Cercetători clujeni probează în premieră încrucişarea dintre Homo Sapiens şi Neanderthal
Analiza genetică a unei fosile umane de 40.000 de ani, găsită în România, arată că cei mai vechi oameni moderni (Homo sapiens) s-au încrucişat cu Neandertalienii atunci când au migrat în Europa.
Aceasta este cea mai veche bucată de os din Europa care a aparţinut unui Homo Sapiens şi a fost descoperită în urmă cu mai mult de un deceniu de cercetători din Cluj.
Concluziile analizelor efectuate asupra acestei probe au fost publicate în revista „Nature” de un grup de cercetători, dintre care doi de la Institutul „Emil Racoviţă” din Cluj-Napoca. În articol se susţine că neandertalienii, deşi au dispărut în urmă cu aproximativ 40.000 de ani, au contribuit în medie cu 1-3 % la fondul genetic al oamenilor actuali.
Potrivit unui comunicat de presă al Institutului Racoviţă, cercetătorii au analizat ADN-ul din mandibula descoperită în Peştera cu Oase din Caraş-Severin, România şi au descoperit că 6-9 % din genomul acestui individ provine de la neandertalieni, mai mult decât la orice alt om al cărui ADN a fost secvenţiat până în prezent.
„Este un noroc neaşteptat să poţi obţine ADN de la o persoană care a fost atât de strâns legată de un neandertalian. Mi-a venit greu să cred când am văzut prima oară rezultatele”, a comentat Svante Pääbo de la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evoluţionară, care a condus studiul.
Deoarece segmente mari din cromozomii acestui individ sunt de origine neandertaliană, cercetătorii sunt siguri că un neandertalian s-a numărat printre strămoşii săi, cu patru – şase generaţii înainte în arborele său genealogic. Acest lucru arată că primii oameni moderni care au venit în Europa s-au încrucişat cu neandertalienii.
Oana Moldovan şi Silviu Constantin, cercetătorii români care au lucrat în acest sit din peştera cu oase, au declarat că asemenea descoperiri necesită cercetări laborioase pentru a fi confirmate.
„Am demonstrat anterior, prin datări cu seria uraniului, că individul pe care l-am numit Ion este într-adevăr cel mai vechi om modern din Europa cunoscut până în prezent; acum acest studiu confirmă ipotezele noastre anterioare conform cărora persoana respectivă a avut un strămoş neandertalian”, a mai spus Constantin.
Cercetătorii au mai explicat că toţi oamenii de astăzi cu rădăcini în afara Africii sub-sahariene au 1-3% ADN Neandertalian în genomul lor. Până în prezent, cercetătorii au crezut că oamenii moderni provenind din Africa s-au încrucişat cu Neandertalienii în Orientul Mijlociu acum 50.000 – 60.000 de ani, înainte de a se răspândi în Asia, Europa şi restul lumii.
„Cu toate acestea, datarea cu radiocarbon a oaselor aparţinând oamenilor moderni din situri din Europa sugerează că oamenii moderni fosili şi Neandertalienii au trăit împreună în Europa aproximativ 5.000 ani”, se mai spune în comunicat.
În anul 2002, un maxilar uman vechi de 40.000 de ani a fost găsit de către speologii români în Peştera cu Oase din sud-vestul României, iar situl a fost ulterior studiat de o echipa internaţională condusă de cercetători ai Institutului de Speologie „Emil Racoviţă”.
Cercetătorii de la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evolutionara (Germania), Harvard Medical School (SUA), şi Laboratorul de Evoluţia Vertebratelor şi Origine Umană din Beijing (China) au analizat ADN-ul din această fosilă, care este cea mai veche din Europa aparţinând oamenilor moderni (Homo sapiens). Ei estimează că 6-9 % din genomului păstrat în os provine de la un strămoş Neandertalian, inclusiv segmente excepţional de mari ale unor cromozomi. Estimând cât din lungimea AND-ului moştenit de la un strămoş se scurtează cu fiecare generaţie, cercetătorii au stabilit că omul respectiv a avut un strămoş Neandertalian cu 4-6 generaţii înainte.
„Interesant este că individul care provine din Peştera cu Oase pare că nu are descendenți direcți în Europa de astăzi”, a declarat David Reich de la Harvard Medical School, care a coordonat analizele genetice ale populaţiei studiate. „Se poate ca el să fi fost parte a unui migrații timpurii a oamenilor moderni în Europa, care au interacționat îndeaproape cu neanderthalienii, dar în cele din urmă au dispărut”, a mai spus cercetătorul.