Malmkrog, capsula timpului

Cel mai săsesc sat din România a fost pus pe harta turistică de proiectele derulate aici de ONG-uri internaționale

Satul Mălâncrav, Malmkrog pe nemțește, e un paradox: deși se află în centrul României, este relativ departe de aproape orice. Centrul de comună, Laslea, este la 10 kilometri; drumul național, la 13 kilometri; cel mai apropiat oraș, Sighișoara, la 25 de kilometri; reședința de județ, Sibiu, la 95 de kilometri; cele mai mari orașe din Transilvania, Cluj și Brașov, la 165, respectiv 141 de kilometri; iar capitala, la 311 kilometri. De la Mălâncrav încolo, șoseaua nu duce nicăieri, doar drumurile ancestrale, de pământ, mai străbat colinele Transilvaniei, unindu-l cu alte sate dimprejur.

Izolarea față de restul lumii a ajutat Mălâncravul să rămână o capsulă a timpului. Intervenția salutară a unor ONG-uri internaționale, precum Mihai Eminescu Trust (MET) sau World Wildlife Fund a ajutat la revigorarea satului după anii 1990 și la salvarea remarcabilului patrimoniu arhitectural.

În timp, la Mălâncrav au început să apară și turiștii, atrași de frumusețea satului, a oamenilor de aici și a peisajului din jur.

[stextbox id=”custom” float=”true” width=”300″ caption=”Biserica”]

Biserica evanghelică din Mălâncrav

Biserica evanghelică din Mălâncrav este o bazilica romanică cu trei nave, turn de vest şi cor poligonal. Ea a fost ridicată în sec. al XIV-lea şi a avut până la Reformă hramul Sfintei Maria. Biserica se păstrează şi azi netencuită. Pe lângă frescele valoroase ce acoperă o suprafaţă însemnată, interiorul adăposteşte şi numeroase sculpturi impresionante. Fresca de 20 metri din nava centrală este cea mai mare, şi din punct de vedere tematic, cea mai completă frescă în stil gotic din Transilvania, potrivit Mihai Eminescu Trust.
[/stextbox]

Enigma sașilor rămași

Spre deosebire de restul satelor săsești din Transilvania, la Mălâncrav comunitatea germană nu a emigrat în totalitate. „Suntem cam 130 de persoane la slujbele care se țin duminică de duminică în biserică”, spune, cu un pic de mândrie, Hilde Kraft, născută Wagner, femeia în vârstă la care se află cheia bisericii evanghelice din localitate. La o populație de circa 1.000 de locuitori, câți are Mălâncravul, asta înseamnă o proporție a etnicilor germani de aproximativ 15%, adică aproape la fel de mulți ca maghiarii din Cluj-Napoca!

Pe stradă, încă se poate auzi germana, vorbită în dialect local.  O vorbește și frau Hilde, când își ia rămas bun de la o prietenă, înainte de a urca scările care șerpuiesc la deal, spre biserica fortificată.

De ce nu au plecat sașii din  Mălâncrav? „Nici noi nu știm de ce nu am plecat”, răspunde ușor încurcată frau Hilde. „Vă pot spune eu de ce nu am plecat: tatăl meu era foarte în vârstă în 1989. A fost deportat în Uniunea Sovietică, s-a întors și a continuat să aibă grije de gospodărie. El ne-a zis nouă, copiilor lui, că nu are de gând să plece, că aici e casa lui și noi să facem ce vrem. Eu am rămas. Am trei copii, un băiat a plecat în Germania, unul a rămas în România, dar s-a mutat la oraș, iar fata stă cu mine în curte și are familia ei”, explică  păstrătoarea cheii de la biserică.

Casa Hildei Kraft are două aripi, unite de o poartă masivă, ca multe dintre casele săsești din Mălâncrav. Împreună, înlănțuite ca un zis de cetate, casele formează un front stradal foarte fotogenic. Unele au tencuiala coșcovită, dar altele, nu puține, sunt vopsite proaspăt, curate și îngrijite. O plimbare la pas prin sat este în sine o experiență.

În sezonul estival, plimbarea poate fi asezonată cu participarea la diversele ateliere de meșteșuguri care se desfășoară în gospodării. Astfel, anul acesta, pe toată durata verii, în fiecare zi a săptămânii a fost organizat un atelier: împletituri din nuiele, tâmplărie, coacerea pâinii, producerea lichiorului de casă ș.a.m.d. Inițiativa aparține MET, fundație care a derulat zeci de proiecte în acest sat.

Interiorul bisericii evanghelice din Mălâncrav

A doua viață pentru conacul Apafi

Spre deosebire de majoritatea covârșitoare a satelor săsești, Mălâncravul nu a fost o comunitate liberă ci a fost o localitate de iobagi. „Aici, iobăgia s-a abrogat la 12 ani după ce a fost abrogată peste tot în ţara asta (Transilvania – n.r.). Ei numai după 12 ani au aflat şi, trebuie să spun, şi acum comunitatea din Mălâncrav e mai deosebită faţă de alte comunităţi şi este unul dintre cele mai frumoase sate”, declara în această primăvară Caroline Fernolend, vicepreședinte al Mihai Eminescu Trust, citată de Mediafax. Ultimul stăpân nobiliar al Mălâncravului a fost Susanne Haller.

[stextbox id=”custom” float=”true” width=”300″ caption= Conacul Apafi”]

Conacul Apafi

Reședința nobiliară a aparținut familiei Apafi, cea care a dat ultimii doi principi ai Transilvaniei, la sfârșitul secolului al XVII-lea. În secolul al XVIII-lea, când familia s-a stins, edificiul a fost preluat de familia nobiliară Bethlen și apoi de familia Haller. De-a lungul secolelor, conacul și-a schimbat forma și a fost refăcut de mai multe ori. Înfățișarea actuală datează din 1830. În 1920 conacul a fost dat în proprietatea comunității săsești, transformat în cămin cultural, apoi confiscat de comuniști în 1949.[/stextbox]

MET a fost cea care și-a asumat și reabilitarea conacului Apafi, edificiu de o eleganță discretă, care domină satul de pe o coamă domoală de deal. Reședința nobiliară ajunsese praf și pulbere în anul 2000 când a fost cumpărat de fundație de la Biserica Evanghelică. Restaurarea a durat între 2003 și 2007. Conacul are acum cinci camere de oaspeți, o bucătărie, o bibliotecă în care sunt cărţi în cinci limbi, dar şi un salon de primire, decorată cu mobilă veche. Toate acestea se află la dispoziția turiștilor care sunt dispuși să plătească 60 de euro de persoană pe noapte pentru a dormi în locuința unui autentic nobil ardelean. Restaurarea conacului a fost recompensată cu un premiu „Europa Nostra”. Cazarea mai este posibilă și în patru case de oaspeți din sat.

În apropierea conacului se află o livadă de mere, care furnizează materia primă pentru producerea unui suc natural foarte apreciat. Mălâncravul a fost vizitat și de Prințul Charles, de-a lungul perindărilor sale prin Transilvania, iar asocierea cu numele său ajută MET să comercializeze cu succes sucul de mere produs la Mălâncrav. La nivelul anului 2014, livada se întindea pe 108 hectare și producea 30.000 de litri de suc de mere.

Comunitate viguroasă

Nici conacul, nici livada, nici localnicii și nici frumusețea peisajului nu sunt însă principalul punct de atracție turistică la Mălâncrav. ci superba biserică evanghelică din localitate.

Preotul, Joachim Lorenz, este un neamț venit din Germania, împreună cu soția, Christinna, în urmă cu 20 de ani. Soții Lorenz au trei copiii născuți în România.

Încă de la intrare, șirurile de flori care înfrumesețea curtea o diferențiază de alte biserici fortificate. Se vede mâna omului care, zi de zi, are grijă de edificiu. Și asta fiindcă biserica evanghelică din Mălâncrav este una vie, cu o comunitate bine legată și viguroasă în jurul ei. „Sunt cam 30 de copii care vin la slujbele de dumincă și care merg la școala din localitate”, spune cu un zâmbet, Hilde Kraft. Femeia ține loc și de ghid turistic. Prezintă monumentul cu un accent pe fresecele care se păstrează foarte bine în altar și destul de bine și pe restul pereților. Fiecare sfânt e descifrat și interpretat, cu ajutorul unor hărți A4, trase în plastic, disponibile în limbile germană, maghiară, engleză și franceză.

Existau și în limba română, dar treptat acestea au „dispărut”. „Chiar săptămâna trecută am văzut cu nu mai am niciuna în limba română. Îm cer scuze”, oftează frau Hilde. E semn că tot mai mulți turiști din țara noastră descoperă frumusețea Mălâncravului.