Corina Crețu: UE va investi în Grecia peste 35 de miliarde de euro
Comisarul european pentru politici regionale Corina Crețu a participat joi la o reuniune extraordinară a Comisiei pentru Dezvoltare Regională (REGI) din Parlamentul European, în carul căreia s-au discutat măsurile pe care le propune Comisia Europeană pentru a ajuta Grecia să beneficieze de fondurile structurale europene și de fondurile de investiții.
„În 2014-2020, Uniunea Europeană va investi în Grecia mai mult de 35 de miliarde de euro, din care 20 de miliarde provin din fondurile structurale și de investiții. Acești bani reprezintă o sursă esențială de finanțare pentru economia reală și vor contribui major la consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale a Greciei. În astfel de vremuri dificile, aceste fonduri sunt extrem de importante pentru că oferă șansa unui viitor mai bun”, a spus Corina Creţu.
Acest lucru va rezolva problema de lichiditate cu care se confruntă Grecia și care împiedică această țară să continue aplicarea cu succes a politicii de coeziune: “Sper ca, în continuare, Parlamentul European și Consiliul să aprobe aceste măsuri. Este extrem de important ca aceste măsuri excepționale să fie aprobate cât mai curând posibil, pentru a permite deblocarea fondurilor europene care să vină să sprijine investițiile ce vor avea un impact rapid și pozitiv asupra economiei grecești.”
Potrivit unei informări a Cabinetului Comisarului Corina Creţu, măsurile excepționale sunt relevante pentru ambele perioade de programare, atât pentru 2007-2013, cât și pentru 2014-2020.
„Pentru 2014-2020 am propus creșterea cu 7 puncte procentuale a ratei inițiale de prefinanțare pentru programele din cadrul politicii de coeziune. Fără a avea efect asupra bugetului, aceasta măsură va însemna o suplimentare cu 1 miliard de euro, bani ce vor fi disponibili în decursul a doi ani: 500 de milioane de euro deja în 2015 și 500 de milioane de euro în 2016. Pentru perioada de programare 2007-2013, am propus ca acele 5% din plățile UE care ar fi păstrate în mod normal până la închiderea programelor în 2017, să fie puse imediat la dispoziția autorităților elene”, a adăugat Corina Creţu.
O altă măsură propusă de CE pentru Grecia vizează eliminarea totală a cofinanțării naționale în cazul Greciei. Astfel, rata de finanțare europeană va ajunge la 100% pentru proiectele din perioada 2007-2013. Aceasta înseamnă că alte 500 de milioane de euro vor fi disponibile imediat ce Parlamentul European și Consiliul vor aproba măsurile propuse de Comisia Europeană. Acest lucru ar însemna o economie de aproape două miliarde de euro pentru Grecia și ar reduce semnificativ presiunea asupra bugetului elen.
“Serviciile Comisiei lucrează în strânsă colaborare cu autoritățile elene pentru a se asigura că fondurile structurale europene și fondurile de investiții sunt mai bine folosite. Așa că nu este vorba doar de cheltuirea banilor, ci și de felul în care sunt cheltuiți acești bani, dacă sunt cheltuiți cu înțelepciune. Împreună, însă, ne vom asigura că investițiile sunt orientate spre domenii-cheie de creștere, cum ar fi cercetarea și inovarea, sau sprijinirea dezvoltării și internaționalizarea micilor afaceri grecești. Am fost întotdeauna alături de Grecia și vom continua să o sprijinim și în viitor. Am acordat Greciei atât sprijin financiar, cât și asistență tehnică. Voi merge din nou în Grecia în această toamnă și voi discuta cu autoritățile responsabile de gestionarea fondurilor europene. Vom lucra împreună pentru a fructifica la maximum toate aceste noi oportunități”, a conchis Corina Creţu.