Horoscop 6 – 13 august 2015
BERBEC
Banii sunt preocuparea numărul unu în această perioadă. Stai şi faci tot felul de calcule cu privire la veniturile tale viitoare, dar mai ales la cheltuielile care se apropie. Te gândeşti şi la concediul mult visat şi la ce cheltuieli presupui că ar însemna.
TAUR
Nu te aventura la prima idee discutată, pentru că ai putea regreta că te-ai grăbit. Mai bine lasă să treacă o zi, două, ca să înţelegi mai bine lucrurile şi să nu faci o alegere greşită. Eşti obişnuit cu acţiuni mai lente, aşa că mai bine să te înarmezi cu răbdare şi calm.
GEMENI
Un amic îţi propune să faci un sacrificiu pentru el. Deşi eşti foarte ocupat cu nişte treburi importante, de dragul lui şi pentru a nu-l dezamăgi, îţi laşi treburile deoparte şi îl ajuţi. Nu ai absolut nimic de câştigat, consideră că ai făcut doar o faptă bună.
RAC
Lasă modestia la o parte şi arată viitorilor colaboratori de ce eşti în stare, care sunt cele mai mari succese din ultimii ani, cât şi realizările importante recente. E important să câştigi respectul şi încrederea acestor oameni, pentru viitorul tău.
LEU
Nu te grăbi să judeci lucrurile din jurul tău prea rapid și prea aspru, pentru că există riscul să scapi din vedere unele aspecte care te-ar putea determina să tragi concluzii pripite. Mai lasă un pic lucrurile să se așeze înainte de a trage concluziile finale.
FECIOARA
Nu îţi place deloc ceea ce trebuie să faci în aceste zile la serviciu, dar cum nu ai încotro, trebuie să renunţi la propriile principii şi să faci ce ţi se cere. E neplăcut să te ocupi de acţiuni cu care nu eşti de acord, de aceea le tratezi ca pe o corvoadă.
BALANŢA
Te simţi singur şi uneori neînţeles, chiar dacă ai pe cineva drag alături. Ai răscolit de curând o suferinţă mai veche, dar preferi să o păstrezi deocamdată doar pentru tine. Nu vrei să împovărezi pe nimeni cu problemele tale personale.
SCORPION
Eşti decis să faci o schimbare în planurile tale de viitor. Te gândeşti să te ocupi de altceva şi să schimbi din mers lucrurile actuale. Primeşti un sfat inteligent de la o persoană apropiată, motiv pentru care vei avea parte de rezultate excelente.
SĂGETĂTOR
Duci la capăt o sarcină care ţi-a consumat toată energia în ultimele zile şi simţi acest final ca pe o eliberare uriașă. Ce a fost mai greu a trecut, acum te poţi ocupa numai şi numai de tine. Aşa că acest weekend este extrem de binevenit. Profită de el!
CAPRICORN
Ai nişte planuri pe care unii le vor comenta răutăcios. Nu pune la suflet tot ce auzi fiindcă e inutil. Crezi mai departe în visele tale şi luptă să le transformi cât mai curând în realitate. Doar aşa vei demonstra că visurile sunt realizabile şi nu sunt simple povești.
VĂRSĂTOR
Lucrurile bune pot apărea când nu te aştepţi. Poţi primi veşti excepţionale, la care nici nu te aşteptai cu puțin timp în urmă. Eşti fericit într-adevăr şi se vede că ai o mare bucurie în suflet, pe care simţi nevoia să o împărtăşeşti celor mai apropiaţi prieteni.
PEŞTI
Grijile devin exagerat de mari, probabil şi din cauza influenţelor anturajului. În loc să te încurajeze, prietenii sunt şi mai sceptici ca tine. La sensibilitatea de care dai dovadă, orice cuvânt devine motiv de de îngrijorare, de aceea ar fi bine să priveşti totul logic, cu mult optimism.