Premieră națională: Musicalul „Mizerabilii”, pus în scenă la Cluj de un grup de peste 50 de voluntari

Imagine din timpul repetițiilor la musicalul Mizerabilii

Având la bază romanul-capodoperă scris de Victor Hugo în 1862, un grup de peste 50 de artiști din Cluj vor să aducă pentru prima dată pe scena artistică din România musicalul „Mizerabilii”. Spectacolul programat în data de 7 iunie pe scena Operei Maghiare din Cluj este un proiect de disertatie organizat exclusiv prin munca voluntară a mai multor artiști profesioniști și amatori. Astfel, peste 30 de coriști, 24 de soliști, 2 pianiști corepetitori, alături de dirijor, regizor, coregraf, scenograf, lucrează în aceste zile împreună pentru a aduce în primă audiție națională musicalul inspirat de celebrul roman al lui Victor Hugo.

Cu titlul original „Les Misérables”, spectacolul a început să ia deja amploarea unui eveniment, iar realizatorii lui „amenință” că acesta este doar începutul dintr-un lung șir de evenimente pe care le pregătesc pe scena culturală clujeană.

Toată ideea musicalului Mizerabilii a început de la lucrarea de disertație pe care regizorul proiectului, masteranda Nicole David, o pregătește în această etapă a studiilor sale. „Am avut ideea încă din anul trei de facultate după ce am observat că în Cluj și în general în România musicalul este un gen foarte puțin întâlnit”, a precizat Nicole David, absolventă a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” la secția Regie de teatru muzical și solistă în trupa de jazz 3 o’clock.

De la dreapta la stânga: Raluca Popa,   Kovács Dalma  și Nicole David/Foto: Dan Bodea

De la dreapta la stânga: Raluca Popa, Kovács Dalma și Nicole David/Foto: Dan Bodea

Ce a urmat a fost cooptarea în proiect a dirijoarei Kovács Dalma, doctorandă în primul an la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” și programarea audițiilor pentru a stabili gradul de interes pentru un astfel de spectacol din partea artiștilor.

 „Am făcut mai multe audiții la începutul anului universitar și surprinzător s-au prezentat foarte mulți doritori ceea ce ne-a obligat să-i alegem pe cei mai buni. S-au prezentat și artiști amatori, care fac muzică de plăcere fără să fi urmat o anume specialitate, cu voci impresionant de bune, pe care i-am ales în distribuție fără a sta foarte mult pe gânduri. Cine este familiarizat cu această capodoperă a literaturii și a scenei știe că, pe lângă rolurile mari și mici, există un cor de femei, un cor de bărbați care trebuie să interpreteze mai multe roluri pentru crearea atmosferei. În plus există marile arii ale personajelor Éponine, Fantine sau Cosette,  Jean Valjean, Javert, Enjolras sau Marius Pontmercy. Musicalul nu este un gen ușor, ci implică foarte multă interpretare și mizează foarte mult pe natural”, a explicat dirijorul Kovács Dalma. Având în vedere că drepturile de autor pentru musicalul Mizerabilii nu s-au dat niciodată pentru România, singura modalitate de a pune în scenă un asemenea spectacol este varianta de examen, în scop educațional, pe bază de muncă voluntară.

11054276_810395299040599_1955929791976921865_n„Nu pot să explic cât de dificil este să lucrezi cu 50 de voluntari, cu vârste diferite, unii afirmați pe marile scene, alții mai puțin cunoscuți și câtă muncă este în spatele spectacolului. A lucra cu toți artiștii din distribuție implică o adevărată muncă de manager. Ne întâlnim săptămânal pentru repetiții, lucrăm și individual și în grup, în funcție de disponibilitatea fiecăruia. Este greu să ne asumăm și partea artistică și partea de organizare și promovare, dar învățăm pas cu pas ce înseamnă să lucrezi în echipă. Nu ne-am gândit nicio clipă să ne creăm un nume cu acest spectacol. Tot ce ne-am dorit a fost să vedem live Mizerabilii la Cluj. Vedem acum că nu este doar visul nostru”, a precizat Kovács Dalma.

Datorită complexității lui și mai ales în primă audiție, un spectacol de musical se pregătește în foarte multe luni. Ca urmare, pregătirile pentru spectacol au început încă din luna octombrie a anului trecut, cu primele repetiții. În ceea ce privește alegerea locului de desfășurare a evenimentului, respectiv Opera Maghiară din Cluj, realizatoarele spectacolului au precizat că aceasta este singura instituție de cultură din Cluj care poate susține din punct de vedere tehnic un asemenea spectacol în care sonorizarea este cheia. Instituția condusă de Szép Gyula nu s-ar afla la primul musical pus în scenă, din repertoriul său făcând parte musicaluri de succes precum „Sweeney Todd” sau „Báthory Erzsébet”.

Spectacolul Mizerabilii este realizat prin muncă voluntară, dar amploarea lui nu va fi diminuată de acest lucru promit realizatorii lui. „Tocmai pentru că e premieră în România am zis să îl facem un spectacol în ceea ce merită el să fie. Ideea și munca lor este atât de mare încât merită să fie reprezentată cum trebuie. De aceea vom duce spectacolul la Opera Maghiară, să aibă parte de un public numeros. Am planificat și promovarea și o campanie media. Vom merge foarte mult pe partea de online și din cauza că tot proiectul este realizat pe bază de voluntariat nu avem fonduri să facem o campanie printată. Noi considerăm că ideea este atât de bună încât își va crea automat publicitate singură”, a precizat reprezentanta Muza Event, Raluca Popa.

Potrivit regizorului Nicole David, povestea Mizerabilii nu va fi adusă în contemporan, dar din punct de vedere stilistic spectacolul va avea un impact diferit față de original.

În vederea acoperirii unei părți din cheltuielile de producție, echipa spectacolului Mizerabilii a creat și o campanie de crowdfunding pe platforma Creștem Idei. Ajutorul oamenilor care se vor implica în campanie va fi transpus în peste 150 de costume, decorurile aferente concepției regizorale, elementele vizuale și toate detaliile unui spectacol. „Am decis să solicităm o parte din bugetul de care avem nevoie. Noi oricum căutăm și alte finanțări și sperăm să ajungă campania să depășească suma de 3000 de lei pe care am stabilit-o ca obiectiv pe Creștem Idei. Din reacțiile care au fost până acum, vedem că oamenii sunt alături de noi”, a spus Raluca Popa.

Nicole David și Kovács Dalma nu se află la prima colaborare într-un proiect artistic. La sfârșitul lunii martie au realizat împreună, în cadrul Zilelor Academiei de Muzică Gheorghe Dima, un concert simfonic în stil macabru care a stârnit un interes neașteptat din partea publicului din Cluj.

Romanul „Mizerabilii” de Victor Hugo a avut parte de mai multe ecranizări, o adaptare recentă pe marele ecran fiind cea din 2012, în regia lui Tom Hooper. Filmul a primit în 2013 opt nominalizări la Premiile Oscar și a câștigat trei statuete.

Distribuie:

Postaţi un comentariu