Cei trei cadeţi veniţi de la CFR n-au confirmat la Olimpia

Cadeţii veniţi de la CFR Cluj n-au intrat în calculele tehnicienilor sătmăreni

Pentru o cât mai bună prezenţă în Liga a II-a Olimpia încearcă să-şi formeze un lot competitiv, motiv pentru care testează o serie de jucători veniţi de la diferite echipe din ţară. Aşa a fost şi cazul celor trei jucători cadeţi veniţi de la CFR,   Adrian Lupu, născut în 1994 (fundaş), Andrei Tiuţ, născut în 1992 (portar) şi Tudor Mândruşcă, născut în 1989 (vârf de atac) dar care n-au prea impresionat la Satu Mare.

Cei trei au fost introduşi în ultimul amical pe care Olimpia l-a terminat la egalitate, 1-1, în faţa celor de la Şoimii Pâncota, însă cum nu l-au dat pe spate pe Tibi Csik, au trebuit să se întoarcă la Cluj. Aceaşi soartă a avut-o şi Alin Gombar, venit de la Concordia Chiajna, care nu a fost reţinut nici el în lotul „galben albaştrilor”.

Ioan Câmpan, preşedintele Comitetului Director al clubului ne-a informat că sunt în vizor alţi doi jucători de mare perspectivă, proveniţi de la echipe importante din Liga I. „ Pentru a putea avea o cât mai bună evoluţie în Liga a II-a mai avem nevoie de încă vreo doi jucători valoroşi. Suntem în tratative cu doi jucători din Liga I, unul de la CFR Cluj şi celălalt de la FC Vaslui, cărora încă nu vă pot dezvălui numele doar atât că cel de la CFR are 19 ani şi este socotit unul din fotbaliştii de mare perspectivă de la noi.” ne-a spus oficialul sătmărean.

Olimpia urmează să joace, miercuri, un amical cu SC Bacău, proaspăt promovată în Liga a II-a. Locaţia va fi localiatea Paleu din judeţul Bihor. Meciul cu Politehnica Iaşi, programat pe 18 august, nu se mai dispută deoarece ieşenii pleacă în cantonament în Antalya. Ultima partidă de verificare a”galben albaştrilor” din această lună va fi, pe 24 august, cu colega de serie FC Bihor.

 

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. marius says:

    `
    cei trei cadeti sunt tari frate habar nu aveti ce ati lasat sa va scape o sa mai auziti cu siguranta de ei

Postaţi un comentariu