Bruxellesul investighează un posibil „blat” între WizzAir și Aeroportul Cluj. Plângerea a fost făcută de Carpatair
Actualizare 14.15: Directorul aeroportului clujean, David Ciceo spune că este convins că investigaţia Comisiei Europene va arăta că s-a respectat întocmai legea în aceste cazuri:
„Este o reclamaţie mai veche a Carpatair, care cred că este baza acestei investigaţii. Tot ce pot să vă spun este că în contractele cu Wizz Air s-au respectat prevederile legii întru totul. Şi de asemenea, şi în ceea ce priveşte sprijinul primit de la autorităţi pentru aeroport, tot aşa, s-au respectat prevederile legislaţiei europene”, a declarat Ciceo pentru Transilvania Reporter.
Comisia Europeană a inițiat două investigații aprofundate separate pentru a stabili dacă măsurile adoptate în favoarea a două aeroporturi din Transilvania (Aeroportul Internațional Cluj-Napoca și Aeroportul Transilvania Târgu Mureș, aflate în proprietatea statului) și a transportatorilor aerieni care le utilizează (în principalWizz Air) sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat, se arată într-un comunicat de presă al Comisiei Europene.
Investigațiile vizează îndeosebi taxele de marketing plătite companiei WizzAir de către Aeroportul Internațional Cluj-Napoca și tarifele aeroportuare reduse oferite de Aeroportul Transilvania Târgu Mureș transportatorilor aerieni care operează zboruri de pe aeroportul respectiv.
În plus, în cadrul investigației sale, Comisia va examina și subvențiile primite, la rândul lor, de aeroporturi din partea autorităților locale. Inițierea procedurilor le oferă părților interesate posibilitatea de a prezenta observații privind măsurile evaluate, fără a aduce atingere rezultatului investigației.
Comisarul UE responsabil cu politica în domeniul concurenței, Margrethe Vestager, a declarat: „În sectorul aerian, se înregistrează o concurență puternică la nivel paneuropean. Prin urmare, Comisia trebuie să se asigure că tarifele aeroportuare și alte condiții oferite de aeroporturile publice regionale pentru a atrage transportatori aerieni nu denaturează condițiile de concurență echitabile de pe piață. Investigațiile noastre vor arăta dacă măsurile luate de România în favoarea celor două aeroporturi și a unor transportatori aerieni sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat”.
Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, al doilea aeroport din România ca importanță, este exploatat de o întreprindere deținută integral de Consiliul Județean Cluj. În 2014 a deservit aproximativ 1, 2 milioane de pasageri. Comisia a primit o plângere potrivit căreia aeroportul a acordat un ajutor de stat ilegal transportatorului aerian Wizz Air, prin intermediul unor condiții avantajoase în cadrul anumitor acorduri încheiate între transportatorul aerian și aeroport, în timp ce aeroportul a beneficiat, la rândul său, de un ajutor de stat de la Consiliul Județean Cluj, sub formă de finanțare publică.
Prin urmare, Comisia a examinat o serie de acorduri încheiate de Aeroportul Cluj-Napoca cu Wizz Air între 2007 și 2010. În temeiul acestor acorduri, Wizz Air este remunerat pentru servicii de publicitate prestate județului Cluj, în schimbul unor condiții diverse legate de prezența și amploarea operațiunilor companiei Wizz Air pe Aeroportul Cluj-Napoca. De asemenea, aceste acorduri stabilesc condițiile aplicabile serviciilor de handling la sol pe care aeroportul le furnizează companiei Wizz Air.
În acest stadiu, Comisia își exprimă îngrijorarea în legătură cu posibilitatea ca unele dintre clauzele acordurilor să acorde companiei Wizz Air un avantaj economic nejustificat față de concurenții săi, deoarece acest transportator aerian beneficiază de condiții excesiv de favorabile și niciun operator privat nu ar fi acceptat să-i acorde condiții similare în împrejurări similare.
De asemenea, Comisia va examina în detaliu dacă diversele subvenții primite din partea autorităților locale în perioada 2010-2014 au acordat Aeroportului Cluj-Napoca însuși un avantaj economic nejustificat față de alte aeroporturi. Comisia va încerca să verifice dacă eventualul ajutor este conform cu normele UE privind ajutoarele de stat, mai precis dacă aduce într-adevăr o contribuție reală la accesibilitatea Transilvaniei și la mobilitatea locuitorilor acestei regiuni și dacă utilizarea fondurilor publice este limitată strict la minimumul necesar. Comisia va lua în considerare, de asemenea, relativa proximitate a Aeroportului Târgu Mureș, aflat la o distanță de 103 km, care poate fi parcursă în aproximativ 1, 5 ore cu mașina.
În cadrul unei investigații separate, inițiate tot în urma unei plângeri, Comisia va examina în detaliu dacă tarifele aeroportuare practicate la Aeroportul Târgu Mureș, care par „anormal de scăzute” și prevăd reduceri semnificative în funcție de nivelul de trafic, sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat. În 2014, Aeroportul Transilvania Târgu Mureș a deservit aproximativ 350.000 de pasageri. Este exploatat de o societate deținută integral de Consiliul Județean Mureș.
De aceste tarife reduse a beneficiat în principal Wizz Air, principalul transportator aerian care operează pe Aeroportul Târgu Mureș, dar este posibil să fi beneficiat și alți transportatori aerieni care utilizează acest aeroport. În acest stadiu, Comisia își exprimă îngrijorarea în legătură cu posibilitatea ca nivelul tarifelor aeroportuare să le fi oferit acestor transportatori aerieni un avantaj economic nejustificat față de concurenții lor.
De asemenea, Comisia va examina în detaliu dacă diversele subvenții primite din partea autorităților locale începând din 2011 au acordat Aeroportului Târgu Mureș însuși un avantaj economic nejustificat față de alte aeroporturi. Comisia va încerca să verifice dacă eventualul ajutor este conform cu normele UE privind ajutoarele de stat, mai precis dacă aduce într-adevăr o contribuție reală la accesibilitatea Transilvaniei și la mobilitatea locuitorilor acestei regiuni (având în vedere relativa proximitate a Aeroportului Cluj-Napoca, a se vedea considerațiile anterioare) și dacă utilizarea fondurilor publice este limitată strict la minimumul necesar.