Turismul regional finanțat prin POR 2007-2013
Programul Operațional Regional 2007-2013 a oferit posibilităţi de finanţare pentru dezvoltarea turismului de agrement prin Domeniului Major de Intervenţie 5.2 – Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice.
Astfel s-a creat posibilitatea continuării dezvoltării potenţialului natural, balnear, al Regiunii care a început cu fondurile de pre-adereare prin implementarea de proiecte care au dus la înfiinţarea unor parcuri balneare la Dej, Cojocna, Figa, Tăşnad, Beltiug şi Marghita, a menţionat doamna Sanda Cătană, director general interimar al ADR Nord-Vest.
La nivelul regiunii au fost alocate 33, 52 mil. Euro, din care 30, 9 mil. Euro reprezintă contribuţia de la bugetul Uniunii Europene prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Au fost contractate 8 din cele 24 cereri de finanţare propuse de beneficiarii eligibili.
Cele 8 contracte semnate au reuşit aproape în totalitate să angajeze suma alocată. Implementarea acestor investiţii de către autorităţile publice locale, dar şi de investitori privaţi, au reuşit să contribuie la creşterea numărului de turişti şi a duratei sejurului, la îmbunătăţirea serviciilor de cazare şi la diversificarea serviciilor de agrement. Jumătate din contractele semnate sunt în judeţele Bihor şi Satu Mare, toate exploatând potenţialul balnear al regiunii.
Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest este Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013, sprijinind implementarea a 655 proiecte cu finanțare nerambursabilă totală de 675, 01 milioane Euro.
Mai multe detalii, pe proiecteREGIO.nord-vest.ro