cu noul său club a început prost. „M-am dus cu trenul la Bucureşti, pe vremea aceea nu aveam maşină şi nici nu-mi plătea nimeni biletul de avion. M-a aşteptat Marian Rada, antrenorul secund al Rapidului. Am ajuns la 8 dimineaţă, iar la 6 seara eram deja la antrenament. Nici nu am apucat să ne aşezăm în teren, să facem perechile cum se spune, şi Rodin Voinea <fost fotbalist la Rapid, n.a.> mi-a şi spart nasul. Mi-a dat un cot în nas şi apoi mi-a spus bine ai venit. Cam ăsta era primul contact cu Bucureştiul pentru un tânăr fotbalist. Era dacă vreți un avertisment <ai griă, aici e București!>. Am strâns din dinţi şi am rămas la antrenament până la sfârşit, iar când am ajuns acasă l-am sunat pe tata şi i-am spus că mă întorc la Cluj. Mi-a spus: <Să nu te prind că vii acasă. Rămâi acolo şi luptă, eşti ardelean tată, nu te poţi da bătut aşa uşor>. Şi am rămas 4 ani”, povesteşte amuzat Dulca.

Lucescu l-a numit căpitan

„Să şti că eu nu am simţit că aş fi privit cu teamă, pentru că există mitul acela că ardelenii sunt bătăuși, și nici cu aroganţă. E adevărat însă, că acolo ritmul de viaţă e altul. E o lege a junglei şi trebuie să fii puternic să învingi. Se spune că noi ardelenii gândim mai încet. Nu e aşa, poate gândim mai mult, analizăm mai mult, dar acţionăm mult mai hotărât. Cei din Bucureşti au alt ritm, sunt mereu agitaţi, trăiesc mai intens, aşa e viaţa lor, e altceva. Te integrează în rândul lor, dar trebuie să-ți reglezi foarte rapid ritmul”, continuă Dulca. După incidentul de la primul antrenament actualul selecţioner al „Tricolorilor mici” s-a pus pe treabă, gospodăreşte, cu răbdare, cu determinare, iar implicarea s-a în echipă, atât pe teren, cât şi în afara lui, a atras admiraţia unuia dintre cei mai mari antrenori ai României, Mircea Lucescu. „Nea Mircea m-a numi căpitanul echipei, dar să nu-ţi imaginezi că a fi căpitan înseamnă că intri în vestiar şi le închizi gura celorlalţi. În perioada aceea aveam la Rapid colegi cu personalitate: Dănuţ Lupu, Mircea rednic, aştia sunt primii care îmi vin acum în minte. Am fost numit căpitan pentru modul în care mă pregăteam, pentru că mă dăruiam 100% și eram un model de profesionalism. Să ajungi căpitan la o echipă precum Rapid era ceva. Ei nu prea îi văd pe ceilalți, sunt ei și restul. Cum spuneam mai devreme, te integrează dar asta nu înseamnă că ești de-al lor 100%, chiar dacă prin ceea ce ai făcut le-ai luat fața, cum se spune. În cazul meu le-am luat banderola de căpitan”, adaugă Cristian Dulca.

Respectat şi „invidiat” deopotrivă

Se spune că timpul le rezolvă pe toate. În cazul lui Cristian Dulca acest citat a avut acoperire totală. A avut nevoie de multă răbdare, în primul rând să poată să se adapteze la ritmul de viaţă de la Bucureşti. Apoi să se impună într-un vestiar înţesat de vedete, dar odată ajuns în „vârf” a fost privit şi tratat cu respectul cuvenit. „Şi eu am auzit multe vorbe despre bucureşteni şi înainte să plec la Rapid şi când jucam acolo. Nu pot să le confirm, dar pot să spun că oamenii de acolo sunt determinaţi, vor să fie primii, să câştige bani, să fie cei mai buni, iar pentru un om venit din altă parte a ţării poate e mai greu la început, dar dacă munceşti şi îţi faci treaba, primeşti şi respectul cuvenit. Mai aveam în echipă un ardelean, pe Zeno Bundea, de la Oradea, şi el era la fel de muncitor şi la fel de apreciat de coechipieri. La București lumea te provoacă mereu, le place să facă glume din orice și la adresa oricui, te înțeapă permanent.

Poate pentru că eu nu am intrat niciodată în jocul lor m-a ajutat să câștig o poziție mai privilegiată în ochii lor. Concluzia e că ei nu te dau la o parte, dar nici nu te așteaptă cu covor roșu. În mintea lor, ei sunt cei mai buni. Dacă le demonstrezi că eși cel puțin la fel de bun, sau chiar mai bun, e perfect, dacă nu le faci față nu știu cum e pentru că eu am ajuns căpitan”, încheie Dulca. Dovadă că munca lui a fost şi este în continuare apreciată, Cristian Dulca a fost numit la începutul acestui an selecţioner al echipei naţionale sub 21 de ani a României, fiind primul selecționer clujean în istoria recentă a fotbalului românesc. În trecut Dulca a mai antrenat pe FC Vaslui, Delta Tulcea, ”U” Cluj şi Gaz Metan Mediaş, la aceasta din urmă atingând performnaţa de a fi cel mai longeviv tehnician din Liga 1. Noua sa funcţie este o provocare prin care Dulca îşi propune să arate tuturor că lucrul ardelenesc, e lucru bine făcut.