Exercițiul USAR’13 la final: Zeci de victime au fost salvate în urma cutremurului din Zernia

La foc automat

Abilităţile şi deprinderile învăţate pe parcursul temelor de pregătire, au fost utilizate într-un exerciţiu pe durata a șase ore, în poligonul special din cadrul Şcolii Federale a THW din Hoya, Germania. Astfel, cele cinci echipe s-au confruntat cu urmările unui cutremur cu magnitudinea de 7.9 pe scara Richter declanșat în statul Zernia. După ce cu o zi înainte plutoanele au avut ocazia să afle cele mai recente amănunte ale dezastrului prin intermediul unei știri regizate de organizatori, în jurul orei patru dimineața a fost declanșată și alarma. Conduși de liderii lor de pluton, în mai puțin de 15 minute, participanții au fost pregătiți de intervenție, primul pluton degajat în misiune fiind Charlie, format din echipa germană-română.

La datorie

Ajunse la fața locului, echipele au intervenit pentru salvarea sutelor de persoane rănite sau date dispărute. Prinse sub dărâmături, blocate în vagoane de tren, canale, sau în clădiri aproape de prăbușire, victimele și-au așteptat salvatorii. Lucrând împreună, tinerii s-au folosit cu pricepere de tot ce au învățat la atelierele de pregătire din cursul săptămânii: au acordat primul ajutor, au transportat persoane rănite, au stins “incendii” și au încercat să încheie în timp util sarcinile primite, fără a aștepa în schimb o recompensă. La sfârșitul zilei, participanții au părăsit locul “dezastrului” cu mulțumirea că măcar o parte din ceea ce înseamnă o misiune de salvare de vieți au realizat-o împreună. Pentru eforturile depuse, tinerii vor avea parte, totuși, în cursul zilei de duminică, de o vizită în Heide Park, un celebru parc de distracții. Elevii celor două licee din județul Cluj care au participat la proiectul USAR’13, alături de echipa ISU Cluj și colaboratorii lor, se vor întoarce în România în cursul zilei de marți.

La proiectul USAR din acest an au participat 25 de instructori din șase țări și 113 adolescenți, iar în cele zece zile ale proiectului s-au consumat 8000 de chifle, 620 kg de carne, 4300 litri de apă minerală și zilnic 60 de litri de suc.

Mai jos puteți vedea câteva fotografii din timpul exercițiului.

[nggallery id=55]

Distribuie:

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu