”U” Mobitelco/ Darius Hargrove s-a alăturat echipei
Potrivit site-ului oficial al clubului, Hargrove a ajuns săptămâna trecută la Cluj, iar de atunci s-a antrenat alături de antrenorul secund, Paul Chetreanu. Cei doi au ajuns în cursul zilei de luni în țara vecină. De asemenea, sârbul Ivan Kuburovic s-a alăturat echipei încă de la începutul stagiuliu de pregătire.
„Astăzi a ajuns în Serbia și Darius Hargrove, iar Ivan Kuburovic este încă de la începutul cantonamentului cu noi. Pregătirea decurge bine, sunt mulțumit de modul cum răspund băieții la efort. Boris Lalovic a reintrat în programul normal de antrenamente, după ce săptămâna trecută a avut o entorsă”, a declarat Dorin Pintea pentru u-mobitelco.ro.
Principalul grupării ardelene a mai spus că în momentul de față, alături de echipă se mai antrenează un jucător aflat în probe, urmând ca apoi să se decidă dacă rămâne sau nu.
În continuare, din lotul lui Pintea lipsesc Mihai Silvășan, Cătălin Baciu și Nandor Kuti, jucători angrenați în loturile de seniori și juniori ai reprezentativei României de baschet.