Cupa României / CFR a mai trecut un hop

Foto: Dan Bodea

CFR Cluj s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României după ce a trecut la limită de formaţia secundă a celor de la FC Viitorul Constanţa. Unicul gol al meciului a fost marcat de Sergiu Negruţ în minutul 55. Fără vreun obiectiv clar trasat de Gheorghe Hagi, echipa de puşti a Viitorului au avut o evoluţie curajoasă în faţa fostei campioane. Negruţ a încercat să profite la maximum de şansa oferită de antrenorul Francisc Dican şi a avut prima ocazie de gol a meciului, dar şutul său a fost scos excelent de Buzbuchi.

Jakolis a căutat şi el un culoar de gol, fără succes. A urmat replica lui Florin Coman şi prima repriză s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Juniorii de la Viitorul au continuat să pună presiune în jumătatea ardelenilor, dar vişiniii au deschis scorul în minutul 55 după un şut al lui Victor Bruno. Portarul gazdelor a respins în lateral de unde Negruţ a tras tare, sub bară şi a înscris primul său gol în acest sezon. Viitorul au reluat atacurile la poarta lui Marc, iar Gavra putea să aducă egalarea.

Negruţ a reluat spectaculos în minutul 69 şi putea să închidă jocul dacă Buzbuchi nu ar fi avut încă un reflex de portar mare. La cealaltă poartă Florin Coman l-a pus la grea încercare pe Marc în două rânduri. La ultima fază a meciului Iacob a ratat o nouă şansă uriaşă pentru Viitorul şi CFR Cluj a obţinut o calificare grea în faţa unei echipe formată preponderent din jucători de 16 şi 17 ani. Astra Giurgiu, CSMS Iaşi, ACS Poli Timişoara, ASA Târgu Mureş şi Dinamo sunt celelalte echipe calificate până acum în sferturile de finală ale Cupei României. Joi se vor disputa meciurile Viitorul Constanţa – FC Botoşani şi FCM Baia Mare – Steaua.

Distribuie:

Postaţi un comentariu