1 iunie: TVA de 9% la alimente, băuturi nealcoolice și servicii de alimentație publică

De astăzi intră în vigoare TVA-ul redus la 9 % la toaste produsele alimentare, băuturile nealcoolice și serviciile de alimentație publică. Măsura  ar trebui să aducă alimente mai ieftine cu cel puțin 12, 5% sau pachete de vacanță mai ieftine, potrivit Agerpres.

Autoritățile estimează și o diminuare a evaziunii fiscale în industria alimentară, cu cel puțin 30-40%, într-un anumit interval de timp. Și estimările analiștilor arată că reducerea TVA la 9% pentru toate alimentele împreună cu măsura privind reducerea prețului la medicamente de la 1 iunie vor avea un impact direct și indirect asupra unei jumătăți din coșul de consum al unei familii obișnuite.

Chiar dacă estimările analiștilor nu sunt în totalitate optimiste în ceea ce privește efectul pe termen lung de ieftinire a alimentelor în urma cotei reduse de TVA, majoritatea românilor (87%) crede că după această măsură vor scădea prețurile.

Pe de altă parte, analiștii consideră că semnalul dat de reducerea TVA va avea consecințe pozitive în stimularea consumului, retailerii fiind principalii beneficiari cu o creștere estimată a afacerilor între 15 și 20% numai în 2015.

Distribuie:

Postaţi un comentariu