Screening pentru depistarea cancerului de col uterin la Pata Rât
Femeile rome din comunitatea de la Pata Rât, de lângă Cluj-Napoca, sunt testate în cadrul unui program de screening pentru depistarea cancerului de col uterin, finanţat din fonduri norvegiene.
Directorul proiectului şi coordonatorul programelor de screening din Institutul Oncologic Cluj, medicul Florian Nicula, a declarat că în cursul zilei de miercuri vor fi testate în unitatea mobilă care s-a deplasat la Pata Rât circa 50 de femei rome.
„Ne aflăm în cartierul Dallas de lângă Cluj, lângă groapa de gunoi de la Pata Rât, unde, într-o colectivitate romă, desfăşurăm o activitate de prelevare de teste HPV, pentru testarea infecţiei virale în rândul femeilor rome din colectivitate. Cazurile pozitive le vom testa apoi prin Babeş-Papanicolau. Este o acţiune de prevenire a cancerului de col uterin, finanţată din fonduri europene, norvegiene, şi axată mai ales pe accesul populaţiei feminine rome şi a altor populaţii defavorizate la programele de prevenire a cancerului, organizate de Institutul Oncologic Cluj”, a precizat Florian Nicula.
Acesta a mai spus că programul de screening se derulează în mai mult localităţi din ţară până în anul 2017.
În cadrul proiectului, al cărui buget este de 1, 5 milioane de euro, vor fi testate în total circa 2.500 de femei.