Centrele de zi ale FRCCF rămân deschise pe perioada verii
Cele patru centre de zi, administrate de Fundaţia Română pentru Copii, Comunitate şi Familie în cadrul proiectului Educaţia de calitate este pentru toţi!, rămân deschise pe toată perioada vacanţei de vară.
Cei 150 de copii care frecventează centrele de zi EveryChild (Cluj-Napoca), Câmpia Turzii, Viişoara şi Prietenia (Popeşti, jud Bihor) vor beneficia în această perioadă de activităţi recreative, de dezvoltare personală şi de socializare.
Şi, deşi este vacanţă, nu vor fi neglijate meditaţiile, cele mai multe sub formă de jocuri educative, astfel încât copiii să îşi fixeze cunoştinţele acumulate în cursul anului şcolar, iar cei corigenţi să-şi îmbunătăţească rezultatele şcolare şi să promoveze anul şcolar, în sesiunea din toamnă.
Citiți și: Reportaj. „Nici cerșetor nu te poți face fără școală!”
În paralel, vor continua activităţile de monitorizare a familiilor din care provin beneficiarii centrelor, prin vizite la domiciliul lor, făcute de asistenţii sociali şi mediatorii şcolari, şi de consiliere educativă, socială şi psihologică în funcţie de necesităţile identificate în cursul vizitelor.
Proiectul „Educaţia de calitate este pentru toţi” este finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Valoarea grantului este de 249.975, 00 euro.
Nu există Comentarii