Piţurcă amână derbiul Clujului
Meciul dintre Universitatea Cluj şi rivala CFR se va juca în decembrie. Programat iniţial, pe Cluj Arena, între 30 august şi 1 septembrie derbiul Clujului va avea loc abia spre sfârşitul anului, după ce selecţionerul Victor Piţurcă a solicitat Comitetului Exectuiv al Federaţiei Române de Fotbal, amânarea etapei a VII-a din Liga I de fotbal.
Solicitarea selecţionerului a fost aprobată în vederea pregătirii în bune condiţii a dublei cu Ungaria şi Turcia din preliminariile Cupei Mondiale din 2014. Echipa naţională a României va întâlni, în 6 şi 9 septembrie, pe Arena Naţională, reprezentativele Ungariei, respectiv Turciei în preliminariile Cupei Mondiale din Brazilia.
„Vom găsi o dată ulterioară pentru reprogramarea întregii etape. Echipa naţională va avea astfel, timp suficient la dispoziţie să pregătească pentru dubla cu Ungaria şi Turcia”, a declarat Alexandru Boc, vicepreşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal.