„Untoldiștii” mulțumiți de căminele studențești, nemulțumiți de șantierul din oraș: „Sper să nu prindem lucrări pe celălalt sens de mers la Untold 2016”

Foto: Maria Man

Untold Festival și-a deschis ieri, 30 august, porțile pentru mii de petrecăreți din întreaga lume.  O parte dintre aceștia au ales să se cazeze în căminele studențești din Cluj-Napoca, fie pentru că le era dor de perioada studenției, fie pentru că nu au găsit o altă variantă mai avantajoasă. Unii „turiști” susțin că nu au mai găsit deloc cazare pe o rază de 25 de kilometri distanță de Cluj-Napoca, pe perioada festivalului, așa că singura variantă a fost cazarea în cămin.

Am dorit să vedem care sunt condițiile oferite turiștilor, după o lună în care căminele au fost închise pentru renovări, dar acest lucru nu s-a putut. De când am trecut pragul căminelor din Campusul Universitar Hașdeu, ni s-a spus că nu putem vedea camerele, spațiile comune și nici prin gând să nu ne treacă să facem fotografii sau să filmăm pentru că acest lucru este strict interzis. În schimb, afară putem face câte fotografii dorim. Ne-am conformat, dar am dorit să știm câte locuri s-au ocupat din numărul total pus la dispoziție. Dacă la căminele trei și cinci lucrurile au fost transparente, în sensul că membrii comisiei de monitorizare a căminelor, cum se numesc voluntarii care se ocupă de cazări, au fost deschiși, în cazul căminului doi, lucrurile au stat exact pe dos: „Aceste informații sunt confidențiale. Nu vă putem spune nimic. Veți afla la final. Dacă ați aflat ceva până acum e din cauză că numai noi știm cum stau de fapt lucrurile!”, a spus unul dintre voluntarii de la acest cămin, după care a mers „să îi arunce pe geam” pe cei care au îndrăznit să ne spună câte persoane s-au cazat și din ce țări sunt aceștia.

Foto: Maria Man

Căminul V din Hașdeu/ Foto: Maria Man

„Prima zi de cazări a fost o zi intensă, avem trei cămine în comitetul nostru: II, III și V. Lucrăm intens, avem un număr de 140 de oameni cazați la ora actuală (n.r. joi, ora 18:00) în Căminul III. Avem oameni din Iași, Bacău, Mangalia, București, Botoșani, Timișoara, Satu Mare, Republica Moldova, Olanda, Arabia Saudită, Suedia, Mexic, Danemarca, Italia, Marea Britanie, dar și din Statele Unite. În principiu, lumea a venit în gașcă, dar sunt și persoane care au venit singure. De exemplu, o tipă din Statele Unite a venit singură și s-a cazat într-o cameră cu trei românce, pe care nu le cunoaște. E vorba de alegerea fiecăruia. Dacă vrei să stai singur în cameră, trebuie să achiți toate locurile. Avem undeva la 200-300 de locuri disponibile în acest cămin. Numărul se schimbă, variază în funcție de problemele care apar în camping. Au fost persoane care au avut probleme cu corturile și pe care le-am mutat în cămine. Aici, prețul este de 85 de lei pe pat pe zi”, a explicat pentru Transilvania Reporter, unul dintre voluntarii care s-au ocupat de cazare în Căminul III.

La parter, căminul arată bine, are un aer proaspăt. „Căminul este încă în renovare la etajele superioare, revonare însemând pe ici pe colo mai trebuie renovată o baie, un oficiu. Condițiile sunt foarte bune raportate la prețul actual de pe piață în perioada festivalului. Baia este la comun, pe palier, sunt cinci persoane în cameră. Avem seif, turiștii au posibilitatea să își țină bunurile în siguranță, să nu le piardă. Legat de securitate avem pază oferită de mai multe firme, Poliția Locală și poliția campusului. În unele cămine sunt și camere de luat vederi. Aici nu sunt,   în schimb acestea sunt amplasate în exterior.  Nu am avut incidente, nu am avut nemulțumiri. Numărul total de locuri oferit de Universitatea „Babeș-Bolyai” este de aproximativ 1.000 de locuri”, a spus acesta.

Cei care s-au cazat în cămin și-au rezervat din timp locurile. Plătile se efectuează doar  în Parcul Central. „Pe baza unei chitanțe, fiecare își primește locul, în ordinea venirii”, explică voluntarul.

Formulare în limba română 

Formularele de cazare sunt redactate doar în limba română, ceea ce înseamnă că voluntarii trebuie să le explice tuturor străinilor cum anume trebuie să completeze respectivele documente „S-a pus problema unui formular în engleză, dar apar variații când e vorba de pașapoarte, carduri de identitate. E greu să faci un formular tip care să fie bun pentru toți, pentru că vin persoane din toate colțurile lumii, iar fiecare țară are un format aparte. În schimb, noi avem o bază de date. Ceea ce facem aici este să întărim doar nodul acela al bazei de date și să știm exact cine și în ce cameră se află, pe ce palier, la ce etaj. Trebuie să știm exact pentru o coordonare cât mai bună și în cazul unei eveniment neprevăzut să știm cine este responsabil sau de unde provine acea problemă”, a explicat membrul comisiei de cazare.

În ceea ce privește parcările, cei cazați în Hașdeu trebuie să știe că de astăzi este interzisă parcarea aleatorie prin campus, parcarea „oficială” fiind cea din zona Cantinei. „Vom anunța în cel mai scurt timp cum se va proceda în cazul parcării. Îi sfătuim pe cei  cazați să fie conectați la net, oferim wireless, acces gratuit la internet, pentru a primi pe mail informații”, a spus acesta.

„Ne plac trupele consacrate”

Radu, Irina, Oana, Marius și Laura  au venit din Iași special pentru a-și vedea favoriții. „Condițiile din cămin sunt bune. Ne așteptam la mai rău. Nu aveam neon, dar s-a rezolvat imediat problema. În România e ciudat, trebuie să te aștepți la cât mai rău și vei primi bine. Și în Iași s-au închis căminele pe perioada vacanței. Căminele arată bine, sunt condiții decente. Am decis să venim în gașcă la Untold. Preferații mei sunt cei de la ATB. De mic copil trebuia să îi văd. Ne plac trupele consacrate. Vrem să îi vedem în principiu pe cei care vin mai rar pe la noi. Încerăm să evităm trupele românești pentru că pe acestea le putem vedea ulterior”, spune Radu.

Tinerii spun că nu au de gând să organizeze chefuri în cămin când au la dispoziție întregul stadion pentru distracție. „În principiu vom dormi în cămin pe timpul zilei”, spun aceștia, după care au plecat pe jos spre Cluj Arena.

Daniel este din Pitești, dar a venit la Cluj împreună cu o gașcă de 20 de persoane din București. „Ne-am hotărât mai târziu cu cazarea și doar aici am mai găsit loc. Condițiile sunt ok. Noi ne doream un loc în care să dormim, nimic mai mult. Nu suntem pretențioși. Am mai stat la cămin și în București și știm la ce să ne așteptăm. E mai bine decât ne așteptam. Nu știu cum arătau căminele înainte de renovări, dar arătă bine acum, decent. Referitor la preț, având în vedere că nu se mai găsea nimic, era  de așteptat că vor pune și ei prețuri puțin mai mari, dar e ok. Avem abonament pe toate zilele. Am venit pentru mai mulți:  Tom Odell, Avicii, John Newman, David Guetta, Alexandrina. Am mai fost prin Cluj, știm cum e. O să ne și plimbăm, nu vom sta numai acolo, dar în principiu am venit pentru eveniment, nu neapărat să vizităm. Șantierul din oraș e deranjant pentru șoferi. Noi, cei care mergem pe jos nu putem să spunem că avem mare treabă. E ok”, a spus Daniel.

În Căminul V din Hașdeu sunt cazați exclusiv voluntarii festivalului.

Foto: Adrian Petcu

Camera lui Adrian / Foto: Adrian Petcu

Adrian Petcu din București a fost urmărit de ghinion. Inițial a cumpărat un bilet fals, după care, ajuns la Cluj, a rămas dezamăgit de condițiile de cazare din Căminul II din Observator. „Am aflat de Untold Festival de pe internet. Am cumpărat și un bilet fals.  Am dat mai puțin pe el și a trebuit să îl mai cumpăr încă o dată aici. Am dat 200 de lei pe cel de pe OLX și 320 pe cel de aici. M-a costat biletul 520 de lei și cazarea 320. Nu sunt deloc încântat de cazare. Sincer, nu credeam că ajung să dorm în astfel de loc. Nu mă așteptam să fie lux, dar nici măcar curat nu e. Am găsit și gândaci pe jos. Stau cu trei fete în cameră, camera e de patru persoane. Mă rugau fetele să omor gândacii că le e frică. Unei fete i-a căzut ușa pe ea la duș, alta are câteva scânduri lipsă la pat, e praf.

Foto: Adrian Petcu

Camera lui Adrian / Foto: Adrian Petcu

Nici măcar nu ne-am despachetat hainele. Sper ca măcar banii pe care i-am dat pe aceste patru zile să fie investiți în aceste cămine, pentru ca măcar cei care vin după noi să găsească altceva. Nu îmi place deloc, dar acum voi sta aici patru zile. Unde să mă mai mut? Orașul e dezastros ca infrastructură. Am venit cu mașina. Despre organizarea concertelor numai de bine. M-am distrat, pe stadion e frumos. Cu toate acestea cred că e prea puțină poliție pe stradă și consider că nu au ce căutat pet-urile de bere pe stadion. Oricine poate să îți dea cu un pet în cap. Ar fi trebuit să existe doar pahare. Pet-urile nu sunt permise pe stadion”, a spus Adrian. Acesta dorește să viziteze Salina Turda în timpul șederii sale la Cluj. „Știi că își vin atâția oameni în oraș, cum e posibil să îi întâmpini cu șantierul ăsta? Noi, ca noi, că suntem români și știm cum merg lucrurile, dar ce să zică străinii? Pun pariu că nu vor mai veni mulți dintre ei niciodată în Cluj!” , spun bucureșteanul.

DSC_0015

Căminul II din Observator/ Foto: Maria Man

Robert și Paul sunt și ei cazați în Căminul II din Observator. „Suntem mulțumiți. Mie mi s-a făcut dor de cămin, de studenție. Nu am găsit nimic la 25 de kilometri de jur-împrejurul Clujului și am luat decizia să stăm în cămin. În luna martie ne-am rezervat locurile. S-a dat totul cam instant. Sunt din Constanța, am stat în cămin la București. Nu sunt comparabile condițiile pentru că era un cămin privat cel în care am stat eu, nu de stat. Avem o cameră curată, nu ne putem plânge. Asta cu șantierul nu prea a fost gândită. Sper să nu prindem lucrări pe celălalt sens de mers la Untold 2016. Nu e atât de deranjant șantierul, dar având în vedere că știi că vin atâția oameni și știi că va crește numărul de mașini, nu a fost tocmai o idee bună. Noi circulăm mai mult pe jos”, spune Robert.

„A fost frumos în prima zi, organizarea este ok. At trebui aduse mai multe coșuri de gunoi pe stadion, să nu te uzi la picioare, să nu fii mereu atent pe ce calci. În principiu coșurile sunt puse în zona barului. Trebuiau puse cel puțin 100 de cadre metalice, cu saci peste unde să arunci, la cât e de mare stadionul. Dacă ești departe de coș, nu mai ai chef să te deplasezi prin mulțime și arunci pe jos”, sunt de părere băieții. Deși au venit pentru concerte și nu neapărat pentru a vizita orașul, aceștia și-au inclus în program câteva ore de relaxare în incinta Grădinii Botanice „Alexandru Borza”.

În Campusul studențesc Observator, „untoldiștii” au la dispoziție două cămine, II și IV.

Distribuie:

Postaţi un comentariu