Oamenii-bivol: scaldă în nămol lângă Pata Rât
Lângă groapa de gunoi Pata Rât există un adevărat „centru de terapie” cu băi de nămol. În fiecare zi se adună aici peste 200 de oameni, care se tratează cu nămolul provenit dintr-o baltă cu apă sărată.
În câmp deschis, cu privire la groapa de gunoi și împreună cu niște căpițe de fân, oamenii se adună la „tratament”, la această baltă Fie că vin de 15 ani sau de o zi, oamenii se declară mai mult decât fericiți spunând că locul este cel mai bun din regiune.„Eu vin aici de ani de zile, recomand la toată lumea, balta asta cât o vedeți de mică e cea mai bună din regiune. Am făcut și la recomandarea doctorului, dar aici am avut efectele cele mai benefice”, a spus Miron Costin, un clujean care se bălăcea în balta de lângă Pata Rât.
Procedeul de a obține rezultate este foarte ușor și după cum spun toți este și foarte bun. „Tratamentul cu nămol este simplu. Prima dată intri în apa sărată să se deschidă porii, mai apoi te ungi pe tot corpul cu nămol și îl lași să se usuce pe tine. Știi când e uscat pentru că te strânge pielea. Mai apoi intri din nou în apa sărată și te clătești. Acesta e tot procedeul , dar trebuie ședințe de mai mult de 10 zile ca să simți efecte”, a mai spus Costin.
Locul are o întreagă istorie fiind descoperit de foarte mulți ani din greșeală. Acum acolo există această baltă cu apă care nu trece de genunchi și care ar temperatura de peste 30 de grade Celsius.
Direcția de Sănătate Publică a spus însă că băile în acest loc nu sunt sănătoase, în ciuda laudelor clujenilor.
Mai multe detalii despre acest subiect aflați joi, 8 august, în ediția tipărită a ziarului Transilvania Reporter.