Marcel Iureș, față în față cu publicul din Cluj de ziua Porților Deschise la Teatrul Național: „Anul acesta, teatrul în limba română împlinește 200 de ani de existență, dar nimeni nu a băgat în seamă acest lucru”

Ziua Porților Deschise la Teatrul Național din Cluj, sărbătorită vineri, 27 martie, s-a încheiat cu întâlnirea mult așteptată dintre publicul iubitor de teatru și actorul Marcel Iureș, director și fondator al Teatrului Act din București.

După o prezentare succintă a activității sale artistice, regizorul Mihai Măniuțiu, totodată manager al Teatrului Național din Cluj, care l-a însoțit pe Marcel Iureș pe scenă, i-a adresat actorului o invitație publică de a juca, din nou, pe scena clujeană. Sesiunea de întrebări și răspunsuri a urmat după o scurtă secvență din spectacolul Omorul în Catedrală, de T.S. Eliot în care, în urmă cu 20 de ani, Marcel Iureș îl interpreta pe Thomas Becket chiar pe scena din Cluj.

Cât de aproape sau de departe este de ceea ce și-a propus la începutul carierei, ce sfaturi ar da tinerilor din România aflați la început de drum, cum s-a pregătit pentru rolul din serialul „În derivă”, pe ce loc se situează rolurile pentru televiziune comparativ cu cele din teatru și film, ce înseamnă teatrul și actoria pentru el, au fost doar câteva dintre curiozitățile publicului din sală la adresa celebrului actor.

„Nu vă doriți, ce vă doriți, că e posibil să vi se împlinească”, a îndemnat Marcel Iureș cu referire la nivelul pe care l-a atins în cariera sa artistică. În privința sfaturilor pe care le-ar da tinerilor din România, actorul a precizat că aceștia nu au nevoie de sfaturi, au nevoie să muncească, să stea împreună, să se aleagă singuri, să facă efort. „E plin de sfaturi pe toate canalele de televiziune, în toate spațiile virtuale. Toată lumea îi îmboldește, îi trage de mânecă, se ia de ei. Lor nu le trebuie asta. Le lipsește exercițiul să muncească”, a spus Marcel Iureș.

La întrebarea ce înseamnă teatrul pentru el și unde duce, Marcel Iureș a precizat că până astăzi nu a găsit răspuns. „Știu cam unde a început. A început prin întâlniri fericite, una dintre ele fiind întâlnirea cu Mihai Măniuțiu. La bază este pasiune, nebunie, disperare, fericire. Pot să vă spun multe vorbe: că teatrul e viața mea, că nu pot fără asta, că îmi pierd mințile dacă nu mai joc, că asta mă împlinește, mă și ucide, am putea să scriem zece pagini patetice despre asta”, a mărturisit actorul. Provocat de public, Marcel Iureș a explicat și ce înseamnă pentru el viața de actor. „E constantă această curiozitate a civililor, față de noi, actorii, care ne considerăm un fel de trupe speciale. Sunt mulți oameni care ne întreabă cum ținem minte milioane de cuvinte și mii de pagini. Nu există o manieră prin care să descrii fiziologia unui act artistic. Pot spune că fiecare rol mi-a adăugat ceva în buzunare și nu m-a mai luat vântul. Este o magie între noi, actorii, un fel de înțelegere și baza este ca noi să consumăm mii de grade ca să ajungă la dumneavoastră, publicul, cele pe care le simțiți. Este un consum mare de tot care nu poate fi explicat”, a precizat Marcel Iureș.

Despre valoarea educativă a teatrului și a cinematografiei, cunoscutul actorul a declarat: „Anul acesta, teatrul în limba română împlinește 200 de ani de existență, dar nimeni nu a băgat în seamă acest lucru. Noi toți suntem obișnuiți să înjurăm guvernul. El rămâne pe listă, dar problema noastră este că nu ne-am strâns 100 de oameni să punem la cale o sărbătoare. O parte din căldura noastră a murit și ne interesează să dăm vina pe cineva decât să avem grijă de noi. Cinema-ul românesc nici măcar nu are un dicționar onorabil. Nu vreau să vă întristez dar, recunoscând lucrurile astea, putem vedea ce ne lipsește, cine suntem, unde suntem în raport cu o istorie care ne conține. Din păcate, am ajuns să reacționăm la viață, nu să o comandăm. Dăm vine pe bieții miniștri care, în cel mai bun caz, se pricep la fotbal și biografia lor este o carte de copy-paste. Cum să aibă ei ideea de a sărbători două secole de teatru?”, a concluzionat Marcel Iureș.