Bronz la CE de judo, pașaport pentru JO de la Rio
Judoka Monica Ungureanu, sportivă legitimată la “U” CSM Cluj, a reușit cea mai mare performanță a carierei, cucerind medalia de bronz la Campionatele Europene de judo pentru seniori, concurs aflat în plină desfășurare la Kazan (Rusia). Performanța este cu atât mai valoroasă, cu cât românca a obținut, cu acest rezultat, calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, competiție ce va avea loc în Brazilia, în perioada 5-21 august.
Monica Ungureanu a luptat la CE din Rusia în limitele categoriei 48 de kg, învingând-o în lupta decisivă pentru medalia de bronz pe italianca Valentina Moscatt.
„Sunt foarte bucuroasă, este un rezultat foarte important pentru mine, având în vedere că este prima mea medalie la un Campionat European pentru seniori”, a spus Monica pentru Transilvania Reporter.
Întrebată ce așteptări are de la prima sa participare la JO, având în vedere că este urmașa Alinei Dumitru, Monica a spus: „Cred că orice sportiv își dorește să calce pe urmele Alinei. Fiind la prima mea participare la JO, îmi doresc o clasare cât mai bună. Sper să fiu sănătoasă și în formă maximă la ora concursului”.
Originară din Craiova, Monica Ungureanu va împlini 28 de ani în luna august, practică judo-ul de la 10 ani și din 2002, adică de 14 ani, Clujul este a doua sa casă, pregătindu-se cu antrenorii Florin Bercean, Simona Richter, Gianina Andreica în sala de judo de lângă Sala Sporturilor „Horia Demian”.
Clasată în prezent pe locul 7 mondial la categoria 48 kg, Monica Ungureanu este a doua judoka din Cluj calificată la JO de la Rio, după Corina Căprioriu, legitimată tot la “U” CSM. România va fi reprezentată la JO de la Rio și de Andreea Chițu (CSA Steaua București), medaliată și ea cu bronz la CE de la Kazan, dar în limitele categoriei 52 de kg.