Baschetbaliștii de la U BT Cluj, în vizită la școala „Iuliu Hațieganu”

Concursul aruncărilor cu mingea la coș a fost unul din momentele cele mai așteptate la evenimentul “Săptămâna Altfel” de la școala “Iuliu Hațieganu”/ Foto: Dan Bodea

Acțiunea a făcut parte din programul „Ne pasă” având ca scop atragerea unui număr cât mai mare de copii spre baschet și sport.

Mare bucurie, astăzi, în rândul elevilor și profesorilor de la Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu”, clasele I-VIII, din Cluj, care au avut plăcuta surpriză să fie vizitați de baschetbaliștii de la U Banca Transilvania, la doar câteva ore după victoria de aseară contra celor de la CSU Sibiu din play-off-ul Ligii Naționale de Baschet Masculin.

Kyndall Dykes, Filip Adamovic, Cătălin Baciu, Rolland Torok, Miroslav Todic, Nandor Kuti, Andrii Kalnicenko, Adrian Guțoaia, Ivan Zigeranovic, Tudor Jucan, însoțiți de cei trei antrenori, Marcel Țenter, Dorin Pintea, Mihai Silvășan, dar și de Mircea Cristescu, vicepreședintele U BT, nu au venit cu mâna goală la întâlnirea cu admiratorii lor, aducând cu ei cel mai proaspăt trofeu din vitrina clubului, Cupa României, trofeu cucerit recent în Final Four-ul de la Oradea.

„Activitatea de azi este o continuare a proiectului “Ne pasă”, proiect inițiat în școlile clujene de conducerea U BT Cluj, care își propunea la început de an școlar familiarizarea elevilor cu lumea fascinantă a baschetului. S-a reușit mai mult de atât, în sensul că, de fiecare dată când U BT joacă acasă, aproape 200 de elevi și zeci de profesori de la Șc. Gimnazială Iuliu Hațieganu se desprind pentru câteva ore de tablete și computere , fiind deja mari fani ai baschetului și a echipei U BT, care le-a produs o mare bucurie prin câștigarea Cupei României” , spune prof. Bianca Albu, organizatoarea evenimentului, o mare simpatizantă a echipei de baschet.

Dansuri, concurs de aruncări la coș și… sute de autografe

După prezentarea jucătorilor făcută de Bianca Albu, a urmat un scurt program artistic, un vals susținut de echipa care, recent, a luat locul doi la Cupa școlii „Gheorghe Șincai” și un Flash Mob. Un program aplaudat la scenă deschisă de cei peste 600 de elevi, profesori, dar și părinți prezenți la eveniment, precum și de baschetbaliști, care au filmat dansurile cu telefoanele mobile.

Aruncările la coș, efectuate la cele două panouri de baschet din curtea școlii, au smuls alte aplauze campionilor de la U BT, elevii, și cei mici și cei mai măricei, demonstrând reale calități de viitori baschetbaliști. A urmat sesiunea de autografe, baschetbaliștii, în special Dykes, Adamovic, Torok, făcând cu greu față sutelor de solicitări. Dar au rezistat până la final, copiii plecând fericiți cu semnăturile idolilor lor.

Întrebări din cele mai diverse la miniconferința de presă

Acțiunea de la „Iuliu Hațieganu” s-a încheiat cu o conferință de presă în sala profesorală, la care copiii au adresat baschetbaliștilor întrebări din cele mai diverse. Pe teme de sport, de genul, de când antrenați această echipă, care este meciul în care ați marcat cele mai multe puncte sau câte ore vă antrenați pe zi, dar și din cele mai diverse, ce note ați luat la matematică, ce materii vă plăceau ori ce amintiri amuzante aveți din liceu. Iată și câteva răspunsuri: “Nu-mi mai amintesc exact numele, dar pot să-ți spun că era o profesoară foarte bună și blândă. Nu notele au fost importante, ci faptul că ne-a învățat ce este bunul simț” a răspuns antrenorul Marcel Țenter unei întrebări puse de Patrick.

„Dacă ai putea călători în orice colț din lume, unde ai merge și care ar fi trei lucruri pe care le-ai lua cu tine” l-a întrebat Alexia pe Filip Adamovic.

„Aș vizita Marele Zid Chinezesc și mi-aș lua mâncare, câinele și o carte bună de citit” a fost răspunsul căpitanului echipei U BT Cluj.

„Dacă ai prinde peștișorul de aur, care ar fi cele trei dorințe pe care i le-ai pune” l-a întrebat Sara pe Kyndall Dykes, care a răspuns: „Vreau să câștig cât mai multe campionate și cupe, să fim sănătoși, eu și toți cei din familia mea și să fiu un exemplu bun pentru toți copiii”.

„Suntem foarte bucuroși că i-am avut pentru câteva ore în mijlocul nostru pe acești minunați sportivi ai orașului nostru. Copiii au fost foarte entuziasmați și fericiți să-i vadă pe acești campioni, să povestească și să socializeze cu ei. Suntem fericiți că în Săptămâna Altfel am organizat o acțiune de care, toți cei care am participat la acest eveniment, ne vom aminti, cu siguranță, multă vreme de acum înainte” a spus prof. Gheorghe Berar, directorul Şcolii Gimnaziale „Iuliu Haţieganu”.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu