23 aprilie: Ziua Mondială a Cărţii

Una dintre cele mai mari realizări şi invenţii ale omenirii este scrierea, transpunerea gândurilor pe hârtie, cu ajutorul unor semne grafice care au evoluat în timp, în funcţie şi de zona geografică. Scrisul reprezintă un element crucial în istoria omenirii, în dezvoltarea acesteia. În strânsă legătură, cărţile au jucat, aşadar, un rol deosebit de important în cele câteva mii de ani de când există; ele simbolizează dorinţa permanentă a oamenilor de a învăţa, de a afla tot mai multe lucruri şi de a le transmite, apoi, urmaşilor.

Cărţile au devenit tot mai importante şi tot mai preţuite, de-a lungul secolelor. Din 1996, la iniţiativa UNESCO, data de 23 aprilie a fost declarată Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de Autor.

Cum au ap ă rut c ă r ţ ile

La început, “cărţile” era simple tăbliţe de argilă, papirus sau piei de animale. Vorbim despre civilizaţii care au existat în urmă cu cinci mii de ani – cele sumeriene sau egiptene. Iar chinezii scriau pe mătase, folosind pensule speciale.

În Mesopotamia se scriau “cărţi” încă din mileniul 3 înaintea erei noastre: se imprimau caractere în tăbliţele de argilă încă moi şi umede, cu ajutorul unui instrument, apoi aceste tăbliţe se ardeau în cuptor. S-au găsit la Nippur, în regiunea Sumerului, tăbliţe ce fuseseră realizate în mileniul 3 î.e.n., iar la Ninive au fost găsite 22.000 de tăbliţe, datând din secolul 7 î.e.n., aparţinând bibliotecii şi arhivelor regilor Asiriei. Istoricii au arătat că templele din Babilon şi Ninive aveau deja ateliere cu copişti.

În Egipt, preoţii foloseau papirusul pentru a scrie rugăciuni, texte sacre sau mărturii istorice. “Cărţile” rămase de la egipteni sunt, practic, suluri alcătuite din foi lipite unele în continuarea celeilalte. Papirusurile obişnuite conţineau 10 foi şi aveau o lungime medie de 6 metri, maximum 10; totuşi, cel care conţine cronica domniei lui Ramses al III-lea depăşeşte 40 de metri. De asemenea, cele mai importante papirusuri conţineau şi imagini – dacă persoana căreia îi era dedicat era una mai importantă. Cele mai multe papirusuri recuperate de istorici au fost găsite în morminte, datorită obiceiului preoţilor de a scrie texte sacre, rugăciuni, pentru a proteja sufletele defuncţilor.

Ce scria î n primele c ă r ţ i

De altfel, primele cărţi aveau exclusiv un conţinut religios, în special datorită faptului că preoţii se ocupau cu aspectele culturale în orice societate, având timpul, cunoştinţele şi instrumentele necesare. Aproape toate cărţile cuprindeau rugăciuni, imnuri sau ritualuri, referinţe despre nemurirea omului, despre originea sa, ori mituri şi legende. Mai tîrziu au apărut “colecţiile” de coduri şi legi, proverbe şi sfaturi, gânduri ale preoţilor referitoare la divinitate, idei despre medicină şi magie, istorie, astronomie şi astrologie.

Următorul capitol din istoria cărţii a fost scris pe pergament – materialul care dorea să “spargă” monopolul egiptean asupra papirusului. Acest material se obţinea în urma prelucrării foarte atente şi îndelungate a pieilor de animale – oaie, viţel, capră, ţap, măgar sau antilopă. Invenţia legendară îi este atribuită lui Eumenes al II-lea, rege al Pergamului, în Asia Mică, şi ar fi apărut în secolul 2 î.e.n., reuşind cu greu să înlocuiască papirusul, abia prin secolul 4 e.n. Pergamentul s-a răspândit cu dificultate pentru că avea un cost ridicat – materia primă nu era foarte uşor de procurat, iar timpul necesar prelucrării sale era îndelungat.

Codexul ş i h â rtia

Sulul de papirus a fost preluat şi de lumea latină, sub denumirea de “volumen”. Însă era dificil de mânuit, trebuia desfăşurat, ţinut cu amândouă mâinile. Prin urmare, între secolele 2 şi 4 e.n. a apărut, treptat, “codexul”, care arăta ca un caiet – cu foi legate una peste alta. Această formă a cărţii a fost păstrată până în zilele noastre.

Textele antice au fost păstrate datorită mănăstirilor, care aveau, încă din perioada medievală, ateliere speciale, numite scriptorium, în care cărţile erau scrise, decorate şi legate. Călugării îşi petreceau o mare parte a timpului scriind şi copiind texte. Astfel s-au răspândit şi s-au multiplicat cărţile, înainte de apariţia tiparului.

 

Un alt moment important a fost apariţia hârtiei, în Occident. Aceasta era mult mai ieftină decât pergamentul, dar şi mai uşor de fabricat şi de folosit. Mult timp, însă, pergamentul a mai fost folosit, pentru textele mai importante, mai speciale, în timp ce hârtia era rezervată manuscriselor obişnuite.

După inventarea tiparului, cărţile s-au răspândit peste tot, bucurând şi învăţând tot mai multă lume. Dacă la început erau rezervate numai aleşilor, învăţaţilor, preoţilor, astăzi lumea civilizată are acces la carte în mai multe forme ale sale – inclusiv electronică.

Ziua Mondial ă a C ă r ţ ii

Din 1996, lumea întreagă sărbătoreşte Cartea, pe 23 aprilie – Ziua Internaţională a cărţii şi a drepturilor de autor, decretată şi organizată de UNESCO în scopul promovării lecturii, publicării şi a drepturilor de autor. Data de 23 aprilie a fost “împrumutată” de la catalani, care în această zi, în care este sărbătorit Sfântul Gheorghe, îl onorează pe Miguel de Cervantes, încă din anul 1923.

O veche tradiţie catalană, veche de zeci de ani, se păstrează încă pe 23 aprilie, semănând puţin cu Valentine’s Day: îndrăgostiţii se întâlnesc pentru a-şi oferi daruri, dar nu orice – băieţii le oferă fetelor trandafiri, iar ele le dau, în schimb, câte o carte. În Spania, cu această ocazie se organizează de obicei şi un maraton de lectură, de două zile, în care este citită opera lui Cervantes, “Don Quijote”.

Spaniolii organizează pe 23 aprilie Festivalul Trandafirilor, dedicat Sfântului Gheorghe (Sant Jordi), care este ocrotitorul oraşului Barcelona. Ei au avut iniţiativa de a institui o sărbătoare mondială dedicată cărţii în această dată, iniţiativă pusă în practică de UNESCO. Din 1964, 23 aprilie a fost Ziua Cărţii pentru toate ţările în care se vorbea spaniola şi portugheza.

Data de 23 aprilie marchează trecerea în nefiinţă a doi titani ai literaturii universale: William Shakespeare şi Miguel de Cervantes. Ziua de 23 aprilie este strâns legată şi de alte nume celebre ale literaturii mondiale, ca Inca Garcilaso de la Vegas, William Wordsworth, Jules Barbey d’Aurevilly, Rupert Brooke, Halldór Laxness, Vladimir Nabokov şi Maurice Druon.

Începând din 2005, în România, pe 23 aprilie se sărbătoreşte şi Ziua Bibliotecarului.

Activit ăţ i ş i evenimente de Ziua C ă r ţ ii

La nivel mondial, pe 23 aprilie, Ziua Mondială a Cărţii este sărbătorită prin organizarea de expoziţii de carte, lecturi publice şi o serie de manifestări menite să încurajeze şi să popularizeze lectura. Demersul este absolut necesar în aceste timpuri, în care oamenii se îndreaptă mai mult spre televizor, internet, jocuri electronice şi alte mijloace moderne de informare şi de divertisment.

În fiecare an, UNESCO alege şi o Capitală Mondială a Cărţii, prima fiind Madrid, în 2001. Titlul este unul onorific, menit să recunoască eforturile administraţiei oraşului pentru încurajarea lecturii.

Anul trecut, a fost ales oraşul Port Harcourt din sudul Nigeriei, “pentru calitatea programului său, îndeosebi pentru importanţa activităţilor destinate tinerilor şi impactul acestui program asupra îmbunătăţirii culturii cărţii, lecturii, scrisului şi editării în Nigeria şi influenţa asupra nivelului alfabetizării din acestă ţară”, potrivit comitetului de selecţie.

În 2015, Capitala Mondială a Cărţii este oraşul Incheon, din Coreea de Sud. Anul viitor, onoarea îi va aparţine oraşului polonez Wroclaw, care va fi şi Capitala Culturală Europeană în 2016.

Shakespeare, n ă scut î n Ziua Sf â ntului Gheorghe

Dacă în teritoriile unde se vorbeşte spaniolă Ziua Mondială a Cărţii încă este strâns legată de Cervantes, la nivel mondial, aceasta face referire şi la Shakespeare, marele scriitor englez care a marcat literatura universală.

 

Despre William Shakespeare se ştiu puţine lucruri, fapt care a dat naştere la multe controverse şi la ipoteze ciudate – cea care le întrece pe toate fiind că marele dramaturg nici nu a existat, de fapt. Se ştie că s-a născut în aprilie 1564, în Stratford-upon-Avon, Warwickshire, la 100 mile de Londra. Înregistrările din Stratford, de la biserica Sfânta Treime, arată că a fost botezat pe 26 aprilie, ceea ce sugerează că data naşterii a fost 23 aprilie, întrucât în acele timpuri se obişnuia ca bebeluşii să fie botezaţi la trei zile de la naştere.

S-a mai consemnat că Shakespeare a urmat şcoala în oraşul natal, o şcoală ce fusese întemeiată în Evul Mediu de Eduard al VII-lea. A studiat gramatica latină şi greacă, dar şi literatura antică, medievală şi renascentistă, franceză, italiană şi spaniolă.

La 18 ani s-a căsătorit cu Anne Hathaway, mai mare decât el cu opt ani, cu care a avut trei copii: Susanna şi gemenii Hamnet şi Judith. Părea că i s-a rezervat o viaţă obişnuită, lucrurile se aşezau pe un făgaş normal – până în 1586, când viitorul scriitor şi-a părăsit familia, plecând la Londra, din motive rămase necunoscute. Unii biografi au sugerat că Shakespeare a fugit pentru a nu fi nevoit să înfrunte acuzaţii de vânătoare ilegală.

“ O cioar ă î mpodobit ă”

Shakespeare a ajuns la Londra şi a intrat în lumea teatrului ca figurant, sufleor, actor în roluri secundare. Mai târziu, a început să refacă şi să adapteze pentru scenă piese de teatru. Anul 1590 a marcat începutul carierei sale – atunci a scris majoritatea dintre cele 154 de Sonete, publicate în 1609. În acelaşi an, făcea parte din trupa de teatru a Lordului Şambelan – Lord Chamberlain’s Men, Oamenii Lordului Şambelan, devenită după moartea reginei Elizabeth I, în 1603, King’s Men, Oamenii Regelui.

În 1592, devenise “celebru”: numele său apare într-un pamflet, fiind prezentat drept “o cioară împodobită cu penele noastre”, care se crede “singurul Scutură-scenă (Shakescene) dintr-o ţară”. Atacul venea de la un alt scriitor, Robert Greene, care considera că Shakespeare îndrăzneşte prea mult, scriind piese de teatru şi crezându-se la nivelul unor autori şcoliţi şi consacraţi, precum Christopher Marlowe sau el însuşi. Acest pamflet este prima “dovadă” scrisă despre începutul carierei marelui dramaturg.

În jurul anului 1600, putea fi considerat deja burghez, întrucât strânsese o avere frumuşică şi îşi mărea constant proprietatea de la Stratford. Acolo s-a întors şi s-a stabilit în 1611, când era încă în plină glorie, spre surprinderea tuturor. A murit, ca o coincidenţă, tot pe 23 aprilie – în anul 1616; a fost înmormântat în 25 aprilie, în biserica parohială din Stratford.

 

William Shakespeare a contribuit la construirea, în 1599, a Teatrului Globe, în districtul Southwark, deţinând 12, 5% din acţiuni. Pe frontispiciul teatrului scria “Totus mundus agit histrionem” (“Toată lumea joacă teatru”) – ideea fiind cam aceeaşi cu “All the world is a stage”(“Lumea-ntreagă e o scenă”), din “Cum vă place”.

Teatrul Globe a fost distrus de un incendiu în 29 iunie 1613, în timpul unui spectacol cu Henric al VIII-lea şi reconstruit în anul următor, iar în 1644 a fost demolat de puritani.

Shakespeare’s Globe Theatre de astăzi, din zona Backside (Southwork), a fost reconstruit cu mijloace moderne, dar exact după vechiul teatru Globe, fiind redeschis în 1997.

[stextbox id=”custom”]

Mesajul directorului general UNESCO, Irina Bokova, cu ocazia Zilei Interna ţ ionale a C ă r ţ ii ş i a Drepturilor de Autor

„Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de Autor reprezintă o ocazie de a recunoaşte puterea cărţilor de a ne schimba şi îmbunătăţi vieţile, dar şi de a susţine cărţile şi pe cei care le realizează.

Ca simbol global al progresului social, cărţile – învăţatul şi cititul – au devenit ţinte pentru cei care denigrează cultura şi educaţia, care resping dialogul şi toleranţa. În ultimele luni, am fost martorii unor atacuri asupra copiilor în şcoli şi ai arderilor cărţilor, în public. În acest context, datoria noastră este clară – trebuie să ne dublăm eforturile de a promova cartea, stiloul, computerul, împreună cu alte forme de citit şi de scris, pentru a lupta împotriva analfabetismului şi a sărăciei, pentru a construi societăţi sustenabile, pentru a întări bazele păcii. […]

Capacitatea de a citi reprezintă o poartă spre cunoaştere, esenţială pentru stima de sine şi pentru puterea unui individ. Cărţile, în toate formele lor, joacă un rol esenţial aici. Având în lume 175 de milioane de adolescenţi – majoritatea fete şi tinere femei – care nu pot citi nicio singură propoziţie, UNESCO s-a angajat în susţinerea cititului şi a învăţăturii, folosind tehnologiile de comunicare şi informare, în special tehnologia mobilă.

Cărţile sunt platforme inestimabile ale libertăţii de expresie şi ale circulaţiei libere a informaţiilor – care sunt esenţiale pentru toate societăţile de astăzi. Viitorul cărţilor, ca obiecte culturale, este inseparabil de rolul culturii în promovarea unor modalităţi de dezvoltare mai cuprinzătoare şi mai sustenabile. […] UNESCO doreşte să promoveze lectura în rândul tinerilor şi a grupurilor marginalizate.

Acesta este spiritul care ghidează oraşul Incheon, din Republica Coreea, care a fost nominalizat Capitala Mondială a Cărţii în 2015, ca recunoaştere a programelor desfăşurate acolo, care promovează lectura în rândul populaţiei defavorizate. […]

Alături de Incheon şi de întreaga comunitate internaţională, haideţi să sărbătorim împreună cărţile ca întrupare a creativităţii, a dorinţei de a împărtăşi idei şi cunoaştere, de a inspira înţelegere, dialog şi toleranţă. Acesta este mesajul UNESCO cu ocazia Zilei Internaţionale a Cărţii şi a Drepturilor de Autor”. 

[/stextbox]