10 zile până la expediţia clujeană Himalaya, Manaslu 8156 m
În mai puţin de două săptămâni o echipă clujeană va încerca ascensiunea vârfului Manaslu de 8156 metri din Munţii Himalaya, în condiţiile în care o astfel de performanţă au avut-o puţini sportivi în întreaga istorie alpină a României. „Ascensiunea unui optmiar este ca şi cum ai lua o medalie la Olimpiadă. Anul acesta România a fost norocoasă în privinţa medaliilor, însă trebuie să vină şi rândul Clujului să aibă stema şi sigla judeţului pe un vârf de 8000 de metri”, cu acest gând pornesc la drum Adi Vălean, Vlad Căpuşan şi Vasile Cipcigan, trei dintre membrii echipei în Proiectul “Expediţie românescă Himalaya, Manaslu 8156”.
Cenuşăresele sportului
Deşi la început au fost 11 membri şi apoi opt, astăzi doar Adi, Vlad şi Vasile vor forma echipa care în data de 28 august va pleca spre Kathmandu, Nepal, participarea colegului lor Mihnea Pruneanu, fiind încă nesigură. „Iniţial am început opt şi acum am rămas patru în principal din cauze finanicare. Costurile sunt foarte mari, sponsorii sunt puţini. Alpinismul nu e un sport cu deschidere mare la public pe care lumea să îl practice şi să-l înţeleagă şi astfel nu prezintă interes pentru cei care se pot implica prin sponsorizări”, a declarat Adi Vălean pentru Transilvania Reporter. Deşi costurile pentru această expediţie vor fi mai reduse, în comparaţie cu expediţiile majore de tip comercial, pentru o persoană cheltuielile se vor ridica la suma de 8000 de euro. “Alpiniştii sunt un fel de cenuşărese ale sportului, nu prea înţelege lumea ce e cu nebunii ăia care îşi riscă viaţa şi asta din cauza mass-mediei care preia de obicei senzaţionalul accidentelor de pe munte. Alte evenimente legate de munte sunt mai puţin acoperite. Pe noi ne afectează în mod direct pentru că lumea are deja imaginea formată. Noi vrem să arătăm că o astfel de expediţie este un proiect înghegat care nu promovează doar nişte nebunii senzaţionale”, a spus Adi Vălean. Dorinţa alpinistului clujean este aceea ca expediţia lor să fie un exemplu şi o motivaţie pentru toţi practicanţii alpinismului. “Vom contribui la dezvoltarea sportului şi chiar mi-aş dori ca oamenii să caute mai mult performanţa, să nu se rezume doar la obiective facile”, precizează Adi Vălean.
Pe punct de plecare
La începutul primăverii clujenii şi-au propus adoptarea unui stil aparte de a urca pe vârful Manaslu şi anume împărţirea în echipe de doi sau trei oameni pentru a exista mai multe şanse ca toţi opt să ajungă pe vârf. Rămânând doar trei, clujenii nu vor avea foarte multe opţiuni. Şerpaşii îi vor ajuta pe alpiniştii clujeni să transporte echipamentele în tabăra de bază, însă aceştia nu vor fi folosiţi pentru ascensiunea propriu-zisă din tabăra de bază la altitudine. Pentru 40 de zile de expediţie este nevoie de foarte mult echipament, respectiv o tonă şi jumătate. „Suntem într-un stadiu foarte avansat al plecării, biletelede avion sunt luate, pregătirile sunt pe final, am aranjat logistica în Nepal, pachetul e stabilit, serviciile pe care le vom avea acolo le-am concretizat şi am plătit deja un avans. Mai pregătim câteva detalii şi mai discutăm cu potenţiali sponsor de echipament. Fizic suntem pregătiţi iar în următoarele două săptămâni ne vom odihni şi vom mânca bine”, a precizat Vlad Căpuşan, cel mai tânăr membru al echipei. La sfârşitul lunii iunie Vlad şi Adi au facut o incursiune în Alpi unde au urcat pentru antrenament pe vârfurile Gran Paradis 4061m şi Mont Blanc 4810m. „Am fost şi în Alpi, în Făgăraş, în Retezat, foarte mult în Cheile Turzii, am participat la maratoane montane. Am încercat să acoperim nişte diferenţe de nivel cât mai mari într-un timp cât mai scurt la fiecare antrenament. Noi vom avea nevoie la altitudine de o acoperire de nivel cât mai mare şi atunci cam asta ne-a interesat, anduranţa”, a declarat Vlad. În ultimele şase-nouă luni băieţii s-au antrenat şi s-au pregătit special pentru expediţie, însă pregătirea nu poate să înceapă doar cu câteva luni înainte. Dacă nu ai o bază deja creată nu te poţi aventura, spun clujenii. „Noi avem fiecare această bază şi de acolo vine 80% din pregătire”, a declarat Adi Vălean, sperând că toate antrenamentele şi pregătirea lor se va concretiza printr-o reuşită acolo la peste 8000 de metri.
Vis aproape împlinit
Până în ziua plecării, clujenii se vor odihni, se vor menţine în formă şi se vor pregăti din punct de vedere psihic pentru ceea ce urmează. “Important acum este să îţi menţii imunitatea. Toate problemele medicale trebuie rezolvate şi să fii alimentat foarte bine pentru că vei ajunge să slăbeşti 7-8 kilograme pe munte şi va trebui să ai de unde. Este bine să faci ce îţi place cel mai mult în perioada asta.Noi până în ultimele zile probabil vom umbla după bani, dar sper să nu resimţim stresul”, a spus alpinistul Vasile Cipcigan. De la această expediţie, Vasile aşteaptă un fel de monitorizare a modului în care se comportă la peste 8000 de metri, respectiv o evaluare mai bună a propriei lui persoane. În ceea ce-l priveşte pe Vlad, expediţia este pentru el un vis la care spera de când era mic. “Acest lucru mă ambiţionează foarte mult şi cu siguranţă experienţa asta îmi va schimba viaţa. Fiecare expediţie alături de nişte oameni concentrează valori şi vii de acolo cu lecţii puternice. Dacă Dumnezeu ne ajută să ne întoarcem cu bine, cu siguranţă vor urma şi alte proiecte”, declară Vlad. Din experienţa pe care a acumulat-o până astăzi, alpinistul Vlad Căpuşan ştie că astfel de proiecte se rezumă în primul rând la echipă, deşi efortul şi suferinţa sunt individuale. „Personal mă bazez foarte mult pe colegii mei, ştiind că îmi voi petrece două luni de zile alături de ei. Este cel mai important să trăieşti clipele alături de prieteni şi să simţi că exişti alături de ei”, este de părere Vlad.
Cu gândul la familie
Familiile lor s-au obişnuit. Adi merge pe munte de 20 de ani şi de zece participă la expediţii. Deşi nu sunt foarte încântaţi de riscurile la care se supune, atât familia cât şi prietena lui au înţeles că alpinismul este pasiunea lui şi pentru asta munceşte. În ceea ce-l priveşte pe Vasile, mama lui încă „se roagă” să nu facă rost de bani pentru plecare. „N-aş vrea să fiu în sufletul ei, dar până la urmă trece, ajung acasă sănătos şi totul e bine. De asemenea, prietena mea mă susţine în tot ceea ce fac şi chiar în multe cazuri fără ea nu aş fi reuşit să îmi realizez planurile”, mărturiseşte Vasile. Cel mai tânăr membru al echipei recunoaşte că cel mai greu îi este în momentul în care ajunge în situaţia să se întrebe: oare merită să îţi asumi un vârf care te poate costa viaţa şi ulterior o mare tristeţe în familie? „Eu deciziile riscante le iau întotdeauna cu gândul la familie, la prieteni. Ei sunt tot ce ai pe pământul ăsta. Chestiile materiale nu contează, dar familia şi oamenii care ţin la tine, ei vor suferi dacă se întâmplă ceva”, declară Vlad Căpuşan.
Noi trei şi Caragiale
Dat fiind că orice expediţie în Himalaya presupune o perioadă destul de lungă de aşteptat, fie în aeroport, pe drum, sau la tabăra de bază, Vlad, Adi şi Vasile au luat în considerare acest aspect, astfel încât neprevăzutul să-l limiteze aproape la zero şi în acest caz, nu doar în ceea ce priveşte ascensiunea propriu-zisă. Astfel, pe lângă jurnalele personale, sau în cazul lui Vlad, Biblia, clujenii vor lua cu ei mai multe volume de cărţi şi zeci de ore de teatru radiofonic. “Citesc cărţi mari, foarte lungi. Din păcate l-am citit pe George Martin, că altfel luam tot George Martin cu mine. O carte acolo pe munte trebuie să te prindă. Dacă citeşti o carte bună, toată ziua te gândeşti ce urmează şi ajungi în cort, iei cartea în mână şi citeşti. Pe lângă cărţi am şi 40 de ore de teatru radiofonic. Mai aud şi alte voci în afară de cele interioare ale mele. În Alaska eram în tabără patru-cinci oameni şi ne chinuiam să ascultăm Caragiale la Mp3-ul meu la difuzor”, povesteşte Vasile. Pentru a rezolva problema spaţiului, Adi îşi propune să ia cu el o tabletă Kindle.
„Pe mine mă atrage necunoscutul şi dorinţa de a explora. Sunt convins că mai mult decât viaţa la peste 8000 de metri o să mă explorez pe mine însumi şi o să mă cunosc pe mine mai bine şi pe oamenii de lângă mine. Alpiniştii sunt ca nişte exploratori şi este aventura supremă pentru mine”, Vlad Căpuşan
„Pentru mine expediţia asta până în prezent ar fi cea mai mare provocare. Am mai participat anul trecut într-o expediţie în Himalaya, tot pe un vârf de 8000 de metri, dar n-am reuşit să urc atunci. Am adunat experienţă pe care sper să o folosesc, iar dacă Expediţia Românească Manaslu 8156 m va fi un succes, va aduce automat alte proiecte”, Adi Vălean, alpinist