„U”, victorie istorică în fața lui Dinamo
Dinamo a punctat prima, dintr-o lovitură de pedeapsă fructificată de Iordan. „U” a egalat prin aceeași procedură, după reușita lui Dimofte. Bucureștenii și-au mărit avantajul în minutul 14, când Andrei Cristea a reușit primul eseu al partidei, netransformat de Iordan. Clujenii nu au predat însă armele. Dimofte a readus speranțe în tabăra ardelenilor, după ce a fructificat o trei lovituri de pedeapsă și o transformare. Murgoci și Ailenei nu s-au lăsat nici ei mai prejos, reușind fiecare câte un eseu și aducând astfel o victorie mult așteptată de trupa condusă de Bogdan Cantor.
Omul meciului a fost ales mijlocașul la grămadă și căpitanul „studenților”, Cristian Podea.
„O victorie pe care am așteptat-o de foarte mult timp, este o victorie prețioasă, care ne dă un impuls pentru proiectul nostru de viitor și este un pas înainte pentru îndeplinirea obiectivului: locul 5 la finalul campionatului”, a declarat managerul Lorin Cantor.
Universitatea Cluj va juca a doua partidă din play-out contra echipei CSM București, pe data de 16 august. Partida va avea loc pe Cluj Arena.