Parteneriatul – formă de supunere a omului!

O cumpănă de vârf a civilizaţiei umane a constituit-o acel devastator final al secolului XX. Care – o spunem deschis, de la început – a găsit Occidentul de aici şi de dincolo nepregătit surprins, cufundat în opulenţă si lene. Dar mai ales obsedat şi devorat de a supune tot ce mişcă în univers. Iar prin occident înţeleg înainte de toate SUA. Cu forţa ei economică incontestabilă, cu cea militară evidentă doar în aer şi poate pe mare, cu cea financiară dubioasă şi ascunsă, (de unde atâtea crize economice?!!), SUA s-au trezit cam brusc, la cârma lumii. Sub flamura mincinoasă că pregăteşte ziua de mâine, un viitor fericit cum n-a mai fost altul (fix ca ieri idealul comunist!) SUA şi-au semănat cu grijă, perseverenţă şi insolenţă ideile şi obiectivele, silind lumea mică şi mare să adere la ele, să se supună cu entuziasm pe cât de orb, pe atât de slugarnic.

Prima grijă a imperiului ajuns la cârma lumii a fost să reducă, să alunge, să stingă suveranitatea tuturor ţărilor şi a tuturor oamenilor. Pentru această „operă” de reducere a omului la un cod numeric, la un animal care votează ce i se alege de către alţii, care e învăţat să creadă că alt drum nu există, că altă soluţie e pieirea, s-a inventat un termen pompos, cum nu se poate mai fals şi mai nociv: parteneriatul. Ce parteneriat poate exista între bogaţii lumii şi săracii ei, între cei care au totul şi mai mult şi cei ce nu se mai au nici pe ei înşişi, între stăpâni şi sclavi? Ce parteneriat poate exista între leu şi antilopă, între lup şi miel, între uliu şi puiul de găină?! A venit, nu de mult, un evreu american, dar polonez ca obârşie, să ne spună cum e politica pe marea Tablă de şah a lumii! Vom spune doar atât: lucrurile nu trebuie confundate. Şahul e o artă a minţii umane, iar politica o otravă a ei. Care, din păcate, are mulţi clienţi!

Ce s-a întâmplat la finalul secolului trecut? Nu e nevoie de savanţi, de genii, de mari oameni să ne spună, să ne explice! S-a mers pe două direcţii, ambele având ca stindard de luptă abolirea comunismului, născut şi pus la cale tot de Vest! Nu era cazul, căci el murea încet şi sigur, căci şi-a săpat abil groapa. Prima direcţie era fărâmiţarea unor ţări mai mari, împărţirea lor în state mini, fără putere şi valoare. Aşa s-au dezmembrat Cehoslovacia, Iugoslavia, URSS, după dictonul celebru divide et impera! În interesul cui? Mai e nevoie s-o spunem!? Apoi jandarmul lumii a pus scântei galbene si incendii în fostele ţări ale URSS, în Georgia, Ucraina, Cecenia, dar mai mult a aruncat în războaie fratricide ţările arabe, cele din Africa. A rămas petrolul! Cu ce preţ? Vezi ce s-a întâmplat în Libia, Egipt, Somalia, Afganistan, Irak, Siria… E mai bine acolo? S-a rezolvat ceva? O seamă de dictatori notorii, o vreme aliaţi şi oameni ai SUA, au fost lăsaţi să-şi facă de cap.. Aşa dictau interesele, apoi au fost maziliţi ca vrăbiile de pe gard. Nu de acolo năvălesc disperaţi emigranţii fără număr, speranţe şi şanse ? Aude cineva ? Poate noi!

A doua direcţia a fost devastarea ţărilor mici, foste satelite ale URSS, DAR cu aprobarea Occidentului – SUA. Ele au trebuit să piardă tot ce au avut, să ajungă să ceară, să se supună de bună voie, să joace cum li se cântă . Si noi am fost la un pas de dezmembrare. Dumnezeu, ca de atâtea ori, a fost cu noi ne-a salvat. Nu şi de prostia proprie! Am făcut din ţară o ruină, democratică. Ni s-au arătat dinadins nişte porţi, nişte uşi fermecate pe care a scris: Privatizare , Licitaţie, Comision, Parteneriat, FMI, NATO, BM… Am fugit spre ele ca spre un Dumnezeu venit să ne fericească. Si ne-am trezit la uşa din dos a UE. Şi mai puţin a SUA. Convinşi de unii nemernici, ne-am făcut praf toată avuţia. Unde e industria siderurgică, cea chimică, de maşini şi tractoare, cea de ciment şi de exploatare a gazului şi ţiţeiului… Eram pe locul trei în lume la construcţia de platforme petroliere, după SUA si Japonia. Azi nu mai avem nimic. Le-am pustiit să-i bucurăm pe alţii. În urmă cu secole pustiam pământul ca amărâtele recolte, să nu cadă în mâna turcilor. Acum am pustiit ţara la îndemnul altor… turci!

Iată şi cifre care susţin afirmaţiile de mai sus. Dictatorul a lăsat un PIB de 105, 7 miliarde de dolari şi rezerve în valută de 4 miliarde de dolari. La 15 ani după aşa-zisa revoluţie aveam un PIB de30 de miliarde de dolari şi datorii de 1o miliarde. Dar azi, ce si cât avem?! Pe uşile amintite a intrat la noi corupţia şi cei mari ne  critică acum pentru ea. La noi, corupţia era, odinioară, un cartuş de Kent, o sticlă de ţuică sau de whisky, câteva sute de lei. O lege îl condamna la moarte pe cel care fura mai mult de l00.00 de lei. Dacă s-ar aplica azi acea lege, primăriile nu ar izbuti să adune morţii de pe străzi. Nu tânjesc după vremurile de atunci. Dar aş fi vrut altele demne, cu şanse şi oarece prosperitate. Nu ni se permite niciun partid mare, puternic, cu aderenţe în mase, ca nu cumva să conducă el, să impună el o politică. În curând PSD va avea mai mulţi membri în puşcărie decât în oraganizaţiiile sale.

Ceea ce ambasadorul american laudă pe faţă. Suntem doar o mică piaţă de solduri, de avioane de mâna a doua, de celulare şi Coca Cola, care importă legume şi zarzavat din Europa. Iată unde am ajuns. Pâinea ne-o facem, încă, singuri… De ce ne aflăm aici? Ne-a spus-o demult preşedintele american, Theodore Roosvelt. „Noi trebuie să avem o vorbă bună în faţă şi un ciomag zdravăn la spate”. Acesta e parteneriatul, Si mai amintesc ce spunea Otto von Bismarck, fondatorul statului german modern: „Nicio naţiune nu este obligată să se sacrifice pe altarul unei alianţe”. România, sub paravanul că nu are de ales, a vrut se pare, să se sacrifice. Pentru a înţelege şi mai bine parteneriatul cu cei mari voi cita o Fabulă pentru zilele ce vin. „Lupul şi capra” scrisă în secolul trecut de Karel Capek”. „Să .stabilim o înţelegere economică, zice lupul; eu nu mă ating de iarba ta, iar tu îmi livrezi de bunăvoie carnea ta”. Nimic pe lume nu e mai copleşitor şi mai adevărat ca aceasta fabulă!