Vom putea vedea unde sunt depozitate ornamentele înlăturate de pe clădirile clujene numai după ce instrucţiunile de la Ministerul Culturii vor fi publicate în Monitorul oficial
După intervenţiile de urgenţă dispuse de Primăria Cluj-Napoca la mai multe clădiri istorice din oraş Ministerul Culturii a trimis în teritoriu o listă de instrucţiuni „privind exercitarea competenţelor de emitere a avizului Ministerului Culturii pentru intervenţiile de punere în siguranţă a elementelor şi părţilor de construcţie care prezintă pericol public, elemente ale monumentelor istorice, construcţiilor din zonele de protecţie ale monumentelor istorice şi din zonele construite protejate şi ale altor construcţii pentru care s-a instituit un regim de protecţie din punct de vedere cultural prin documentaţii de urbanism”.
Transilvania Reporter a cerut primăriei să vadă unde şi cum anume sunt depozitate în prezent cele câteva ornamente înlăturate de pe clădiri şi aflate în custodia Direcţiei Tehnice. Potrivit biroului de presă al primăriei, accesul va fi permis doar după ce instrucţiunile de la Ministerul Culturii vor fi publicate în Monitorul oficial şi vor aduce clarificările necesare în această direcţie.
[do_widget “Easy Related Posts” ]
Potrivit documentului trimis către Direcţiile Judeţene de Cultură: „în situaţii de urgenţă, stări potenţial generatoare de situaţii de urgenţă, situaţii care privesc siguranţa naţională sau în alte situaţii excepţionale, Ministerul Culturii poate emite, direct sau prin intermediul Direcţiilor Judeţene pentru Cultură avize de urgenţă pentru intervenţii, fără consultarea Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice sau, după caz, a Comisiei Naţionale de Arheologie, cu condiţia că intervenţiile să fie reversibile. Acestea pot fi de tipul: lucrări consolidare locală, amplasarea de împrejmuiri, montarea de plase şi panouri metalice, realizarea de copertine şi alte protecţii, montarea de însemne, realizarea de sprijiniri, înlocuirea sau completarea de jgeaburi şi burlane, amenajarea de căi de circulaţie şi alte intervenţii similare care pot afecta punctual construcţia, precum şi extragerea unor elemente ale construcţiei şi depozitarea acestora fără pierderi semnificative de substanţă istorică în cadrul procesului de extragere şi depozitare. Se va recurge la extragere doar dacă, potrivit documentaţiei supuse spre avizare, alte măsuri de fixare temporară şi reversibila nu sunt de natură să garanteze siguranţa respectivelor elemente”.
În cazul intervenţiilor de urgenţă de tipul celor deja derulate la Cluj-Napoca procedura este următoarea: e nevoie de un aviz emis de Ministerul Culturii, în cazul intervenţiilor la construcţiile monument istoric de grupă valorică A, un aviz emis de Direcţia Judeţeană pentru Cultură în cazul intervenţiilor la construcţiile de grupă valorică A, precum şi la monumentele istorice de grupă valorică B şi la construcţiile din zonele de protecţie ale monumentelor istorice şi din zonele construite protejate şi ale altor construcţii pentru care s-au instituit un regim de protecţie din punct de vedere cultural prin documentaţii de urbanism. De asemenea, intervenţiile efectuate în regim de urgenţă se fac cu specialist şi expert atestaţi ai Ministerului Culturii şi sub inspecţia şi controlul propriu al Direcţiilor Judeţene pentru Cultură.
Documentaţiile necesare pentru fundamentarea intervenţiilor efectuate în regim de urgenţă vor conţine în mod obligatoriu identificarea obiectivului şi a regimului acestuia de protecţie; identificarea şi localizarea elementelor care prezintă pericol public şi descrierea situaţiei acestora şi a cauzelor pentru care sunt considerate pericol public; intervenţii propuse pentru înlăturarea pericolului public pentru fiecare element sau tip de element, tehnici şi utilaje; în cazul în care se vor extrage şi depozita elemente ale construcţiei, identificarea locului de depozitare, descrierea condiţiilor asigurate, identificarea persoanei sau a structurii responsabile de protejarea elementelor până la reinstalare. La acestea se adaugă câteva obligaţii legate de ilustrare: fotografii ale situaţiei existente cu marcarea elementelor care prezintă pericol public şi localizarea intervenţiilor propuse în vederea înlăturării pericolului, frontale şi în perspective, pentru fiecare element sau tip de element în parte, fotomontaje şi scheme care descriu starea actuală şi intervenţiile propuse.
Documentaţiile trebuie însuşite de către specialişti după cum urmează: toate documentaţiile vor fi însuşite şi asumate de un arhitect cu drept de semnătură; cele care se referă la intervenţii care privesc structura vor fi însuşite şi asumate de un inginer expert structurist; cele care se referă la intervenţii care privesc componentele artistice vor fi însusite şi asumate de un conservator / restaurator cu competenţe pentru respectivul tip de componente artistice. Cel puţin una dintre persoanele care îşi însuşesc şi asumă documentaţia este specialist sau expert atestat al Ministerului Culturii.
Pe de altă parte, supravegherea intervenţiilor efectuate pentru înlăturarea pericolului public se face direct, în zona de intervenţie, de un specialist sau expert atestat de Ministerul Culturii.