În Capitala Tineretului şi Piaţa Unirii devine şantier
De parcă nu ajungea numărul deja mare de proiecte care au transformat în acest an, 2015 Capitala Europeană a Tineretului într-un imens şantier, primăria pune şi cireaşa de pe tort. După aproape zece ani de aşteptare, municipalitatea a găsit momentul cel mai oportun să scoată de la naftalină continuarea proiectului de modernizare al Pieţei Unirii. Un proiect de altfel util şi necesar.
Proiectul a demarat în 2006, iar între 2009 şi 2015 a luat o lungă pauză. Acum modernizarea se întoarce şi schimbă din nou faţa Pieţei Unirii, dar nu complet, ci doar cu încă o mică bucăţică. Restul, poate după încă 6 ani de aşteptări. Mai exact pe latura vestică a pieţei va fi desfiinţată complet partea carosabilă şi parcările, iar întreaga zonă va deveni una pietonală şi de agrement, dotată cu terase. Primarul Emil Boc a declarat recent că lucrările vor fi realizate chiar în acest an.
Potrivit lui Emil Boc deja proiectul este aproape finalizat, lucrările urmând să fie efectuate în corelaţie cu celălalt şantier din vecinătate, „Oraşul Comoară” prin care este refăcută infrastructura străzilor Memorandumului, Avram Iancu şi Calea Moţilor.
Modernizarea Pieţei Unirii are la bază un proiect al firmei de arhitectură Planwerk, proiect care a câştigat un concurs de idei organizat de primărie în 2006. Proiectul prevedea amenajarea etapizată a centrului, incluzând atât Piaţa Unirii, cât şi Bulevardul Eroilor, chiar dacă arhitecţii nu se gândeau atunci că planul lor nu va vedea lumina zilei nici peste zece ani în integralitatea lui.
Practic atunci se propunea ca în etapa a doua ambele laturi, estică şi vestică, ale pieţei să fie închise circulaţiei auto. Mai exact să nu mai avem un trafic infernal care înconjoară acum Biserica Sfântul Mihail, şi nici marea de parcări care înconjoară în prezent piaţa.
Terase în loc de maşini
În 2015 se va mai executa însă doar o altă părticică din proiectul iniţial, adică se închide circulaţia de pe partea cu Diesel şi se desfiinţează parcările de aici. În loc va apărea o zonă pietonală, dar şi terase care vor ocupa actualul carosabil. Zona va fi pavată cu piatră cubică cu aspect granitic, după modelul restului Pieţei Unirii. De asemenea, actuala staţie de taxiuri va fi mutată pe latura vestică a pieţei, loc unde vor fi regândite puţin şi parcările care în prezent sunt oblice şi care, cel mai probabil vor fi trasate paralel cu drumul. Şantierul care va cuprinde Piaţa Unirii tot în acest an se va întinde pe peste 11.000 de metri pătraţi. Aceasta deoarece sunt prevăzute în acelaşi proiect şi câteva lucrări pe laturile nordică şi sudică. Aici trotuarele ar urma să fie pavate şi ele.
Cât priveşte latura vestică unde arhitecţii propuneau în urmă cu 10 ani tot desfiinţarea traficului auto şi amenajarea unei scene urbane, deocamdată aici lucrurile se modifică doar puţin. Şi aceasta deoarece administraţia locală nu a găsit încă soluţii pentru traficul rutier care şi aşa sufocă centrul. Doar în etapa a treia de modernizare şi această latură va fi închisă circulaţiei. Până atunci, totuşi şi pe latura estică vor fi câteva reamenajări, în principal trotuarul de aici fiind reconfigurat din punct de vedere al amplasării mobilierului urban şi al vegetaţiei.
Pe de altă parte, în această etapă de modernizare se va acorda o atenţie sporită iluminatului arhitectural. Astfel, faţadele clădirilor istorice care practic alcătuiesc piaţa vor fi iluminate utilizându-se sisteme led care să funcţioneze pe baza unor programe special gândite pentru diverse evenimente.
[stextbox id=”custom”]
Modernizarea Pieţei Unirii făcută pe jumătate
Proiectul de modernizare a Pieţei Unirii a fost câştigat de arhitecţii de la Planwerk în urma unui concurs în 2006. Proiectul viza Bulevardul Eroilor şi Piaţa Unirii. Practic în prima etapă s-a amenajat pietonalul de pe Eroilor şi s-a schimbat faţa centrului pieţei, prin repavarea suprafeţei, montarea unei fântâni artiezene şi acoperirea cu sticlă a vestigiilor istorice. Piaţa a fost inaugurată în noiembrie 2009, costurile lucrărilor efectuate pe o suprafaţă de peste 7.000 de metri pătraţi ridicându-se la circa 7 milioane de lei. Potrivit proiectului iniţial însă, amenajarea completă a pieţei va costa la final 22 de milioane de lei.
[/stextbox]
Centrul Clujului a fost transformat deja intr-un circ,fără consimțământul locuitorilor orașului. In loc să fie o oază de liniște și pace, a devenit un spațiu pentru manifestări sălbatice și zgomotoase de tot felul și de prost gust. În timp ce în biserica Sf. Mihail se țin slujbe sau concerte de orgă, afară urlă boxele patinoarului sau ale tărgurilor ocazionale, etc. În loc de spații verzi, după care tânjește fiecare om, avem beton pietre și jardiniere neângrijite.În jurul grupului statuar al lui Matei Corvin vedem un spațiu verde de toată rușinea și mai vedem vizitatori needucați, care își plimbă câinii printre personajele grupului statuar sau se urcă pe soclu ori pe statui. De aceste aspecte nu se ocupă nimeni, ca si cum toate acestea ar fi in bună regulă.CENTRUL CLUJULUI ESTE O RUȘINE A EUROPEI datorită felului în care arată și totodată ESTE O RUȘINE A PRIMĂRIEI CLUJULJUI. CENTRUL CLUJULUI ESTE O CARICATURĂ A CENTRELOR MARILOR ORAȘE EUROPENE, pe care vrea să le imite intr-un mod provincial și sărăcăcios. Transformarea preconizată va avea ca rezultat amplificarea circului ieftin, deja existent înafara voinței locuitorilor.
Normal ca e galagie, ca de-aia e centru. Unde vrei sa fie galagie? In cartierele dormitor? E un spatiu de intalnire al oamenilor si asa a fost pana in secolul 20 cand comunistii au pus iarba pe care nu aveai voie sa calci. Clujul nu se poate compara cu alte orase europene, dar nici romanul sau maghiarul nu se poate compara cu olandezul sau belgianul.
Esti destul de redusa.
Bine tu nazista mica! Bag de sama ca ti-e dor de imperiu! Sigur nu calarea nici un plod de büdös olah statuia pe vremea aia. Dar precum ziceai – suntem in secolul 21. Ia mai lasa strictetea, si pune mana pe grebla!
Ca de obicei in Cluj, se face o restaurare si un upgrade fara a se gandi la consecinte, fara a analiza modul in care folosesc oamenii spatiul public, fara a se gandi la necesitatile cetatenilor ci bazata pe un plan de la o firma din strainatate, scrisa si gandita de oameni care nu au trait niciodata in oras nu au folosit spatiul nu stiu cum folosesc oamenii spatiul ci formeaza o utopie ireala, imposibila de trait care ingreuneaza viata clujenilor, pune un stres imens pe infrastructura deja suprasolicitata si nu rezolva nici o problema a oamenilor ci mai degraba creeaza si mai multe probleme, oferand solutii la intrebari pe care nimeni nu si-a pus.
Inchiderea centrului: e o idee foarte proasta. Centrul e un hub semnificativ in circulatia orasului, orasul are o geometrie de est-vest toate corioarele majore de trafic merg est-vest si vest-est si dintre acestea, doua merg prin centru: 21 decembrie-motilor si dorobantilor-napoca-clinicilor. Clinicilor este ruta principala a studentilor + a oamenilor din manastur care vin spre centru. Ei in centru se intorc spre Gara. Centrul este un buffer important pentru aceasta intoarcere spre stanga. Cu inchiderea partii estice, se va bloca complet Eroilor, portiunea in fata Teatrului si portiune spre stanga langa catedrala ortodoxa + intoarcerea. La el se va bloca si partea de nord a catedralei si va deveni un choke point din aceasta cauza.
Prin distrugerea locurilor de parcare de pe Eroilor si Bratianu, se va incarca centrul intr-un mod teribil, deja e aproape imposibil de parcat. Razboiul importiva locurilor de parcare nu poate fi castigat, oamenii vor sa vina cu masina in centru si vor sa circule mai liber. Aproape toate strazile reamenajate au o capacitate mai mica de transport pentru toti participantii traficului printr-un design prost executat. Bratianu putea incomoda dublu fata de ce se poate acum, sa nici nu vorbim de Eroilor care ar putea fi o parcare adecvata perpendicular langa ambele benzi de circulatie, iar acum este o gluma, cu un trotuar imens care nu e folosit de oameni.
Denumirea corecta e Santierul Tineretului 2015!!!
Foarte bine că se face centrul pietonal, dar piața în felul în care este acum e mai rău decât cu gropile din timpul lui Funar. Parcă ești într-un ghetou de piatră. Toată Europa încearcă să mențină și să dezvolte spațiile verzi, numai la noi se ciuntesc copacii în fiecare primăvară, se înlocuiește iarba cu piatră, și mergi vara în piața unirii și mori de cald și de praf, că trebuia Planwerku lui pește să facă ceva bani și ăia de la primărie să bifeze că au „modernizat” orașul. Și-au bătut joc și de parcul mare, și de eroilor și de piața unirii. Și stau acuma pe la terase pe eroilor în praf și căldură toți țărănoii, cocălarii și pițipoancele și le place cât e de „modern” și „european”. Din toate orașele pe care le-am vizitat în Europa, Clujul e cel mai ciuntit și cu cel mai puțin spațiu verde. Uitați-vă la pozele mai vechi cu piața unirii. Arăta mult mai bine cu un scuar verde amenajat. Nu se justifică atâta pavaj că nu trece ciurda pe acolo la fiecare cinci minute.