Sfinxul Oaşului a luat foc. Zeci de pompieri încearcă să anihileze incendiul
Aproximativ 40 de pompieri militari și voluntari, alături de angajați ai Primăriei Negrești-Oaș și ai Ocolului Silvic se află, în această dimineață, pe vârful pârtiei de schi de la Luna Şes pentru a localiza și a anihila focul izbucnit luni pe vârful Pietrosu din Negrești-Oaș.
Incendiul a izbucnit luni seara în apropierea Sfinxului Oașului, însă Ocolul Silvic Negreşti-Oaş a anunţat autorităţile abia marţi dimineaţa. Focul mocnit nu a putut fi stins, astfel încât jarul a început să cadă în pădurea din apropiere, existând pericolul să izbucnească un incendiu de proporţii. Pompierii au intervenit în zonă, alături de voluntari. La faţa locului s-a deplasat marți seara şi primarul Aurelia Fedorca.
Miercuri dimineața, aproximativ 40 de pompieri militari și voluntari, alături de angajați ai Primăriei Negrești-Oaș și ai Ocolului Silvic se află pe vârful pârtiei pentru a localiza și a anihila focul.
‘La locul intervenţiei s-au deplasat şi forţe ale Detaşamentului de Pompieri Satu Mare, astfel că, în prezent, în zona se află 24 de pompieri profesionişti, 20 de angajaţi ai Ocolului Silvic Negreşti Oaş şi 10 membri ai SVSU. Arde vegetaţie uscată pe o suprafaţă de aproximativ 1000 metri pătraţi, într-o zonă stâncoasă, greu accesibilă’, a precizat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Someş Satu Mare, într-un comunicat de presă.
Pompierii au adăugat că datorită faptului că incendiul a fost semnalat şi localizat la timp, nu există riscul ca acesta să se extindă la pădurea din apropiere. Forţele de intervenţie acţionează cu mijloacele specifice incendiilor de vegetaţie uscată, estimându-se că intevenţia se va încheia în câteva ore.
Cel mai probabil, incendiul a izbucnit în urma unui foc lăsat nesupravegheat de cetăţeni care au fost la picnic.