Focuri de armă pentru reţinerea contrabandiştilor de ţigări
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Valea Vişeului au descoperit şi confiscat aproximativ 5.000 pachete cu ţigări provenite din contrabandă, ce urmau a fi introduse ilegal în ţară. Pentru reținerea contrabandiștilor polițiștii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind trase doua focuri de avertisment in plan vertical.
Marţi, 06 august 2013, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea Vişeului s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări de provenienţă ucraineană, în zona de competenţă. Astfel, în jurul orei 18.00, o patrulă a poliţiei de frontieră a observat trei persoane care transportau de la frontiera de stat spre localitatea Bistra mai multe colete voluminoase.
Poliţiştii de frontieră au procedat la somarea prin voce a celor în cauză şi deoarece aceştia nu s-au supus, lucrătorii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare conform legii, fiind trase 2 focuri de avertisment în plan vertical. În acel moment, bărbaţii au abandonat coletele şi s-au retras pe teritoriul ucrainean. Imediat au fost anunțate autorităţile de frontieră ale statului vecin care ne-au informat ca au reuşit reţinerea uneia dintre persoanele implicate în activitatea infracţională.
La cercetarea terenului, pe teritoriul romanesc au fost descoperite 10 baxuri ce conţineau 4.780 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de 42.000 lei. Totodată, pe teritoriul statului ucrainean au mai fost descoperite încă cinci baxuri cu ţigări din acelaşi lot. Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar in cauză s-a intocmit lucrare penala pentru săvârşirea infracţiunii de contrabanda.
Cercetările sunt continuate de autorităţile româneşti împreună cu autorităţile din ţara vecină pentru depistarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.