„Electro-olimpicii” clujeni. Atilla Tokes a obținut locul I la Olimpiada Națională de Electrotehnică
Județul Clujul este fruntaș și când vine vorba de tehnologie. Un elev al Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu” din Câmpia Turzii, Tokes Atilla, a obținut premiul I la Olimpiada de Electrotehnică ce a avut loc în perioada 6-10 aprilie 2015 la Bacău. De asemenea, Eugen Balog, elev în clasa a XII-a la același liceu a obținut o mențiune în domeniul electrotehnic. Elevii au fost pregătiți de profesorii Cornel Corovei și Marcel Man.
„Am început pregătirile din toamnă. Sunt foarte fericit. Subiectele nu au fost foarte grele, dar a fost nevoie de multă muncă pentru a ajunge aici. Am avut la un moment dat emoții la proba practică, dar mi-am dat seama încă din timpul competiției că nu am cum să cad mai jos de al doilea loc, obținând un punctaj mare la proba teoretică. Din fericire am reușit să mă mențin pe primul loc. Pentru noi, această competiție este maximul la care putem ajunge deocamdată, pentru că nu se organizează pe acest domeniu olimpiade internaționale. Sunt admis la facultate, la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Acum, după atâta muncă urmează o scurtă vacanță de relaxare”, a spus Attila.
Dascăl Dan Cosmin, elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic de Transporturi „Transilvania” din Cluj-Napoca s-a întors acasă cu o mențiune în domeniul electronică, automatizări, telecomunicații. Acesta a fost pregătit de următoarele cadre didactice: Vasile Boancă și Dorina Ancău.
„Elevii clujeni au fost foarte bine pregătiți. Fiecare dintre ei a avut un țel. Dacă unul și-a dorit locul I, altul a fost foarte încântat să obțină o mențiune. Depinde de fiecare cu ce țel pleacă de acasă și cât de mult își dorește să reușească. Sunt foarte mulțumit. Drumul până acolo a fost plin de peripeții, dar totul s-a terminat cu bine”, a declarat Marcel Man.
Între cele două probe, teoretică și practică, elevii au avut parte și de un moment de relaxare, întrucât au vizitat Târgu Ocna și Slănic Moldova.