Cupa Ligii / CFR s-a calificat în sferturile Cupei Ligii

Cristian Lopes a marcat golul calificării echipei CFR în sferturile Cupei Ligii / Foto: Dan Bodea

CFR Cluj este a cincea echipă calificată în sferturile de finală ale Cupei Ligii, după ce a trecut la limită, scor 1-0, de CSMS Iaşi, în ultimul meci al primei zile din faza optimilor de finală ale competiţiei. Unicul gol al întâlnirii de sub dealul Copoului a fost marcat de golgheterul în exerciţiu al ardelenilor, Cristian Lopes, în minutul 44.

Spaniolul a fructificat elegant o pasă de fineâe a francezului Nouvier, care a debuitat cu această ocazie în tricoul vişiniu. Mijlocaşul de 20 de ani, împrumutat de la Metz a fost de atfel cel mai periculos om al lui Francisc Dican, în prima repriză. La Iaşi, CFR Cluj a controlat inteligent jocul, fără să depună un efort deosebit. E drept că nici gazdele nu se mai regăsesc după un început de campionat foarte bun.

Problemele cu care se confruntă moldovenii s-au resimâit din plin în confruntarea cu CFR, iar ardelenii au ştiut să profite şi să obâină primul succes la Iaşi, grupare în faţa căreia a pierdut ultimele trei partide directe, în campionat de două ori, şi anul trecut în aceaşi fază a Cupei Ligii. Ardelenii se alătură astfel echipelor Steaua şi ASA Târgu Mureş, calificate direct în sferturile competiţiei, Concordiei şi ACS Poli Timişoara, învingătoare în faţa celor de la FC Botoşani, respectiv Petrolul Ploieşti.

Distribuie:

Postaţi un comentariu