Fără tichete de masă pentru bugetari în 2014
Guvernul va menţine şi anul viitor interdicţia de a acorda tichete de masă, tichete-cadou sau de vacanţă către bugetari, potrivit unui proiect de ordonanţă. Aceste drepturi nu au mai fost acordate începând cu anul 2009, iar actualul guvern intenţionează să blocheze plăţile şi în 2014.
De asemenea, nici anul viitor nu se vor acorda indemnizaţiile lunare reparatorii destinate unei anumite categorii de revoluţionari, prevăzute în Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987. Indemnizaţia era destinată persoanelor care au obţinut titlul de “Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite”, dacă au un venit mai mic decât salariul mediu brut pe economie. De aceleaşi drepturi ar fi trebuit să beneficieze şi copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi în nici o formă de învăţământ ori nu realizează venituri, din motive neimputabile lor.
De asemenea, Guvernul va limita şi anul viitor reducerile de tarife sau, după caz, gratuităţile la transportul feroviar în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple, conform OG 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române.