Campionatul s-a terminat, „meciurile” continuă

3 trofee a câştigat Steaua în acest sezon fotbalistic al României, titlul de campioană, Cupa României şi Cupa Ligii / Foto: Dan Bodea

Analiză

Sezonul “mântuirii” fotbalului românesc s-a încheiat. Steaua este campioană absolută (a cucerit titlul, Cupa şi Cupa Ligii), şase cluburi sunt în insolvenţă, ASA-ul e aproape de colaps după ratarea titlului, iar deţinătorul drepturilor TV a anunţat că, din cauza scăderii atractivităţii spectacolului oferit de echipele din prima ligă a României, banii alocaţi cluburilor vor fi mai puţini. Campionatul recent încheiat ar fi trebuit să fie unul al schimbărilor în bine. Liga 1 urmează să alinieze la start din sezonul 2015/2016 doar 14 echipe, campioana se va stabili în urma unui turneu play-off, echipele retrogradate la capătul play-out-ului, lucruri care ar fi trebuit să ducă la dispariţia suspiciunilor şi a lipsei de corectitudine din partea celor impicaţi în fenomen. Săptămânile următoare ar putea aduce o nouă modificare majoră în sistemul competiţional al fotbalului intern – revenirea la întrecerea cu 18 echipe!

Puțină calitate, emoții până al final

Exodul din ultimii ani ai celor mai valoroși jucători din campionatul intern al României, a dus inevitabil la o diminuare gravă a calității fotbalistice din Liga 1. Fără pasele și driblingurile lui Sânmărtean, fără paradele lui Tătărușanu, fără tackling-urile lui Chiricheş şi Gardoş, sau fără maşina de goluri Keşeru, Liga 1 a ajuns o competiţie mediocră din punct de vedere valoric, dar extrem de spectaculoasă prin evoluţia unor echipe precum ASA Târgu Mureş, sau Oţelul Galaţi, aceasta din urmă putând fi declarată „campioana morală” a actualului sezon. Steaua este o campioană norocoasă, iar acest lucru se va resimţi cel mai puternic în confruntările pe care roş-albaştrii le vor avea în cele trei tururi preliminare din Liga Campionilor. Fără un adversar pe măsură în Liga 1, Steaua a triumfat doar pentru că ASA s-a „împiedicat singură”, iar Oţelul Galaţi şi-a propus „să moară frumos”, amintindu-ne că în 2011 a fost totuşi campioana României.

Mureşenii au recuperat o diferenţă de 13 puncte, câte erau între Steaua şi ASA la finalul turului, dar le-au tremurat picioarele în ultimele două jocuri de campionat, tocmai când acest lucru era contraindicat. Şi Steaua s-a împiedicat la Iaşi de defensiva ultra-aglomerată aşezată în teren de italianul Nicolo Napoli. Măcar din acest punct de vedere campionatul a fost trăit intens, iar explozia de bucurie a steliştilor oarecum meritată. La retrogradare lucrurile au fost la fel de încâlcite. Una câte una, echipele îşi anulau singure şansele matematice pentru supravieţuire. Prima a fost Ceahlăul, un club prădat de un aşa-zis investitor italian care a fugit cu bruma de bani din drepturile TV. A urmat Oţeul, apoi ”U” Cluj şi Rapid, iar bătălia finală, care stabilea ultimele două condamnate, s-a prelungit până în ultima etapă.

Chiajna, Braşov şi Mediaş luptau pentru un singur loc izbăvitor. Câştig de cauză a avut Concordia, un club înfiinţat din ambiţia unui primar (din Chiajna), fără vreun obiectiv de performanţă, singura preocupare a ilfovenilor fiind an de an salvarea de la retrogradare. FC Braşov şi Gaz Metan Mediaş au retrogradat la braţ, la capătul unui meci terminat la egalitate, scor 0-0. Ironia sorţii face ca ambele echipe să ia calea eşalonului secund la un an de la un alt meci între cele două grupări, terminat la egalitate (1-1), din ultima etapă a sezonului precedent. Aşadar, în sezonul cel mai fierbinte din istoria campionatului Românesc, Steaua a triumfat pe greşelile singurei contracandidate (ASA), iar în eşalonul 2 al fotbalului nostru se vor duela echipe de mare tradiţie precum ”U”, Rapid, Gaz Metan, FC Braşov, Oţelul, sau Ceahlăul. Odată cu startul sezonului 2015/2016, Liga 1 intră într-o nouă eră, cu sistem play-off și play-out, cu un număr redus de competitoare (14), asta dacă nu cumva președinții grupărilor din primul eșalon vor revoluționa întrecerea internă, prin revenirea la sistemul consacrat cu 18 echipe.

6 echipe au retrogradat în Liga a 2-a,   cele mai multe într-un singur sezon din istoria Campionatului Naţional de Fotbal al României / Foto: Dan Bodea

6 echipe au retrogradat în Liga a 2-a, cele mai multe într-un singur sezon din istoria Campionatului Naţional de Fotbal al României / Foto: Dan Bodea

Totul până la bani

În urmă cu exact un an de zile, la sfârșitul lunii mai 2014, Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF) a aprobat planul de reorganizare al Ligii 1 care, cu acordul tuturor șefilor de cluburi din primul eșalon, dar cu opoziția președintelui FRF, Răzvan Burleanu, din seznul următor (2015/2016) va avea în componență doar 14 echipe. Schimbarea sistemului competițional a fost aprobată tocmai la cererea deținătorului drepturilor TV ale Ligii 1, firma Intel Sky Broadcast din Malta, aceași companie care acum a anunțat că nu va mai plăti suma de 27, 5 milioane de euro, negociată anul trecut cu Liga Profesionistă de Fotbal (LPF), pe motiv că Liga 1 nu mai este la fel de spectaculoasă oadtă cu retrogradarea a 6 echipe, unele dintre ele cu mare tradiție în fotbalul intern (”U” Cluj, Rapid, sau FC Brașov). Deocamdată deținătoarea drepturilor TV a făcut doar o informare a cluburilor din prima divizie, urmând ca în perioada următoare pe adresa tuturor grupărilor din Liga 1 să primească un document oficial în acest sens, iar acela să fie supus la vot.

De asemenea, fiecare club a primit ok-ul să să consulte contractul iniţia dintre Intel Sky Broadcast și LPF. Cum majoritatea cluburilor din eșalonul de elită al fotbalului nostru sunt dependente de banii din drepturile TV, șefii acestora se rovoltă și cer revenirea la sistemul cu 18 echipe. ”Fac greva foamei împotriva tuturor dacă se întâmplă acest lucru. Am făcut mai multe <jocuri> să luăm mai mulți bani din sezonul viitor, asta a fost singura noastră motivație, doar nu eram eu nebun să vreau 14 echipe să mă lupt la retrogradare”, a rabufnit Valeriu Iftime, finanțatorul echipei FC Botoșani, grupare ce va reprezenta România în această toamnă în cupele europene. ”Firma care a cumpărat drepturile TV a spus iniţial că primul lucru care este obligatoriu este schimbarea sistemului competiţional şi uite că s-a schimbat. Liga 1 va avea 14 echipe, iar ei trebuie să împartă suma de 27, 5 milioane de euro la aceste echipe care au rămas în competiție. Eu zic că trebuie să se ţină de cuvânt, altfel va fi cutremul în fotbalul românesc”, a completat președintele formației CSMS Iași, Florin Prunea.

În cadrul Adunării Generale Extraordinare a LPF de la sfârşitul lunii ianurie (2015), preşedinţii de cluburi au votat în favoarea sistemului competiţional cu 14 echipe în Liga 1, fiind convinşi de faptul că grupărilor lor le vor reveni sume mai mari din drepturile de televizare. Cum deținătorul acestor drepturi TV solicită diminuarea valorii contractului pentru transmiterea meciurilor din primul eşalon, în sezonul viitor, cu peste 6 milioane de euro, revenirea la sistemul cu 18 echipe este aproape posibilă, datorită viciilor din Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice dar și a contractului semnat în 2014 între  Intel Sky Broadcast și LPF. Astfel, mergând pe principiul că în România regulile jocului se pot schimba chiar în timpul competiţiei, oficialii cluburilor din prima ligă pot să uzeze de faptul că în  Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice nu este prevăzut un termen anume pentru schimbarea formulei competiţionale. Astfel, la articolul 9 (Formula de organizare a campionatelor ), punctul 2 prevede următoarele: ”Modificarea formulei competiţionale şi a sistemului de promovare – retrogradare pentru Liga 1, Liga a 2-a şi Liga a 3-a va fi aprobată de Comitetul Executiv al FRF înaintea începerii fiecărui sezon competițional”.

Distribuie:

Postaţi un comentariu