UNTOLD: Festivalul care transformă criticii în abonați

Untold Festival/ Foto: Dan Bodea

Zeci de mii de tineri s-au bucurat timp de patru zile de povestea celui mai mare eveniment muzical al anului în România. Festivalul, încă de la anunțarea sa, a creat dispute, dezbateri și numeroase animozități din partea clujenilor. Succesul evenimentului a îmbunat totuși comunitatea și, în multe cazuri, a transformat „dușmanii” în viitori abonați la ediția din 2016. Este cazul și clujeanului Raul Mureșan, directorul Laboratorului de Neuroştiinţe Experimentale şi Teoretice de la Centrul pentru Cercetări Cognitive şi Neurale (Coneural) din cadrul Institutul Român de Ştiinţă şi Tehnologie. Pentru el, experiența Untold s-a transformat în doar o zi din potențială dezamăgire într-un eveniment reușit și demn de a fi lăudat.

Lipsa experienței organizatorilor, ocuparea spațiului public, gardurile, lipsa transparenței în ceea ce privește finanțarea sau zgomotul au fost doar câteva dintre temele de discuție care au înconjurat Festivalul Untold. După ce muzica a început însă, toate disputele au fost date uitările iar magia evenimentului i-a făcut chiar și pe critici să recunoască meritele evenimentului.

„Din experiențele trecute de la evenimente organizate de Fedrația SHARE mă așteptam la multe probleme. Avem experiențe cu stat la coadă cu orele și multe alte dezamăgiri. Nu am crezut că vor reuși să facă un festival de așa o anvergură precum se anunța Untold încă de la început. Apoi erau problemele și toate discuțiile legate de finanțare, de oamenii incluși în proiect, de transparență. Toate lucrurile cumulate m-au făcut să fiu foarte sceptic”, spune Raul Mureșan, unul dintre cei care, în perioada premergătoare Festivalului, a criticat în mediul online organizarea și finanțarea acestuia.

Turiștii, încântați de festivalul din parc

Cadrul în care evenimentul a avut loc i-a impresionat pe foarte mulți dintre festivalieri iar turiștii au fost încântați să vadă că un astfel de eveniment are loc în centrul orașului, chiar în parc.

„Am fost o singură zi, sâmbătă, și am rămas surprins de concept. Mi-a dat de înțeles că experiența concertului a depins foarte mult de locul în care acesta s-a desfășurat. Da, a fost zgomot și aglomerație care chiar nu a fost atât de mare, dar nu cred că putea fi dus în alt loc iar succesul să fie același. A pus Clujul în valoare și a adus foarte mulți străini din toată Europa și din lume. Ca model de festival mi-a plăcut  mult că a fost în centrul orașului, astfel încât Clujul a fost pus în valoare iar festivalierii au putut interacționa cu orașul”, spune Raul.

Presiunea pusă pe organizatori a avut și ea efectele ei pozitive. Cum mulți dintre festivalieri se așteptau la diverse probleme, rezultatul final a fost cu atât mai impresionant.

„Pe organizatori a fost o presiune imensă. Toată lumea a fost cu ochii pe ei. Faptul că au avut foarte mulți voluntari a contribuit la succes. Am descoperit astfel că tinerii clujului, atunci când sunt puși la treabă, pot face lucruri foarte foarte bune. Au fost idei de marketing excelente, cum a fost cea cu donarea de sânge pentru a primi bilete gratuite. Idei de acest gen au adus notoritetate internațională și a contribuit la succes”, consideră clujeanul.

Rețeta succesului, explicată științific

Efectele speciale, locația în care evenimentul a avut loc dar și multitudinea de activități pe care festivalieri le-au avut la îndemână în universul Untold au contribuit decisiv la succesului evenimentului care a avut un trafic de 240.000 de persoane în cele patru zile de concerte. Festivalul a devenit nu doar un prilej de a asculta live artiștii preferați ci mai ales o experiență surpinzătoare.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

„O parte a succesului a depins de capcitatea evenimentului de a surprinde publicul. La nivel de experiență, festivalul a reușit să fie o experiență multisenzorială, așa cum este ea numită în neuroștiință. Pe lângă muzică ai avut foarte multe alte experiențe de care să te bucuri. Impactul cel mai mare asupra creierului îl au stimulii neașteptați. Lucrurile pe care nu le poți prezice. Cadrul în care s-a desfășurat, luminile, sunetul care îl aduce muzica electronică, activitățile pe care le aveai la dispoziție și faptul că nu multă lume se aștepta să iasă bine au compus rețeta unui succes fantastic. A fost mai mult decât un concert la care mergi, stai pe scaun, asculți muzică și pleci acasă”, explică Raul Mureșan, specialist în neuroștiință.

„Untold trebuie să fie al tuturor clujenilor”

Dincolo de fanii pe care și i-a atras din tabăra crticilor, festivalul mai are multe de învățat și mai ales de lămurit, mai ales în privința transparenței financiare.

„Trebuie discutat mai mult cu societatea civilă. Festivalul trebuie să continue dar într-un mod care să împace pe toată lumea. Dacă în fiecare an festivalul va isca dispute de genul celor de la prima ediție, evenimentul nu va fi acceptat de societate și nu va avea succes. Cât subiectul încă e fierbinte, ar trebui organizate dezbateri publice. Acum, nu după ce începe organizarea ediției a doua. Dacă totul va fi îngropat, cu două luni înainte nu ar mai fi loc și timp de discuții și s-ar ajunge din nou la aceleași probleme legate de utilizarea spațiului public, garduri sau zgomot”, crede Raul.

Nici concurența, în astfel de situații, nu este văzută cu ochi buni de Raul Mureșan. Potrivit organizatorilor, Festivalul Untold a fost de patru ori mai vizibil pe rețelele de socializare decât Electric Castle sau decât concertul din București al lui Robbie Williams.

„Festivalul singur nu ar trebui și nu ar putea cred să fie un brand. Dar ar putea fi parte a unui concept de brand care să definească orașul ca pe unul tânăr și plin de viață. Celelalte festivaluri cum este cazul Electric Castle sau Delahoya nu ar trebui să concureze cu Untold sau între ele.  Trebuie să se completeze reciproc și să fie parte a unui concept.

Trebuie chiar mai multe lucruri care să surprindă. Asta va fi cheia succesului. Cred că, de asemenea, succesul depinde de păstrarea festivalului în centru dar în același timp de găsirea unei modalități prin care tot orașul să poată lua parte la el. Să se paotă circula mult mai liber și mai multe exepriențe pentru clujenii care nu plătesc bilet dar sunt totuși în oraș. Ideea cu scena din Piața Unirii, unde au fost concerte gratis, a fost bună. Ar trebui dezvoltată”, spune tânărul cercetător.

[stextbox id=”custom”]

Bogdan Brânzaş, expert în branding, consideră că organizatorii festivalului şi Primăria oraşului Cluj ar trebui să răspundă la câteva întrebări necesare.

Bogdan Brânzaș,   expert în branding

Bogdan Brânzaș, expert în branding

“ În acest moment nu pot să exprim vreo concluzie legată de festivalul UNTOLD pentru că nu am datele necesare. Nu ca om de barnding, dar ca cetăţean al acestui oraş m-ar interesa câteva răspunsuri. Aş vrea să ştiu, în virtutea transparenţei, următoarele lucruri: în contractul de parteneriat public-privat ce condiţii a pus municipalitatea privind beneficiile, pe de o parte finaciare, în sensul că, investim o sumă, nu contează cât şi scoatem măcar cu un leu în plus, dar n-am văzut un astfel de calcul, inclusiv cât se întoarce din TVA-ul vărsat la bugetul central înapoi în bugetul local.

Sper că primăria a avut un astfel de calcul. Apoi, aş vrea să văd cerinţele Primăriei privind câştigurile de imagine, în funcţie de ce mesaj a dorit să transmită municipalitatea şi către ce public ţintă şi dacă s-au atins ţintele propuse, atît cu privire la numărul beneficiarilor cât şi ca teritorialitate, ce mesaj s-a transmis în plan intern dar şi extern şi cu ce eficienţă. Şi ar mai fi ceva, ar trebui comparate apariţiile şi vizionările cu rate cardul suporturilor media astfel încât să vedem dacă am obţinut mai ieftin sau mai scumt decât dacă am fi cumpărat spaţiul respectiv.

Cât priveşte câştigurile culturale sau educative, care au fost ele? Le-am propus, le-am atins? Dacă aş fi fost consilier local aş fi cerut să văd toate condiţiile astea înainte de a vota alocarea de sume. Putem aloca şi mai mult, dar să fim siguri că vom şi câştiga mai mult”, spune Bogdan Brânzaş.[/stextbox]

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. clujean says:

    ce-s aia festivalieri? acuma inventati cuvinte noi?

Postaţi un comentariu