Aflați cum faceți vânzări eficiente prin telefon direct de la ”Sales Doctor”

Tony Morris are peste 18 ani experienţă în vânzări, atât în mediile business to business, cât şi în business-client. El a instruit şi a fost coach pentru peste 3000 de specialişti în vânzări, manageri de vânzări şi directori. Experienţa lui personală în vânzări împreună cu stilul lui dinamic şi interactiv îl ajută în a captiva fiecare membru din public.
El este considerat a fi unul dintre principalii experţi în vânzări din Marea Britanie şi a reuşit să aibă rezultate foarte bune împreună cu clienţii săi. Trainingurile şi prezentările sale au reuşit să ducă la un alt nivel cariera oamenilor de vânzări. În plus, Tony a reuşit să obţină o Diplomă de Onoare în Business şi Marketing de la Universitatea Metropolitană din Manchester, iar acum călătoreşte în întreaga lume pentru a pregăti specialişti în sales.

Tony-Morris-photo-288x300

Tony va susţine un masterclass de vânzări în cadrul Cluj Sales Conference, prima conferinţă de vânzări din Transilvania. În acest sens, “Doctorul Vânzărilor” cum mai este supranumit a vorbit într-un interviu despre piaţa din România, dar şi despre tema workshop-ului pe care îl va susţine la Cluj:

Ce ştiţi despre domeniul vânzărilor din România?

Cred că este într-o creştere uşoară. În plus, a devenit tot mai important pentru români să vorbească limba engleză în mediul de vânzări.

Cum credeţi că se va dezvolta piaţa românească având în vedere evoluţia celorlalte ţări aflate în faze similare?

Cred că ţările din Estul Europei au început să se extindă din această perspectivă, iar România le va urma cu siguranţă.

În România, unul dintre cele mai importante parţi ale domeniului vânzări este reprezentat de call-center-uri. Ce face vânzările la distanţă diferinte faţă de cele faţă în faţă?

55% din comunicare este reprezentat de limbajul trupului. În astfel de situaţii în care faci vânzări prin call-center, nu poţi avea parte de un astfel de lux. Tocmai de aceea, cum te auzi devine crucial. Totul are legătură cu modul în care poţi să obţii atenţia unei persoane. E important să zâmbeşti la capătul liniei, pentru că oamenii pot auzi asta.

Cum ar trebui să fie făcute vânzările prin telefon astfel încât să fie un succes?

Oamenii iubesc să vorbească, în special despre ei înşişi. Deci este foarte important să adresezi întrebarea potrivită pentru a-i face să vorbească în cele mai des întâlnite cazuri. Pentru a măsura succesul unei vânzări prin telefon trebuie doar să te raportezi la scopul pe care l-ai avut înainte de a ridica receptorul. În funcţie de scopul apelului este extrem de important să îi comunici clientului cum ai reuşit să îi ajuţi pe alţi oameni sau alte business-uri precum cel al său. Trebuie să aduci în discuţie rezultatele şi să subliniezi ce are de câştigat interlocutorul, pentru ca acesta să continue să asculte.

Din punctul dumneavoastră de vedere, care sunt cele mai recent întâlnite greşeli pe care oamenii de vânzări le fac?

Faptul că vorbesc cu o persoană, însă nu îi implică pe clienţi, este una dintre principalele greşeli pe care oamenii de vânzări le fac. Ei nu îşi croiesc cum trebuie mesajul, potrivit situaţiei şi interlocutorului şi, de aceea, oferă lucruri care sunt irelevante şi care nu aduc valoare pentru persoana căreia i se adresează. Ei divaghează fără să respire şi adresează puţine întrebări, majoritatea închise, care nu îi permite receptorului să ofere nicio informaţie.

Care este mesajul pe care îl transmiteţi celor care vor să participle la conferinţa de vânzări Cluj Sales Conference?

Dacă vreţi să învăţaţi metode practice, reale tehnici de vânzare, atunci vă garantez că vă ajut să vindeţi mai mult. Aşa că, nu rataţi conferinţa!

În cadrul Cluj Sales Conference, Tony va vorbi despre “The Perfect Sales Call”. Evenimentul va avea loc în 15 mai între orele 9:30 şi 17:30 la Golden Tulip Ana Dome.

Mai multe informaţii despre aceste eveniment si inscriere puteţi afla de pe site-ul conferinţei: www.clujsales.ro

Evenimentul face parte din portofoliul Libero Events.

Libero Events este o agenţie de evenimente în domenii precum: turism, comerţ online şi antreprenoriat fiind organizatorul conferinţelor The Woman, HR Summit, Tecomm, MarkDay, Software Architecture Day, dar şi a târgului Touristica.

Distribuie:

Postaţi un comentariu