Ultimul tun al mafiei retrocedărilor. Cum să faci 5 milioane euro și să dai 1 milion șpagă

O adevărată mafie a luat naştere la nivelul instituţiilor statului și al instanţelor de judecată pentru a profita de pe urma retrocedărilor, sub protecţia a numeroşi politicieni şi funcţionari de toate culorile politice, a unor magistraţi şi executori judecătoreşti. Mulţi proprietari au fost nevoiţi să cedeze drepturile litigioase pe sume derizorii pentru că ştiau că altfel nu vor vedea niciun ban. Pe hârtie ei au primit despăgubiri de milioane de euro, dar cea mai mare parte din sumele pentru care au fost valorificate le-au revenit samsarilor. Cu peste 1, 5 miliarde de euro a fost păgubit statul român de către mafia retrocedărilor imobiliare.

Satu Mare a fost locul în care s-a derulat unul dintre ultimele episoade ale acestei profitabile afaceri, cu doar câteva zile înainte ca Guvernul să închidă robinetul prin noua Lege a retrocedărilor pentru care şi-a asumat răspunderea. O afacere încâlcită cu un profit de peste 5 milioane de euro. Elementul central îl reprezintă cererea de retrocedare a terenului situat sub clădirea fostului magazin Interex din Satu Mare şi a bisericii ortodoxe din vecinătate. Tunul a fost posibil cu ajutorul unei legi defectuoase, coroborate cu birocraţia şi tergiversările, mai mult sau mai puţin voite, ale autorităţilor. La acestea se adaugă iniţiativa unor băieţi deştepţi, influenţa unor executori judecătoreşti şi chiar a unor funcţionari publici cu rang înalt, dar şi decizia unor magistraţi. O poveste cu şpăgi de peste 1 milion de euro, cu politruci şi funcţionari corupţi, spălare de bani, interlopi şi şantaje. O întreagă caracatiţă a corupţiei într-un dosar care anunţă să facă mare vâlvă: Dosarul Power. Michael Mureşan “Power”.

 

 Citește și: DNA a pus sechestru pe averea lui Michael Power. Samsarul și-a ascuns milioanele în Franța

Drepturi litigioase cumpărate cu 100.000 de euro

             În aparenţă un şmecheraş de cartier care umblă cu maşini scumpe şi îşi face veacul prin cafenelele şi cluburile din centrul Sătmarului, Michael Mureşan, zis “Power”, este în realitate un “băiat deştept” care a făcut milioane de euro de pe urma răscumpărării drepturilor litigioase. Portalul instanţelor de judecată abundă în dosare în care solicita încuviinţarea executării silite într-o mulţime de cazuri, toate vizând afaceri cu terenuri ori clădiri retrocedate. În primăvara acestui an, Michael a dat tunul vieţii lui: 5, 2 milioane de euro dintr-un foc, în condiţiile în care a investit 100.000 de euro în drepturile litigioase.

 

 

Filiera din Capitală

În 10 iunie 2011, după nouă ani de tergiversări, cereri şi procese, sătmărenii Nicolae Kindriş şi Ecaterina Nemeş, în calitate de nepoţi ai vechilor proprietari, reuşeşc să obţină în instanţă o despăgubire de 5, 2 milioane de euro pentru peste 2 hectare de teren situat sub fostul supermarket Interex, sub Biserica Ortodoxă din Cartierul Micro 17 şi în vecinătatea acestor obiective din municipiul Satu Mare, aşa-numita “Grădină Kindriş”. Un preţ de New York într-un oraş românesc de graniţă. Nouă luni mai târziu, printr-un contract de cesiune încheiat la un notar public din Satu Mare, moştenitorii cesionează dreptul asupra despăgubirilor cu suma de 100.000 de euro soţilor Michael şi Cristina-Lăcrimioara Mureşan. Cu contractul de cesiune în mână şi cu ajutorul unor prieteni din mediul politic, Michael Mureşan îşi caută ajutoare și influență la Bucureşti pentru a intra în posesia banilor.

În 6 noiembrie 2012, în dosarul nr. 52978/299/2012, Michael şi Cristina Mureşan solicită Judecătoriei Sector 1 din Bucureşti încuviinţarea executării silite a sentinţei Tribunalului Satu Mare şi plata despăgubirilor de 5, 2 milioane de euro de către Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor (ANRP). Instanţa respinge cererea prin sentinţa pronunţată în 16.11.2012, dar Michael insistă. La doar câteva zile, în 22.11.2012, formulează o nouă cerere, la aceeaşi instanţă, în dosarul nr. 55771/299/2012, care se pronunţă în 12.12.2012 în acelaşi fel: “respinge cererea de încuviinţare a executării silite, ca fiind introdusă de persoane lipsite de calitate procesuală activă”. Cu alte cuvinte, instanţa statuează că Michael nu avea dreptul de a cere încuviinţarea executării silite pentru cei 5, 2 milioane de euro.

Dar samsarii lucrau cu cap. În paralel, Michael şi Cristina înregistrează cereri similare şi la Judecătoria Sectorului 2 din Bucureşti. Aici, în dosarele 42897/300/2012, înregistrat în 05.11.2012, şi 43300/300/2012, înregistrat în 07.11.2012, samsarul apelează la Biroul de Executori Judecătoreşti Dumitrache şi Dumitrache din Bucureşti, care apare în calitate de petent. Instanţa se pronunţă în data de 27 respectiv 28 noiembrie prin sentinţe identice: “Admite cererea. Încuviinţează executarea silită în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, pe raza Sectorului 2, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu şi a cheltuielilor de executare. Fără cale de atac”. Sentinţe diferite date de două instanţe diferite ale Capitalei în acelaşi timp.

 

 

“Informatorul” din ANRP

Dar nu era suficientă încuviinţarea executării silite. Michael avea nevoie de intrare la ANRP ca să încaseze efectiv despăgubirea de 5 milioane de euro şi pentru ca statul să nu ceară suspendarea executării silite. Şi nu doar pentru asta. Conform reglementărilor în vigoare, ordinea plăţii despăgubirilor în cazul retrocedărilor trebuie făcută în funcţie de numărul de ordine primit la data la care au fost depuse şi acceptate dosarele. Numărul de ordine însă devine total nesemnificativ atunci când solicitarea se face prin intermediul anumitor executori judecătoreşti. Aceştia au monopolizat practic bugetul ANRP. Cei pe care îi reprezintă nu doar că îşi primesc banii, ba chiar o fac cu mult înainte de a le veni rândul. “Noi vedem pe o hârtie suma care a fost în contul nostru ieri şi azi pur şi simplu nu mai este”, declara neputincios în primăvară George Băeşu, preşedintele ANRP.

Prin intermediul unui astfel de executor a reuşit să obţină banii şi noul proprietar al drepturilor litigioase asupra „Grădinii Kindriş“. Este vorba mai exact de firma executorilor judecătoreşti „Dumitrache şi Dumitrache“, societate care a înregistrat în trecut o serie de „succese“ în acest domeniu. În acest caz, eficienţa firmei de executori este cu atât mai admirabilă cu cât a reuşit să pună poprire pe conturile ANPR şi implicit să permită încasarea banilor cu doar câteva zile înainte de intrarea în vigoare a noii legi a retrocedărilor, care suspenda, teoretic, orice plată din conturile ANRP din data intrării în vigoare, 20 mai 2013, până la data de 1 ianuarie 2014. Noua lege prevede achitarea despăgubirilor eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, nu într-o tranşă ca şi până atunci. În plus, legea urmează să impoziteze cu 85% profitul obţinut de către cumpărătorii de drepturi patrimoniale litigioase.

Însă, cu concursul unor înalţi funcţionari din ANRP, care ştiau exact când şi ce sume se află în contul instituţiei, Michael Mureşan a pus poprire pe contul Autorităţii în data de 13 mai 2013 şi a încasat pe loc suma de 5, 2 milioane de euro. Conducerea ANRP nu s-a opus în niciun fel, nu a cerut suspendarea executării şi a ales să plătească, din buzunarul contribuabilului, suma de 5, 2 milioane de euro.
Şpaga şi portbagajul plin de bani

Problemele pentru Michael “Power” abia de aici încep. La câteva zile după ce i-au intrat milioanele în cont, samsarul a făcut o primă tranzacţie. Cu aportul interesat al unor funcţionari bancari, Michael ar fi scos într-o singură zi din bancă suma de 1, 3 milioane de euro, pe care o datora pentru informaţia primită de la ANRP privind lichidităţile din contul Autorităţii. Banii ar fi fost transportaţi la Bucureşti în noua maşină de lux a samsarului, un Porche Panamera, pe care Michael şi-a achiziţionat-o imediat cum a dat de bani. De remarcat că o asemenea tranzacţie nu se poate face sub formă de numerar şi nicidecum fără a înştiinţa oficiul de spălare a banilor, care a intrat ulterior pe fir. Însă o complicitate a unui funcţionar bancar a făcut posibil acest lucru.

De asemenea, Michael a cumpărat recent, de la Raiffeisen Bank, cu suma de 450.000 de euro, hotelul Villa Body, aflat în centrul municipiului Satu Mare. Surse judiciare care urmăresc firul afacerii afirmă că Michael ar fi cheltuit în primele două luni suma de 2 milioane de euro, restul banilor transferându-i, tot în numerar, în conturi din afara ţării.

 

 

DNA pe fir: Michael înregistra negocierea şpăgii

Pentru că şmecherul nu e prost destul dacă nu e şi fudul, vestea afacerii a ajuns şi la alte personaje ale lumii interlope din Satu Mare. Beny Ţânţaş, fiul milionarului Vasile Ţânţaş, l-ar fi şantajat pe Michael că îl denunţă la DNA cum că ar fi dat o mită substanţială unui funcţionar cu rang înalt din Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor dacă nu îi dă şi lui un procent din suma încasată. Mai exact 200.000 de euro. Drept urmare, crezându-se cu dreptatea în mână, Michael Mureşan a depus în cursul lunii iunie o plângere la Poliţia municipiului Satu Mare în care îl acuza de şantaj pe Beny Ţânţaş, care recent a fost implicat şi într-un scandal la Casino Corso, localul din vecinătatea Villei Body. Poliţia nu a înregistrat dosar penal, mulţumindu-se să îl “mustreze” pe Beny şi să-i consemneze angajamentul că nu îl va mai şantaja pe Michael.

Surse judiciare afirmă însă că Beny Ţânţaş ar fi ajuns şi la DNA, procurorii anticorupţie intrând pe fir săptămâna trecută. În urma unei percheziţii efectuate la domiciliul lui Michael Mureşan, procurorii au ridicat mai multe înscrisuri, dar şi înregistrări audio realizate de acesta în discuţiile cu diverşi politicieni, funcţionari publici din Primăria Satu Mare, inclusiv unii cu rang înalt de la Bucureşti. Surse judiciare susţin că Michael Mureşan înregistra toate convorbirile pe care le avea cu persoanele care îl ajutau.

 

 

[stextbox id=”custom” caption=”Erori flagrante ale administraţiei “]

Timp de 9 ani au încercat sătmărenii Nicolae Kindriş şi Ecaterina Nemeş, în calitate de nepoţi ai vechilor proprietari, să obţină retrocedarea proprietăţii confiscată abuziv de regimul comunist, în total 216.163 mp. Proprietatea, denumită şi „Grădina Kindriş”, se află la intrarea în Cartierul Micro 17 din municipiul Satu Mare, sub fostul supermarket Interex (acum Piaţa Rex), sub Biserica Ortodoxă şi zonele adiacente. Terenul a reprezentat iniţial un element de dispută între cei care îl revendicau şi Primăria Municipiului Satu Mare, condusă la acea vreme de primarul Horea Anderco, arestat ulterior de DNA. Astfel, în luna mai a anului 2001, cei doi sătmăreni au solicitat Primăriei restituirea unei părţi a proprietăţii, mai exact a terenului liber, cel pe care nu se afla nicio construcţie. Instituţia emite o dispoziţie prin care respinge această cerere. Motivul: solicitarea nu a fost depusă prin intermediul unui executor judecătoresc. Menţionăm că practica judiciară din România, spre deosebire de administraţia Primăriei, acceptă excepţiile de la această regulă. Acest detaliu legislativ, aparent minor, a condus la o tergiversare cu peste 4 ani a demersului de retrocedare. Astfel, abia în 2005, cei doi moştenitori reuşesc să obţină o sentinţă care să anuleze dispoziţia anterioară a Primăriei.

Următorul primar, Iuliu Ilyes, a fost nevoit să emită o nouă dispoziţie în acest caz. De data aceasta, răspunsul edilului a fost unul pozitiv, soluţionând cererea lui Nicolae Kindriş şi a Ecaterinei Nemeş. Însă, o “mică” eroare, cel mai probabil datorată unor funcţionari din Primăria Satu Mare, şi-a făcut loc şi de această dată. Adresa pentru care a fost emisă dispoziţia era diferită de aceea pentru care a fost făcută solicitarea. Mai exact, în loc de adresa “Grădinei Kindriş”, o suprafaţă de peste 216.000 de metri pătraţi, situată între dig şi bulevardul Independenţei, a fost emis un act pe o altă adresă, una de apartament, de pe Drumul Careiului. De parcă această gafă nu era de ajuns, aparatul administrativ al primăriei a ales să mai comită una. Şi anume, nu şi-a îndeplinit obligaţia de a aduce la cunoştinţa solicitanţilor soluţia dispoziţiei emise. Fapt care ar fi permis o îndreptare în timp util a greşelii. Unde s-au făcut deja două gafe, ce mai contează una în plus? Acesta pare a fi motto-ul după care s-a orientat administraţia de la acea vreme. Eroarea cu numărul trei a fost comisă în momentul în care Primăria a fost de acord să concesioneze o parte din terenul în cauză fostului magazin Interex. Această concesiune ar fi trebuit respinsă din moment ce pentru suprafaţa respectivă exista deja o cerere de retrocedare. În concluzie, seria de erori ale Primăriei Satu Mare a avut ca rezultat o tergiversare de aproape 10 ani a demersului de retrocedare. Pentru Nicolae Kindriş şi Ecaterina Nemeş totul parea a se fi încheiat, în mod fericit, odată cu sentinţa Tribunalului Satu Mare din 10 iunie 2011. La acea dată, instanţa sătmăreană dădea câştig de cauză celor doi nepoţi ai foştilor proprietari şi stabilea nivelul despăgubirilor pe care aceştia trebuie să le primească la suma de 5.213.000 de euro, acceptând o expertiză realizată de expertul Marinel Mare.

Cazul Kindriş – Nemeş demonstrează, încă o dată, că în România poţi să mori cu dreptatea în mână. Cu toate că cei doi deţineau o sentinţă judecătorească favorabilă şi executorie care îi îndreptăţea la încasarea sumei de 5 milioane de euro, acest fapt nu s-a îndeplinit decât după ce au intrat samsarii pe fir.

[/stextbox]

 

Samsarii au primit mai mult decât foştii proprietari

Din 1991 până în 2013 România a retrocedat în natură 9.000 de clădiri şi peste un milion de hectare de teren intravilan şi extravilan, alte 5 miliarde de euro în bani şi acţiuni la Fondul Proprietatea, care deţine acţiuni la giganţii energetici. Principalii beneficiari ai despăgubirilor au fost cesionarii de drepturi litigioase, cei care au cumpărat dosarele, şi nu foştii proprietari. Din 27.000 de dosare soluţionate de ANRP, doar 13.000 au primit efectiv compensaţii. 3, 8% din totalul dosarelor sunt ale cesionarilor şi au primit 7 miliarde de lei, faţă de 6, 4 miliarde de lei cât le sunt cuvenite restului de 26.000 de dosare care aparţin proprietarilor de drept.

În luna mai a acestui an a fost promulgată noua lege a retrocedării proprietăţilor confiscate abuziv de regimul comunist. Actul legislativ a stopat în mare măsură activitatea cesionarilor de drepturi litigioase, a aşa numiţilor samsari imobiliari. Este vorba despre acele persoane care cumpărau drepturile celor  îndreptăţiţi să solicite retrocedarea. Din păcate pentru aceştia din urmă, suma primită de ei era incomparabil mai mică decât aceea plătită ulterior de Guvern samsarilor imobiliari.

„Nu cunosc în istoria omenirii o afacere mai profitabilă, fie că vorbim despre petrol sau orice altceva”, declara în luna aprilie premierul Victor Ponta.