Zălăuanii fac coadă la apa otrăvită

Vremurile nu demult apuse, în care la robinetele zălăuanilor apa curgea doar câteva ore pe zi iar atunci când curgea avea o culoare şi un gust nu tocmai îmbietor, au lăsat urme adânci în comportamentul locuitorilor din oraş: oamenii stau şi acum, uneori şi câte o oră, la coadă la cişmele pentru a-şi umple canistrele cu apă.

Vorbim, însă, despre o apă care nici măcar nu se încadrează în parametrii de potabilitate. Potrivit monitorizării realizate periodic de Direcţia de Sănătate Publică Sălaj, apa de la cişmelele din Zalău prezintă, fără excepţie, depăşiri ale limitei maxime admise la conţinutul de amoniac. Studiile geaologice realizate în zonă indică faptul că acest conţinut foarte mare în amoniac, care în cazul unor cişmele ajunge să depăşească de până la 20 de ori limita maximă admisă, nu este consecinţa unei poluări cu materii fecale, ci este cauzat de structura subsolului. Mai exact, în componenţa subsolului din zonă există roci cu un conţinut ridicat de amoniu, care influenţează compoziţia izvoarelor din zonă.

 

De 20 de ori mai mult amoniac

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Ligia Marincaş, spune că legea nu prevede, în mod expres, ca aceste izvoare să fie închise în momentul în care se dovedeşte, prin analize, că nu sunt potabile. „N-ai cum să le închizi. Sunt izvoare naturale, cum există peste tot în lume. Nu poţi să le pui dop. Singurul lucru care trebuie făcut este ca primăria să înştiinţeze populaţia, iar cetăţenii să decidă singuri dacă vor să bea, în continuare, această apă sau nu”, precizează directorul.

În 2011, Primăria Municipiului Zalău a montat pe aceste cişmele plăcuţe cu rezultatele ultimelor analize disponibile la acea vreme. Cu puţină bunăvoinţă, cei ce vor să citească informaţiile de pe plăcuţe îşi pot da seama că, în privinţa indicatorului amoniac, lucrurile nu stau tocmai în ordine. Spre exemplu, faţă de limita maximă admisă prevăzută de Legea 458/2002 privind calitatea apei potabile, care este de cel mult 0, 5 miligrame pe litru, la cişmelele din Zalău cantitatea minimă găsită în apă era anul trecut de 2, 50 miligrame pe litru, adică de cinci ori mai mult decât maximul permis de lege. Acest minim a fost măsurat la cişmeaua de pe strada Dobrogeanu Gherea. La polul opus, este cea de pe E 81, de vizavi de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sălaj, unde s-au găsit 9, 93 miligrame de amoniac în fiecare litru de apă, adică de aproape 20 de ori mai mult decât prevede legea.

 

Apa de la robinet e bună

De cealaltă parte, reprezentanţii Companiei de Apă Someş Cluj – Sucursala Sălaj, care asigură alimentarea cu apă potabilă în Zalău, spun că „moda” cişmelelor din Zalău nu mai este justificată, întrucât apa din reţea nu numai că este asigurată acum 24 de ore din 24, dar este şi de calitate foarte bună – spun ei.

„Este o apă controlată într-un laborator dotat după ultimele standarde. Pentru că la staţia de tratare am introdus o treaptă suplimentare de filtrare, cu cărbune activ, şi sisteme automatizate de clorinare la rezervoarele de apă, am reuşit să scăpăm şi de acel miros de clor şi să reducem şi turbiditatea apei. Dacă te uiţi în pahar, este cleştar!”, susţine Eugen Pop, directorul sucursalei sălăjene.

Pop este de părere că motivul pentru care zălăuanii continuă să prefere să stea la coadă şi să care apa de la cişmele cu canistrele este „obişnuinţa și teama ca nu cumva să se ia din nou apa”, crede el.

 

La ce riscuri se expun cei care beau apă cu amoniac

 „Pe termen scurt şi mediu nu s-au evidenţiat încă efecte, însă pe termen lung, potrivit unor cercetări internaţionale, sănătatea poate fi afectată. Este vorba despre tulburări gastro – intestinale, leziuni dermatologice, iritaţii oculare, afectări la nivelul oaselor. Asta, bineînţeles, în funcţie şi de starea organismului, de vârsta celui care consumă apa, de durata de consum şi de existenţa alor boli””, precizează directorul Direcţiei de Sănătate Publică, Ligia Marincaş.

Pentru a nu bea apa cu un conţinut atât de ridicat în amoniac, chimiştii recomandă să ţineţi vasele în care se stochează apa desfăcute timp de cel puţin o zi. Se permite, astfel, substanţei să se evapore, măcar parţial, din apă.